Zece morți în incendiul de la „Matei Balș”. Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”! Unitatea fanion a medicinei românești, în care s-au băgat numai în ultimii ani peste 10 milioane de euro. Tragedia s-a întîmplat vineri dimineața, la ora 5, cînd musculosul nostru președinte dormea cu gîndul că mai sînt cîteva ore și va pleca la Sibiu, însoțit de vestita sa coloană oficială, urmînd s-o întîlnească pe „Răvășitoare”, alături de care să se dea de cîteva ori cu schiurile pe pîrtia de la Păltiniș.
Tîrziu, cînd s-a trezit, aghiotantul i-o fi spus de incendiu și de cei patru morți de care se știa atunci, dar Președintele s-a supărat nevoie mare, din moment ce, în loc să sară repede în pantofi și să plece la locul tragediei, a găsit de cuviință să-și facă mai întîi siesta și abia apoi să ajungă spilcuit, pe la prînz, la „Matei Balș”.
I-a chemat și pe Vlad Voiculescu și pe Raed Arafat, cu care s-a pozat chiar în fața „salonului morții”, declarînd că-i felicită pe pompieri pentru că au stins repede incendiul. „Nici o lacrimă”, vorba cîntecului, „Fără tînguiri, fără vreun regret”, cum bine zicea Dan Spătaru. Citiți ce a spus Iohannis chiar sub geamul „salonului morții”, unde „CÎȚIVA” oameni au murit:
„S-a reacționat extrem de rapid. În foarte puține minute, forțele de intervenție au intervenit, au stins focul, au mutat pacienții la alte spitale. Însă, din păcate, pentru CÎŢIVA a fost prea târziu. Totuși, ŢIN SĂ FELICIT forțele de intervenție pentru promptitudinea intervenției aici, la acest incendiu groaznic”!

Îl vedeți? Chiar sub geamul „Salonului morții”, Klaus Iohannis avea chef de protocol cu „Onor” dat de șeful pompierilor, în prezența lui Vlad Voiculescu, Maria Nițescu, noul manager de la „Matei Balș” și, desigur, a lui Raed Arafat! Lîngă Iohannis vedeți pereții afumați de la cele două saloane incendiate.
Cît cinism să aibă cineva, încît să organizeze o astfel de „paradă” chiar sub geamul salonului dinspre care venea încă mirosul de carne arsă, unde cu doar cîteva ore înainte „CÎȚIVA” oameni fuseseră carbonizați? Era nevoie de mascarada asta?
După „parada” de la geam, fiind așteptat de suita oficială, s-a urcat în Mercedesul blindat și a pornit-o pe Valea Oltului, cu gîndul la Carmen și la pîrtia de la Păltiniș! O clipă nu s-a gîndit că paltonul de pe el, costumul la dungă, fularul, cămașa, șosetele și pantofii din picioare și chiar chiloții de pe el sînt plătite și din banii celor care au murit carbonizați chiar în salonul de lîngă el!
Nici un jurnalist prezent la declarația lui Iohannis n-a îndrăznit să-i pună măcar o întrebare, respectînd, probabil, „protocolul” dinainte stabilit. Nici măcar unul n-a fugit după Iohannis să-l întrebe: „Cine…?”, ”De ce…?”, ”Unde plecați?” Nimic, nimic!
Iar a doua zi, ne-am trezit cu toții cu filmul de la Păltiniș, în care, singur-singurel, cobora pîrtia însuși Klaus Iohannis, mascat cu o cască pentru „Slalom uriaș”, fiind întîmpinat de un cameraman de casă de la SPP, care, umplîndu-se de ridicol, nu-l întreabă ceva despre incendiul de la „Matei Balș” și despre oamenii carbonizați, ci „Cum e zăpada la Păltiniș, domnule Președinte?”:

De ce își permite Klaus Iohannis o asemenea sfidare a bunului simț elementar? La fel ca în bancul cu cîinele: pentru că poate! Sau, și mai exact, pentru că i se permite de către masa aceasta amorfă care sîntem noi, poporul pe care-l conduce de șase ani, cu o perspectivă de încă patru.
Probabil că așa îl asigură Eduard Hellwig, că poporul îi permite orice și că poate să facă ce vrea mușchiul său, așa cum i-a trecut cu vederea și gafa aceea internațională, cînd, deși trebuia să fie la deschiderea Consiliului European, a preferat să-i facă hatîrul cucoanei Carmen de a vizita Pompeiul! Vă amintiți această imagine? Iat-o:

Multe dintre isprăvile lui Iohannis s-au derulat în vremea în care Puterea era la PSD, cînd se putea gîndi că ar fi putut să fie suspendat. Acum toată Puterea este în mîinile sale, deci n-are rost să ne mai gîndim că ar mai avea vreo rezervă în a face absolut tot ce-i trece prin minte, căci știe bine că PSD-ul lui Ciolacu, Dâncu și Grindeanu nu-i mai poate fi adversar.
Poate că exagerez dacă aș spune că Iohannis urăște poporul român. Cert este, însă, că-l disprețuiește cum nu l-a disprețuit nimeni în toată istoria sa!
Un neamț adevărat, Arthur Schopenhauer, spunea: „Disprețul pornește din cap, ura pornește din inimă; una exclude pe cealaltă”. Nu știu care dintre variante i se potrivește mai bine lui Klaus Iohannis. Ajutați-mă dumneavoastră, stimați cititori, să înțeleg!
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Livache a furluat in Ro si a fost lasat in pace pana s a luat de globslisti.
Saxonul joacă pt altii.
Wasp, crezi ca aici te adresezi analfabetilor functionali?
Pt care mult inseamna vile pe doua strazi, piscine si ceasuri si zeci de mii de euro? Pt ca mu pot concrpe miliardul sau mia de miliarde, ordinul de mărime al adevaratului JAF al Ro,patronat de cine trebuie,?