Un cutremur cu magnitudinea 3,7 grade a avut loc în judeţul Vrancea, marți seară la ora 23.34, potrivit Institutului Naţional de Fizica Pământului (INFP).
Seismul s-a produs la o adâncime de 135 de kilometri.
Cele mai apropiate oraşe de epicentru au fost Covasna (41 km), Focşani (41 km), Râmnicu Sărat (47 km), Mărăşeşti (48 km) şi Târgu Secuiesc (52 km).
Ulterior, la ora 3.57 s-a produs un alt cutremur care a avut magnitudinea 3,6 s-a produs tot în județul Vrancea. Seismul a avut loc la o adâncime de 119 kilometri.
Cele mai apropiate localități de epicentru au fost Focșani (33 km), Mărășești (41 km), Râmnicu Sărat (43 km), Covasna (48 km) și Tecuci (55 km).
Cel mai mare cutremur produs anul acesta în România a avut 5 grade şi s-a înregistrat pe 29 martie, tot în zona seismică Vrancea.