Cuvinte, muzică, diamante…

„Voce de înger şi angajament total”. Regina folkului. Liberă, inclasabilă, icoană a anilor ’60, foarte cunoscută datorită vocii sale, care se întinde pe trei octave şi are un vibrato rapid, deseori numită „conştiinţa şi vocea anilor ’60”, Joan Baez susţine un turneu în ţările Hexagonului. Început la Strasbourg, la Lille şi Paris, turneul continuă cu concerte la Marsilia (6 aprilie), Grenoble (8 aprilie) şi Stockholm (19 aprilie).

În anii ’60 şi ’70, cântăreţa americană, născută în 1941, la New York, dintr-un tată mexican şi o mamă cu origini britanice şi scoţiene, a încarnat revolta unei generaţii care lupta pentru pace şi pentru egalitatea drepturilor civice. Textele militante i-au adus numeroase critici, dar au şi transformat-o într-un mit.

După crize de panică, insomnie, spaimă de avion, cântăreaţa a urmat o terapie care a ajutat-o să-şi reconstruiască viaţa, păstrând însă un mare respect elanurilor şi curajului tinereţii ei. Odată cu vârsta, timbrul de soprană s-a modificat, iar muzica îi cere astăzi, aşa cum mărturiseşte, mult timp şi multă energie. „Îmi amintesc că la începuturi, când aveam 18 ani, nu făceam niciun efort. Era de ajuns să urc pe scenă, să deschid gura pentru ca muzica să apară.”

Un glas cu puritate de cristal

Joan Baez şi Bob Dylan

Cu o carieră de peste 50 de ani, a lansat mai mult de 30 de albume şi a înregistrat în opt limbi diferite. „Joan Baez” (1960), „Joan Baez, Vol. 2″, (1961), „Any Day Now” (1962), „Joan Baez in Concert” (1968), cu multe dintre compoziţiile lui Bob Dylan, „Blessed Are…” (1971), „Diamonds & Rust” (1975) au câştigat „Discul de Aur”. Considerată un simbol al muzicii folk, deşi după anii ’60 va aborda mai toate stilurile, de la rock şi pop la muzică gospel şi country, compozitoare şi textieră, în special la mijlocul anilor ’70, a interpretat însă şi cântece ale altor artişti, ca „The Beatles”, Jackson Browne, Bob Dylan, Woody Guthrie, „The Rolling Stones”, Pete Seeger, Paul Simon, Stevie Wonder… În 1969 ia parte la festivalul „Woodstock” alături de artişti ca Jimi Hendrix, Santana, Jefferson, „Airplane”, cântând trei cântece, „Sweet Sir Galahad”, „Joe Hill” şi „We Shall Overcome”, ultimul fiind un imn al mişcării pentru drepturile civile ale negrilor din Statele Unite ale Americii.

În 1958, Joan Baez susţinea primul său concert într-un mic club din Cambridge în faţa părinţilor, a surorii sale, Mimi, şi a încă altor opt persoane. Câteva luni mai târziu, împreună cu doi prieteni, entuziaşti ai folkului, înregistrează un album în pivniţa unuia dintre ei. Albumul, intitulat „Folksingers ‘Round Harvard Square”, a fost lansat în acelaşi an.

Joan Baez

Adevărata sa carieră a început însă în 1959 la „Newport Folk Festival”, iar în anul următor şi-a înregistrat primul album pentru o mare casă de producţie „Vanguard”, intitulat „Joan Baez”. Colecţia de cântece tradiţionale, de balade şi de cântece blues acompaniante doar de chitara sa acustică s-a vândut destul de bine.

Între 1960 şi 1965, Baez ajunge la vârful mişcării renaşterii folk din America, introducându-l în concertele sale, ce se bucură şi de un remarcabil succes comercial, pe atunci necunoscutul, Bob Dylan. Cei doi se îndrăgostesc şi vor fi împreună până în 1965. Baez l-a întâlnit prima oară pe Bob Dylan la Gerde’s Folk City în vestitul Greenwich Village din New York. I-a plăcut foarte mult una din primele compoziţii ale acestuia, „Song to Woody”, şi îi mărturiseşte acestuia că i-ar plăcea să înregistreze acel cântec, deşi în final nu a făcut-o niciodată. În 1963, cântăreaţa, care avea deja două „discuri de aur”, îl invită să cânte împreună cu ea la „Newport Folk Festival”, compoziţia lui Bob Dylan „With God on Our Side”. Vor continua să apară la mai multe festivaluri împreună. Baez a compus cel puţin două cântece pentru Bob Dylan. În „To Bobby”, compus în 1972, ea îl ruga pe Dylan să revină la activismul politic ce-l consacrase, în timp ce în „Diamonds & Rust”, de pe albumul cu acelaşi nume din 1975, ea îşi revede sentimentele pentru el într-o lumină caldă. Dylan a compus la rândul lui „Visions of Johnna”. Reflecţiile sale de mai târziu despre această dragoste apar în documentarul lui Martin Scorsese intitulat „No Direction Home” (2005).

„Acţiunea este un antidot al disperării”

Joan Baez, arestată la un protest

În anii ’60 Joan Baez era alături de Martin Luther King în lupta sa pentru drepturile civile ale negrilor. Interpretarea cântecului „We Shall Overcome”, scris şi compus de Pete Seeger pentru marşul din Washington al lui Luther din 1963, va face parte, de atunci, din toate concertele sale protestatare. Este prezentă şi la protestele din faţa guvernului american, împotriva războiului din Vietnam, la care mai participau Bob Dylan, John Lennon, George Harrison, Donovan … În octombrie 1967, Baez, mama sa, şi alte aproape şaptezeci de persoane au fost arestate în Oakland, California, pentru blocarea accesului militarilor americani într-un centru de festivităţi, susţinându-i astfel pe tinerii care au refuzat înrolarea. În închisoare Joan Baez îl cunoaşte pe David Hariis. Căsătoria lor din 1968 era numită de „Times Magazine” căsătoria secolului.

Primul şoc, care a declanşat caracteristica muzicii ei, a fost lectura „Jurnalului Annei Frank”, la 11 ani. Au urmat întâlnirile cu profesoara Ira Sandperi, cunoscută pacifistă care i-a devenit mentor şi prin care a descoperit învăţăturile lui Gandhi. Împreună aveau să fondeze, în 1964, „Institutul pentru Studiul Nonviolenţei”.

În concert la Seattle

Cântece precum „Here’s To You”, lansat în 1971, sună şi astăzi ca nişte manifeste pentru căutarea continuă a dreptăţii şi a păcii.

A fost desigur influenţată în această atitudine protestară şi de faptul că părinţii ei erau quakeri, adepţi ai religiei care propovăduieşte nonviolenţa, chiar dacă, în copilărie, după cum povesteşte, detesta să meargă la biserică, unde trebuia să păstreze o linişte absolută şi se plictisea îngrozitor. I-a rămas însă din această religie respectul absolut pentru viaţa celuilalt. Ca şi budhismul, credinţa quakerilor recunoştea dreptul oricui de a refuza să ucidă sau să facă rău cuiva indiferent de împrejurări.

„Where Are You Now, My Son?”, albumul din 1973, cuprindea un cântec omonim, pe jumătate vorbit şi conţinând fragmente înregistrate, care este un adevărat documentar al vizitei ei la Hanoi, în decembrie 1972, când, împreună cu echipa de înregistrare, au supravieţuit unui bombardament.

La Woodstock

Anii ’80 o găsesc angajată în mai multe activităţi umanitare. Încearcă să ducă alimente şi medicamente în Cambodgia, împreună cu Bob Dylan, joacă un rol important, în 1985, la concertul „Live Aid”, unde deschide partea americană a show-lui cu „Philadelphia, Pennsylvania”, participă la mai multe turnee organizate de „Amnesty International”. I se acordă titlul de „Doctor în Ştiinţe Umane” de către Antioch University şi Rutgers University pentru activismul său politic şi pentru universalitatea muzicii sale, iar în 1983 apare pentru prima dată la Premiile Grammy, unde cântă melodia simbol a lui Bob Dylan, „Blowing in the Wind”.

„Sunt fericită când alţii sunt fericiţi”

Joan Baez în Oregon

În 1987, Baez îşi lansează a doua autobiografie, intitulată „And a Voice to Sing With”, considerată de „New York Time”s un bestseller. În acelaşi an va concerta pentru pace în Israel şi Fâşia Gaza.

Doi ani mai târziu, Baez participă la un festival de muzică în Cehoslovacia. Atunci l-a cunoscut pe Václav Havel, lăsându-l să-i care chitara pentru a nu fi arestat. În timpul prestaţiei sale i-a salutat pe membrii grupului „Charta 77″, fapt ce a dus la închiderea bruscă a microfonului. Baez a continuat să cânte a cappella pentru cei aproape patru mii de oameni. Havel apoi a considerat-o o puternică inspiraţie pentru ceea ce avea să se numească „Revoluţia de catifea”. Pe 8 octombrie 2006, artista a fost invitatul-surpriză al conferinţei internaţionale „Forum 2000″ de la Praga. Havel a rămas unul dintre marii admiratori ai operei lui Baez. În timpul următoarei ei vizite în Cehia, în 2007, anul în care a primit şi „Premiul Grammy” pentru întreaga carieră, cei doi se întâlnesc din nou. Artista concerta într-o sală construită de bunicul lui Havel.

Cu Judy Collins la Newport Folk Festival

Patru ani mai târziu, la invitaţia adresată de „Refugees International”, călătoreşte pe frontul din Bosnia-Herţegovina. A fost primul mare artist care a cântat în Sarajevo de la izbucnirea războiului civil.

În 2009, Joan Baez a marcat la Newport Folk Festival, a 50-a aniversare a primei sale apariţii în cadrul acestui festival. 50 de ani în care a rezistat în showbiz. Un adevărat record.

„Nostalgia nu a fost niciodată punctul meu forte”

La un festival la Montreux

Joan Baez a concertat de două ori în România, în 1997 şi 2004, la invitaţia Fundaţiei Culturale Phoenix. Ambele concerte au avut loc la Sala Palatului din Bucureşti. La concertul din 2004, publicul a putut asculta atât melodii de pe albumul „Dark Chords on a Big Guitar”, care, fără să fie politic, „are elemente de politic pentru că este un album scris în contextul actual”, după cum a declarat solista, cât şi cântecele care au consacrat-o. La începutul concertului, artista a cerut scuze publicului în numele poporului american pentru războiul din Irak, iar în finalul lui, împreună cu Narcisa Suciu, Joan Baez a interpretat cântecul popular „Rău mă dor ochii, mă dor”, într-o română pe care presa a numit-o „aproape impecabilă”. Interpretarea unui cântec în limba ţării în care concertează este aproape o tradiţie în concertele sale. Versurile ei, deşi Baez nu se consideră un cantautor, sunt manifeste pentru nonviolenţă, iubire şi toleranţă, şi împotriva „autorităţii imorale”. Comparând lumea contemporană cu aceea a debutului ei, Joas Baez afirma: „Problemele de acum au început încet-încet să devină foarte asemănătoare cu cele de atunci. Atunci eram foarte mulţi, acum nu mai e decât Michael Moore, al cărui film «Fahrenheit 9/11» are curajul să spună lucrurilor pe nume”.

„Omul poate schimba lumea”

Joan Baez, alături de Bob Dylan

Întrebată, într-un interviu acordat presei franceze cu ocazia actualului turneu, dacă şi-a păstrat optimismul şi credinţa că omul poate schimba lumea, Joan Baez a răspuns: „Da, omul poate schimba lumea, o face, de altfel, în permanenţă. Uitaţi-vă ce se petrece în Tunisia şi în Egipt. N-am fost niciodată o optimistă. Sunt prea lucidă pentru asta”. Susţinătoare a lui Barack Obama în timpul candidaturii lui, muziciana regretă totuşi faptul că acesta a devenit preşedintele SUA în loc să conducă o organizaţie, care i-ar fi garantat libertatea deciziilor. „Nu cred că Barack Obama are posibilitatea să facă ceea ce doreşte”, afirmă Joan Baez. Nu ştiu de cine ascultă. Dar este un câştigător al Premiului Nobel, s-ar putea întâlni cu premiaţii Nobel care au mutat munţii din loc şi ar putea face lucruri extraordinare pentru a nu cădea în capcana în care cred că este: trezirea de dimineaţă şi întâlnirea cu militarii”.
La 70 de ani, petrece mult timp cu prietenii ei budhişti, care au o altă perspectivă asupra bătrâneţii, păstrându-şi buna dispoziţie şi capacitatea de râde tot timpul, părând să fie fără vârstă. „În ceea ce mă priveşte, sper că am început să dezvolt o relaţie mai calmă cu moartea. Mama trăieşte cu mine. Are 98 de ani şi alături de ea învăţ multe despre bătrâneţe, despre ceea ce înseamnă ea cu adevărat”.

Cine n-a fredonat măcar o dată melodia sa „Donna, donna donna”…?!