Un seism cu magnitudinea de 6,1 grade pe scara Richter s-a produs marți în largul insulei Java, fiind resimțit în capitala Indoneziei, Jakarta, însă deocamdată nu există informaţii despre eventuale victime ori daune materiale semnificative, informează site-ul agenției de știri Reuters.
Autoritățile au anunțat că nu există riscul producerii unui tsunami în urma cutremurului.
Cutremurul s-a produs la ora locală 13.34 (ora României, 8.34), la o adâncime de 33 de kilometri, anunţă Institutul american de geofizică (USGS).
Epicentrul a fost la 73 de kilometri vest-sud-vest de Pelabuhanratu, la 122 de kilometri sud-sud-vest de Serang şi la aproximativ 150 de kilometri de Jakarta.
De teama cutremurului, oamenii au ieșit pe străzi în Jakarta, au declarat martori oculari pentru agenția Reuters.
Postul Metro TV a difuzat imagini în care arată pacienți evacuați dintr-un spital.
USGS a revizuit magnitudinea cutremurului la 6 grade pe scara Richter, iar adâncimea epicentrului la 43,9 kilometri.
Pe de altă parte, Agenția indoneziană de Meteorologie, Climatologie și Geofizică a anunțat inițial că seismul a avut o magnitudine de 6,4 kilometri, iar adâncimea de doar 10 kilometri.