Cuviosul Paisie Aghioritul s-a născut în Farasa Capadociei – Asia Mică, la 25 iulie 1924. Este unul dintre cei mai iubiţi părinţi care au vieţuit în Sfântul Munte Athos. Pe 12 iulie 1994, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, fiind înmormântat la mănăstirea din Suroti, lângă Tesalonic, potrivit dorinţei sale.
Deasupra mormântului său simplu, pe o placă de marmură, a fost încrustat poemul care a fost scris de el însuși:
”Aici s-a terminat viața mea,
Aici și răsuflarea mea.
Aici trupul mi se va îngropa,
Iar sufletul mi se va bucura…”
”Când vedem un om cu o neliniște mare, cu mâhnire și supărare, deși le are pe toate – nu-i lipsește nimic – atunci să știm că-i lipsește Dumnezeu. În cele din urmă, oamenii sunt chinuiți și de bogăție, pentru că bunurile lumești nu-i împlinesc sufletește; suferă de un chin îndoit. Cunosc oameni bogați care au de toate și nu au copii, și tot se chinuiesc. Se plictisesc de somn, se plictisesc de plimbări, sunt chinuiți de toate. “În regulă“, îi zic unuia, “daca ai timp liber, fă-ți cele duhovnicești. Citește un Ceas, citește puțin din Evanghelie“. “Nu pot“, îmi spune. “Fă un bine, du-te la un spital și mângâie un bolnav“.
“Cum să merg până acolo?, îmi răspunde. “Și de ce sa fac aceasta?“. “Du-te și ajută vreun sărac de prin vecini“. “Nu, nu mă multumește nici aceasta“, spune. Să aibă timp liber, să aibă o grămadă de case, să aibă toate bunătățile și să se chinuiască! Știți căți astfel de oameni există? Și se chinuiesc până ce li se strâmbă mintea. Înfricoșător! Și dacă nici nu lucrează, ci își trag veniturile numai din averile lor, atunci sunt cei mai chinuiți oameni. Dacă ar avea cel puțin un serviciu, ar fi mai bine.
Viața de astăzi, cu necontenita e alergatură, este un iad. Oamenii se grăbesc și aleargă mereu. La ora cutare trebuie să se afle aici, la cealaltă acolo, și așa mai departe. Și ca să nu uite ce au de făcut, și le notează pe toate. Cu atâta alergătura, tot este bine că își mai amintesc cum îi cheamă… Nici pe ei înșiși nu se cunosc. Dar cum să se cunoască? Se poate să te oglindești în apă tulbure? Dumnezeu să mă ierte, dar lumea a ajuns un adevărat spital de nebuni. Oamenii nu se gândesc la cealaltă viață, ci cer numai aici mai multe bunuri materiale. De aceea nu află liniște și aleargă mereu.
Bine că există viața de dincolo. Dacă oamenii ar fi trăit veșnic în viața aceasta, nu ar fi existat un iad mai mare, dat fiind felul în care și-au făcut ei viața”.
Sursa: doxologia.ro
De vreo catzva ani am cumparat o carte: ” CUMPLITE INCERCARI DOAMNE! ” scrisa de Marcel Petrisor. A murit acum vreo 2-3 ani.
emotionant,pica bine pe caldura asta,vizite la spitale, la cata ura e in media
Ortodoxia a fost mereu despre putere, bani si influenta. De aceea cade acum.
Nu poate raspunde nevoilor celor multi si nevoiasi din cauza preoocuparii cu propriile pozitii. S-au dus eroii din neam care se jertfeau altadata pentru ceilalti. Priviti realitatea si starea de distrugere, bolile si modul de jignire al naturii! Romania este o tara imputita. O fi fost la origini curata cu plaiuri mioritice. dar e plina de chistoace, mizerii personale, de un jeg gros impanat cu daramaturi, meschinarie si evaziune. Femeile sunt desantate in aparitii pretins de gala se dezgolesc singure, barbatii sunt grosolani cu aparitii de animale libidinoase pe scena. De aceea va ocolesc toti. Sunteti cordisti cu totii de caracter. Nu aveti credinta trambitata
Pe cei mai multi ii mananca ura pe dinauntru dar mai ales pe din afara. Unii se urca sefi peste altii nerugati fiind, si nici una, nici doua te altoiesc cand ti-e lumea mai draga. S-au erodat drepturile intr-asa incat numai budismul mai poate raspunde la muscatura sarpelui. Din dragoste si atentia pe care o vrea, din ce poate sa muste? E doar fiinta vie. Vai de ortodoxie! Are zilele numarate de cat de sus s-a urcat si cat de tare se va lovi cand va cadea!