Danileț, luat la întrebări

Judecătorul Cristi Danileţ, fost consilier al ministrului Justiţiei Monica Macovei, va fi audiat, marţi, în şedinţa Comisiei parlamentare de anchetă privind arhiva SIPA.

“Comisia parlamentară de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie se va întruni în sala Dimitrie Cantemir din Senat. Au fost invitați: doamna Andreea Iurea, fost membru în comisiile de inventariere, domnul Cristian Vasilică Danileţ, fost consilier al ministrului Justiției, fost membru în comisiile de inventariere, domnul Cătălin Zlotea, subofițer operativ ANP, domnul Florin Teodor Andronache, angajat SRI şi domnul Valentin Gigi Ignuţă, președintele comisiei de inventariere”, se arată într-un comunicat.

Ședința este programată să înceapă la ora 09.30.

Săptămâna trecută, au fost audiate la această Comisie și Mona Pivniceru, fost ministru în actual judecător al CCR, și Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției în Cabinetul Năstase.

Pivniceru a explicat membrilor Comisiei SIPA că atunci când a plecat din funcția de ministru al Justiției a lăsat în urmă un proiect de hotărâre care viza lichidarea arhivei SIPA. „Întrebarea a fost ce demersuri am făcut în perioada mandatului meu în legătură cu arhiva SIPA şi am explicat comisiei că la plecarea mea din mandatul de ministru al Justiţiei era pe site-ul Ministerului de Justiţie un proiect de hotărâre de Guvern cu privire la lichidarea acestei arhive, în sensul intrării în ea a unei comisii compuse din reprezentanţii Ministerului Justiţiei, ai Arhivelor Naţionale, observatori din partea magistraţilor, judecători şi procurori, care urmau să verifice documentele lipsite de semnificaţie care urmau a fi distruse, documentele personalului ANP care trebuiau pentru pensii, carnetele de muncă care trebuiau scoase şi predate titularilor lor, iar restul arhivei depusă la arhivele statului şi secretizate pe o perioadă de 50 de ani. Ulterior am văzut că domnul ministru Toader a reluat cumva, în linii mari, acelaşi proiect şi deja este HG în vigoare”, a spusPivniceru.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.