Darius Vâlcov rămâne în arest preventiv, potrivit deciziei Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie, care este una definitivă.
Pe 6 mai, ÎCCJ a decis cercetarea lui Vâlcov în arest la domiciliu, însă luni a admis contestaţia procurorilor la această decizie.
Arestul preventiv în cazul lui Vâlcov fusese prelungit, pe data de 24 aprilie, pentru perioada 25 aprilie — 24 mai.
Acesta se află în arest din 2 aprilie, fiind acuzat de DNA de trafic de influență pentru că ar fi primit aproximativ două milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion.
Ulterior, procurorii l-au pus sub acuzare și pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale.