Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a fost huiduit, joi seara, de protestatarii anti Roşia Montană, iar maşina sa a fost lovită cu pietre. Oficialul nu a avut însă de suferit şi a povestit în cadrul emisiunii „Sinteza zilei” ceea ce s-a întâmplat, conform antena3.ro.
„Eu nu am fost agresat, dar maşina a fost vandalizată. Am participat la Cafeneaua Critică, iar în localul respectiv a intrat un număr de tineri şi mai puţin tineri, care erau foarte energici şi care au strigat lozinci împotriva mea, după care s-au retras. Când am ieşit din local şi am încercat să mă urc în maşină, au încercuit maşina şi au început să o lovească. În momentul în care au spart luneta, am ieşit din maşină şi le-am spus că se poartă ca nişte neofascişti şi că promiseseră că nu sunt violenţi”, a spus Barbu.