Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat că USL va avea majoritatea în plenul Senatului după ce politicieni din rândul PDL și-au dat acordul să treacă în opoziție.
„Cu siguranţă în perioada următoare, şi sper să se întâmple cât mai repede, majoritatea la Senat va fi schimbată. Cel puţin un senator PDL şi-a dat acordul de a trece în banca opoziţiei în momentul de faţă. În perioada următoare, probabil ultimii politicieni responsabili din PDL vor face pasul către opoziţie şi către revenirea la normalitate în această ţară, atât din punct de vedere economic, cât şi din punct de vedere al stopării genocidului social pe care îl promovează PDL şi preşedintele Traian Băsescu. (…) Avem semnale categorice şi o să vedeţi în perioada următoare câteva nume care vor veni în USL, în PC sau în celelalte partide în funcţie de opţiunea acestora”, a spus, duminică, liderul PC.