Senatorul PSD Dan Şova a criticat miercuri la Cluj, unde USL a organizat o dezbatere pe justiţie, activitatea ANI şi DNA, dar crede că cele două instituţii trebuie să funcţioneze în continuare.
„ANI nu funcţionează. În 5 ani de funcţionare, a definitivat 4 dosare şi a obţinut o victorie. Trecând peste asta, cred că acest mecanism de verificare ar trebui păstrat. Cred că DNA şi ANI trebuie să existe în continuare (…). Dacă vom accepta răspunderea magistraţilor pentru soluţia de fond, adică pentru interpretarea legii, vom distruge sistemul juridic. Dacă acceptăm răspunderea pe procedură, atunci sistemul va deveni corect”, a declarat Dan Şova.
Senatorul crede că „procurorii sunt furnizori de breaking news, nu de dosare corecte”.
„La sfârşitul guvernării Năstase aveam trei legi moderne, care reglementau tot sistemul juridic românesc. Care a fost prima mare reformă a marelui justiţiar Monica Macovei? A convins guvernanţii, la presiunea lui Băsescu, să se schimbe legislaţia de numire a procurorilor. A dus procurorii sub puterea executivului”, a mai spus parlamentarul PSD la Cluj.