Dacă e luni, e Teatru TV!

Televiziunea Română, prin Casa de Producţie TVR, a programat luni, 2 iunie, de la ora 20.10, la TVR 2, în memoria marelui scriitor Duiliu Zamfirescu (n. 30 octombrie 1858 – d. 3 iunie 1922), producţia „Subprefectul” (premiera tv: 1985), o dramatizare de Virgil Stoenescu, în regia artistică a lui Eugen Todoran. Exact acum 92 de […]

Dacă e luni, e Teatru TV!

Televiziunea Română, prin Casa de Producţie TVR, a programat luni, 2 iunie, de la ora 20.10, la TVR 2, în memoria marelui scriitor Duiliu Zamfirescu (n. 30 octombrie 1858 – d. 3 iunie 1922), producţia „Subprefectul” (premiera tv: 1985), o dramatizare de Virgil Stoenescu, în regia artistică a lui Eugen Todoran. Exact acum 92 de […]

Televiziunea Română, prin Casa de Producţie TVR, a programat luni, 2 iunie, de la ora 20.10, la TVR 2, în memoria marelui scriitor Duiliu Zamfirescu (n. 30 octombrie 1858 – d. 3 iunie 1922), producţia „Subprefectul” (premiera tv: 1985), o dramatizare de Virgil Stoenescu, în regia artistică a lui Eugen Todoran.

Exact acum 92 de ani se stingea din viaţă la Agapia autorul nuvelei, Duiliu Zamfirescu, un scriitor de mare talent, profesor, diplomat şi politician de carieră. Dar operele sale au fost prea puţin puse în lumina reflectoarelor. Însă „Viaţa la ţară”, „Tănase Scatiu” sau „În război” au rămas toate în memoria publicului.

Ştefan Sileanu

De aceea, e momentul evocărilor: un subiect actual şi după mai bine de 125 de ani de când a fost aşternut pe hârtie, o interpretare de excepţie şi o înregistrare în Studiourile TVR din anul 1985 fac din „Subprefectul” o bucurie pentru iubitorii teatrului TV şi un moment în care să ne aducem aminte de clasicii literaturii române.

Constantin Dinulescu

Personalitate complexă, cu o carieră strălucită în domeniile juridic, diplomatic şi politic în societatea românească a secolelor XIX-XX, Duiliu Zamfirescu a rămas însă mai cunoscut pentru opera sa jurnalistică şi beletristică, de referinţă pentru aceasta din urmă fiind ciclul de romane al Comăneştilor şi nuvelele, din care face parte şi „Subprefectul”.

O frumoasă actriţă

„Venisem dornic să schimb faţa lucrurilor. Eram însetat de a fi om… Şi ce-am găsit? Intrigi, abuzuri, samavolnicii… Mă agăţ de tine, Dadiana, de tine, îngerul meu…”, spune personajul Alexandru Dumitrescu în „Subprefectul”.

Un personaj idealist

Producţia TVR prezintă trista, dar frumoasa poveste de dragoste dintre Dadiana Maxenţian (interpretată de Valeria Seciu) şi noul subprefect din Târguşorul Vlădeni, Alexandru Dumitrescu (Marcel Iureş). Povestea se complică atunci când, în încercarea de a schimba rânduielile şi metehnele societăţii, tânărul subprefect, un idealist convins, intră în conflict cu soţul iubitei sale, boierul local Maxenţian (Ştefan Sileanu).

Din distribuţia acestei producţii tv mai fac parte şi alte nume de referinţă ale scenei româneşti, precum Ion Besoiu, Gheorghe Cozorici, Valentin Uritescu, Constantin Guriţă, Constantin Dinulescu, Dorin Varga, Ion Pavlescu, Vasile Lupu şi Violeta Berbiuc.

Doi mari actori care au încântat generaţii de spectatori

„Subprefectul” este una dintre nuvele de tinereţe ale lui Duiliu Zamfirescu – apărută în volumul „Novele” în anul 1888. Este o încercare de analiză a societăţii româneşti, o descriere a corupţiei dintr-un orăşel de provincie, cu intrigile şi conflictele de interese inerente, toate dirijate de baronul local Maxenţian. Dar, dintr-odată, conflictul nuvelei devine unul erotic. Alexandru Dumitrescu, tânărul subprefect, care soseşte în localitate, un spirit animat de simţul dreptăţii, sensibil şi liberal, îl înfruntă pe boierul Maxenţian şi, mai mult decât atât, face o pasiune pentru fermecătoarea lui soţie, Didiana, ceea ce schimbă total datele problemei. Boierul gelos îşi ucide soţia şi aruncă vina asupra subprefectului.

Un conflict care vă va ţine cu sufletul la gură. Un trio amoros interpretat magistral de Valeria Seciu, Marcel Iureş şi Ştefan Sileanu.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.