Continuăm prezentarea, în serial, a lucrării „Interviuri după Revoluție“, scrisă de reputatul istoric și scriitor Alex Mihai Stoenescu. Parte componentă a unui serial dedicat loviturilor de stat care au zguduit România de-a lungul vremii, această nouă carte este continuarea firească a volumului IV al acestei lucrări monumentale, volum intitulat „Revoluția din Decembrie 1989 – o tragedie românească“. În episodul de astăzi, prezentăm relatările revoluționarului Daniel Păcuraru, așa cum au fost consemnate într-un interviu cu autorul lucrării. (V.S.)
În decembrie 1989, Daniel Păcuraru era muncitor la Energoreparaţii. Relatarea sa conține informații despre sabotarea mitingului din 21 decembrie și amănunte importante despre „fenomenul terorist“. El nu a fost martor al formării nucleului rezistent de la Universitate – Hotel Intercontinental și nici al represiunii din noaptea de 21 spre 22 decembrie, dar a fost martorul evenimentelor care s-au petrecut atunci în sediul CC al PCR.
Alex Mihai Stoenescu: Să începem relatarea.
Daniel Păcuraru: Să începem cu mitingul din 21 decembrie. Dimineaţa au venit activiştii şi securiştii la noi în secţii… „Dom’ne, mergem să susţinem, să facem…“. Pentru noi era o distracţie, pentru că ieşeam de la muncă şi oricum nu aveam chef. Ne-am adunat la Podul Mărăşeşti, aproape toţi angajaţii.
O rutină.
Da, o rutină. Am stat acolo… La un moment dat, s-a auzit un murmur, din stânga a venit un murmur…
O secundă! Când spuneţi murmur, asta înseamnă că vorbea lumea?
Da, mai întâi a fost un murmur, o nelinişte, apoi un vuiet puternic, venit dinspre Biblioteca Universitară şi de dincolo de ea. Au început oamenii să strige: „Vin tancurile!“.
„Am auzit clar un cuvânt rusesc“
Staţi din nou! Striga lumea, strigau nişte oameni „Vin tancurile!“, sau aveaţi această senzaţie? Striga lumea sau vi se părea dvs că vin tancuri?
Nu, strigau unii. Se striga: „Vin tancuri!“. Lumea s-a bulucit şi a început să fugă spre dreapta. Eu am nimerit în părculeţul acela dintre Senat şi Biserica aceea… (…) În momentul în care noi încercam să-i scoatem pe ai noştri din mormanul ăla, am auzit clar un cuvânt în ruseşte.
O să vi se spună că în momentele acelea de tulburare puteaţi să auziţi orice.
Nu, eu am rămas lucid, pentru că eu am fugit liber, fără să fiu călcat în picioare, şi văzusem şi directorul ăla pe jos… Mie îmi venea să râd. Am auzit clar strigându-se în ruseşte, cum să vă spun, ca la meci… „Hai, pe ei!“. Nu vorbesc ruseşte, dar este imposibil să nu recunoşti aşa ceva.
V-aţi uitat să vedeţi cine strigă?
Da. Erau doi tipi, unul lângă altul. Erau în apropiere. Unul dintre ei, n-am uitat, unul dintre ei semăna cu campionul ucrainean la categoria grea… cum îl cheamă? (…)
Poate erau securişti.
Nu erau securişti. Securiştii noştri au fugit imediat ce a început vânzoleala, au fugit… vai de mama lor. Nu erau securiştii noştri.
Aveau un aer străin?
Da, nu erau români. Te făceau să-i remarci în adunătura aia înnebunită (…).
Mitingul s-a spart pe la 12.30, prin urmare, se făcuse ora 3.00, să spunem.
Domnu’ Stoenescu, eu cred că 99% din revoluţionari n-au fost revoluţionari. Hai, dom’ne, să fim serioşi! Au fost profitori, au apărut după aia ca revoluţionari. N-au fost, dom’ne. Nu-i adevărat că 2.000 de oameni au scandat împotriva lui Ceauşescu. Este o minciună.
Vă referiţi la mitingul din 21.
Da, la miting. Nu este adevărat. (…)
„A venit Iliescu încadrat de gărzi“
Revoluționarul Pâslaru relatează evenimentele care s-au petrecut după ce revoluționarii au pătruns în sediul fostului CC al PCR.
Pe la ce oră?
Pe la 12.00, înainte de 12.00. Am intrat în Piaţa Palatului şi ne-am împins spre uşile CC-ului. Strigam să deschidă uşile. Printre primii, să zicem, o sută de oameni care au intrat, am fost şi eu. Nu ştiu dacă ştiţi, nu cunoşteam clădirea, eram uimit, este o scară şi la etajul I se bifurcă… (…) Eu m-am postat la uşă, dar pe interior, aveam şi armă. Atunci mi s-a făcut scârbă. Mie, care am fost acolo, mi s-a făcut scârbă. A început fiecare să ceară ceva pentru el. „Eu vreau să reprezint nu ştiu ce, eu vreau să nu ştiu ce… ministere.“
„Ăsta e drapelul revoluției“
Era acolo un cascador, Creţu, care voia să fie ministru al Culturii?
Da. Atunci am scos steagul şi am strigat la ei: „Uite drapelul pentru care am luptat!“. Când au văzut drapelul… eu le-am spus că este drapelul de pe acoperiş, capturat… Când au văzut drapelul, s-au repezit la mine: „Ăsta e drapelul revoluţiei! E drapelul nostru“. Mi l-au luat, mi l-au smuls din mână, să-l păstreze ei. Erau deja un grup. Mi-au luat arma şi ne-au dat afară.
Nu le-a plăcut.
Nu le-a plăcut. A venit Iliescu încadrat de gărzi… Nu e adevărat că a venit adus de valul revoluţionar, asta este o minciună. A venit cu gărzi după el, cu oameni care îl păzeau. Eu mi-am dat seama că dacă ieşeam din clădire, nu mă mai puteam întoarce. Şi atunci m-am retras în balcon. Acolo am stat cel mai mult lângă Petre Roman.
Vi s-a părut că era apropiat de Iliescu?
Nu, nu era. Mie nu mi s-a părut că era în relaţie cu Iliescu. Alţii erau. Era unul în spatele lui Iliescu, atunci când a ieşit, nu a durat mult, a ieşit…
„Stimaţi tovarăşi…“
Da. Şi l-au huiduit şi s-a blocat. Şi atunci era unul în spatele lui, care îi spunea: „Insistaţi, insistaţi“, ca să spună ceva, să nu piardă totul. Mie mi-au plăcut romanele poliţiste şi am vrut să intru în poliţie, dar nu m-au primit, că nu eram membru de partid.
În balcon?
Da, era un teatru. Când s-a deschis focul, imediat au strigat unii: „Să fugim, să evacuăm clădirea!“. Alţii, nu, să ripostăm. Am stat cu Petre Roman în balcon, se trăgea, făceam culcaturi cu el.
Zvonuri diversioniste
Asta, pe la ce oră?
Pe la nouă seara.
Nu, trebuie să fi fost mai devreme. Petre Roman era la Televiziune la ora aia.
Am uitat să vă spun că pe la trei au apărut zvonurile: apa otrăvită, sunt bombe sub clădire…
Când s-a deschis focul, cum se trăgea?
Când s-a deschis focul eram înăuntru. Au strigat imediat unii că sunt terorişti în interior.
Cum se trăgea?
Se trăgea la întâmplare, pentru a crea panică. Se trăgea de la Muzeu (Muzeul de Artă, n.a.) şi se mai trăgea de dincolo de Palat, de la blocul-turn şi de la magazinul Adam. Se trăgea din clădirea care era între blocul-turn şi magazinul Adam.
Sunteţi sigur?
Da, se trăgea cu de-astea… trasoare.
Se trăgea cu trasoare?! „Teroriştii“ foloseau trasoare? Vă daţi seama că asta le descoperea locul de unde trăgeau?
Ce terorişti? N-a fost niciun terorist. Dacă voiau să omoare, omorau atunci cu grămada. Trăgeau la întâmplare, ca să sperie lumea. Am făcut armata, tocmai veneam din armată, ştiam. Se trăgea la derută, nu erau trăgători de elită şi aveau puncte fixe de tragere. Nu schimbau locul.
Dar ştiaţi ce clădire este cea dintre blocul-turn şi Adam?
Nu.
Era Ministerul Agriculturii, care fusese înainte Ministerul Forţelor Armate.
Nu ştiam. Se trăgea şi dintr-un bloc din spate de la turn. Locuri fixe, la derută.
Domnule Păcuraru, o să vă pun o întrebare ciudată: în afară de ruşii ăia care strigau la mitingul din 21 decembrie, aţi mai întâlnit ruşi sau persoane care vorbeau stricat româneşte, eventual în intersecţia aia de la Ştirbei Vodă cu Luterană?
Da, basarabeni, dar nu la Luterană, la Piaţa Romană. Pe 24 decembrie, cred, am zis să luăm metroul, cu un prieten, şi am ieşit la staţia de metrou Piaţa Romană.
La blocul Polar.
Pe partea cu Leonida. Şi era baraj. Ne-au oprit, ne-au controlat şi unul dintre ei vorbea cu accent de Chişinău. După aia am cunoscut moldoveni din Basarabia, de la Chişinău, şi mi-am dat seama că era accentul ăla. Mi-am adus aminte.
Poate era totuşi moldovean de-al nostru, de la Botoşani.
Nu, nu, se chinuia să vorbească româneşte. Nu ştia cuvintele. Vorbea foarte stricat. Se vedea că folosise limba română foarte puţin.
„Domnule, mi-e scârbă“
Domnule, mi-e scârbă. M-au chemat la FSN şi le-am spus… M-au servit cu o cafea, era o doamnă în vârstă acolo, aveau o listă, dar era prima listă din CC, aia care s-a făcut pe 22 la prânz. Şi îmi spune doamna aia: „Aţi fost pe listele Frontului, ale FSN, trebuie să vă înscrieţi“. Asta se întâmpla după vreo doi ani. Şi le-am spus: „Nu mă înscriu. Nu mă înscriu de scârbă de ce-am văzut în CC, toată bătălia aia după os“. (Alex Mihai Stoenescu)
„Pentru asta am cerut publicarea volumului Interviuri despre revoluție, dar ca Index, adică, așa cum se practică în istoriografia occidentală, drept referință pentru corpul tratatului. Editura a observat interesul major pentru aceste interviuri și a trimis mai multe tiraje pe piața cărții. Restul interviurilor, ca și un număr de documente, au fost atunci predate de mine Bibliotecii Institutului «Nicolae Iorga» pentru a putea fi la dispoziția cercetătorilor și istoricilor.“ Alex Mihai Stoenescu
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.