Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Târgu Mureș au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a Danielei Burdeți, comisar la Garda de Mediu Mureș, pentru nouă infracțiuni de luare de mită.
„În perioada august-decembrie 2014, Burdeți Daniela a pretins de la nouă reprezentanți ai unor agenți economici, ca aceștia să plătească către persoana respectivă, sume de bani cuprinse între 1.000-1.500 lei, în schimbul neexercitării atribuțiilor de serviciu referitoare la aplicarea unor sancțiuni pentru neregulile constatate. Din banii primiți de către persoana respectivă, jumătate din sumă i-au revenit suspectei Burdeți Daniela”, informează DNA.
Daniela Burdeți urmează a fi prezentată marți la Tribunalul Mureș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.