Cuvântul cotidian Vocalize în La Major  (47)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz -Cuvântul cotidian Vocalize în La Major. Volumul este sub tipar la Editura Junimea din Iaşi.

Cuvântul cotidian sau „Capul fără Trup”: o descoperire terifiantă în vizorul echidistant al presei.

 

  1. … cei neinformaţi şi cei dezinformaţi. Primii primesc evenimentele ca pe nişte surprize. Însă şi ceilalţi primesc evenimentele tot ca pe nişte surprize, mai ales că şi cei dezinformaţi au fost pregătiţi pentru cu totul alte scenarii.

Cotidianul 24 DE ORE, principalul ziar de opoziţie din Vandana de Sud, prin redactorul şef  adjunct Constant Popp, a lansat un atac violent împotriva primarului în exerciţiu Rubin S. Spar din oraşul nod de cale ferată, Băltuţan: „Iată unde ne-a dus crasa incompetenţă a mereu dezamăgitorului nostru edil şef: în loc să ieşim în lume cu nişte realizări reale, am devenit cunoscuţi pentru incompetenţă! Cine şi-ar fi putut imagina că un caz penal – mă refer, desigur, la speţa <Capul fără Trup> – să ne transforme în repetenţii lumii, ajungând chiar Marile Puteri să se simtă neliniştite! După cum se ştie, chiar şi la summit-ul de la Bojongo (Insulele Guru Guru), cele mai influente puteri din punct de vedere politic, economic şi militar au pus pe ordinea de zi acest mare eşec local! Ne întrebăm şi întrebăm – pentru a câta oară? – ce se ascunde în spatele cazului <Capul fără Trup>, încât să nu ni se dea nici cel mai mic amănunt în legătură cu această veche speţă? Singurul lucru evident, tot mai evident, este că această speţă sinistră ascunde ceva extrem de neplăcut pentru administraţia locală şi mai mult ca sigur cu implicaţii extrem de adânci! Dacă lui Rubin S. Spar i-a reuşit să ignore repetatele apeluri de bun simţ din partea cetăţenilor din Băltuţan, este limpede că nu va izbuti la fel şi cu opinia publică internaţională!”

 

  1. La RADIO PLUS, din Băltuţan, nelipsiţii Noru şi Macalamba, într-o emisiune moderată de proprietarul postului (finul primarului), au găsit că „în sfârşit, ieşirea în lume a frumoasei noastre localităţi se produce cu paşi mari! Nu e puţin lucru să ajungem subiect de dispută într-o întrunire atât de importantă ca summit-ul de la Bojongo! Cine ar fi putut spera ca oraşul Băltuţan să fie măcar pomenit în Insulele Guru Guru? De acum, oraşul Băltuţan nu mai este doar un loc de trecere, ci chiar un punct de interes pentru politica mare!”.

 

  1. Nu numai la Băltuţan se vorbea astfel, ci în întreaga ţară: RADIO AUTOSTRADA, cel mai audiat post din Vandana de Sud, difuza din oră în oră, pe lângă evenimentele de pe diferitele trasee rutiere, „noutăţi de la Bojongo”. Ca, de pildă: „A treia Mare Putere tocmai a afirmat în mod oficial că <nu s-ar fi ajuns aici, dacă oficialităţile din cele două republici Vandana şi-ar fi făcut datoria şi ar fi elucidat un caz petrecut cu un an şi jumătate în urmă!” sau „La Bojongo s-a afirmat că viaţa în cele două republici Vandana a ajuns insuportabilă, populaţia fiind terorizată de spectrul cazului <Capul fără Trup>, un caz nerezolvat şi care ar putea să fie vârful unui aisberg oricând ameninţător. Şi noi nici măcar nu suntem Titanicul!”.

 

  1. Şi foaia de extremă dreapta NOI, după ce şi-a încetat apariţia în urma dispariţiei comandantului adjunct al Brigăzilor Dreptăţii, a revenit cu o „ediţie specială”, în care a protestat vehement împotriva „interesului extrem de evident al Marilor Puteri pentru valorile materiale şi spirituale ale ţării noastre.” Afirmând că Marile Puteri au „infiltrat drept avangardă a atacurilor lor organizaţia criminală B.V.C. Block, prin trustul multinaţional B.C.R.D. cu sediul declarat la Brans (Ontario)” articolul manifest îi asigură pe toţi compatrioţii de bună-credinţă că „adevăraţii patrioţi nu vor permite niciodată jaful liftelor străine în patria noastră străbună!”.

 

  1. Cu toată agitaţia din media, se pare că oamenii, cu tot momentul atât de încordat descris, au făcut tocmai atunci ca tabloidul ORAŞUL NOSTRU, publicaţia specializată în cancanuri mondene, să crească nesperat în tiraj. Tocmai într-un moment atât de încordat! (Întrebat cum este posibil aşa ceva, doctorul psiholog Romulus Rusan a explicat că „în situaţii de mare încordare, oamenii fie se stresează atât de tare, încât pot avea reacţii necontrolate, fie se refugiază în subiecte foarte diferite de situaţiile cauzatoare de panică. Oamenilor le convine să rămână inconştienţi: aşa au şanse să treacă senini peste pericolele pe care nici măcar n-ajung să le bănuiască”, a concluzionat specialistul.) Aşa că în ORAŞUL NOSTRU se putea citi serialul cu „dezvăluirile amintiri” ale celebrei Miţi Bum – Bum, „dezvăluiri din prima sursă”. Şi nu numai că se puteau citi acele „dezvăluiri amintiri”, dar chiar au ajuns principala desfătare după ce s-au stins ecourile tradiţionalului Trofeu de Anul Nou la hochei pe gheaţă. (Care nici el n-a fost uitat, Miţi Bum – Bum istorisind istorioare picante şi despre marii campioni ai crosei şi ai pucului, Roger Soliakin, „Uriaşul din Ufa” şi Max Cinivall, „Ursul Alb”.)

 

  1. a. La rândul ei, media din Republica Vandana de Nord, prin TV NAŢIUNEA, a comentat sec informaţiile venite de la Bojongo (Insulele Guru Guru), subliniind mereu că acelea nu sunt decât nişte „ştiri deocamdată încă neconfirmate oficial”.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.