De ce a refuzat Soljenițîn cetățenia SUA

Aleksandr Soljenințîn și familia lui au fost apatrizi după ce li s-a retras cetățenia sovietica, la plecarea lor în exil în Vest, în 1974. Soljenițîn era un patriot rus foarte critic cu el însuși, dar era și un dușman de moarte al totalitarismului sovietic. Contrar legendei, nu era nici antioccidental (el critica mai degrabă ”slăbiciunea Vestului”), nici nu critica virtuțile americane: generozitatea americanilor, capacitatea impresionantă de guvernare democratică și guvernare locală și libertatea mare pe care i-au oferit-o lui și familiei. Dar, așa cum demonstrează un pasaj din Cartea a doua a memoriilor sale din exilul vestic, publicat de The American Conservative, Soljenițîn nu a putut accepta să devină cetățean american când a avut ocazia, în iunie 1985.

Studiind atent textul jurământului înainte de ceremonie, el și-a dat seama că nu poate renunța nici la atașamentul de Rusia (nu față de URSS) și nici să ia arma în mână, daca ar fi fost nevoie, pentru a lupta împotriva compatrioților. A ajuns la concluzia că ”se poate ca pământul Rusiei să-mi fie interzis pentru mult timp, poate până voi muri, însă nu pot să văd pământul american ca fiind al meu”. Soljenițîn a revenit în Rusia post-comunistă în mai 1994 și a trăit aici până la moartea sa, în august 2008. În nota sa de rămas bun de la cei din orașul Cavendish, statul Vermont, în februarie 1994, el a spus limpede că este recunoscator Statelor Unite pentru că i-au oferit refugiu timp de 18 ani, recunoscător pentru educația oferită copiilor. Totodata, a fost impresionat de modul de guvernare locală pe care l-a văzut în anii exilului său american.

 

Am fost treziți la realitate când Alya (soția lui Soljenițîn) s-a îmbolnăvit și s-a simțit rău doi ani. În aprilie 1986, în chiar ziua dezastrului de la Cernobîl, a fost supusă unei operații dificile. Mulțumesc lui Dumnezeu, a reușit. Însă a coincis cu îngrijorările noastre legate de Fondul Social Rus: o parte însemnată din el, o verigă importantă în lanțul nostru de ajutor trimis în URSS, a fost înlăturată în toamna lui 1983.

Alya a trebuit să repare asta sau chiar să recostruiască tot lanțul format din persoane care făceau echilibristică ca pe sârmă între Vest și URSS. A făcut asta începând să se întâlnească față în față cu oamenii, nu să corespondeze cu ei, iar asta a însemnat călătorii in Europa. A făcut o călătorie în toamna lui 1983 – s-a întâlnit cu Eva Switzerland și Vigelmina (Mișka) Slavuțkaya, la Viena, iar aceste întâlniri nu au trecut neobesrvate. Mișka a fost controlată în tren când s-a întors și amândouă au văzut cum s-a intensificat supravegherea lor. Alya a crezut că este vina ei: pentru că nu avea cetățenie, era obligată să ceară viză pentru orice călătorie, iar vreme de săptămâni documentele ei stăteau prin consulatele europene, iar de aici informatorii puteau lesne să raporteze și toate mișcările ei erau cunoscute dinainte. Din această cauza, riscul și așa mare asumat de voluntarii noștri ar fi crescut mult.

Singura soluție imaginată de Alya era să avem cetățenie americană, la care aveam deja dreptul de patru ani, însă nu am solicitat-o. Asta ne-ar fi permis să călătorim repede și nestingheriți în Vest, fără pașapoarte speciale și vize. Însă, orice făceam, se puneau reflectoarele pe noi, mai cu seamă la o asemenea decizie precum cetățenia, iar Alya a crezut că este de neconceput să ceară doar ea cetățenia. Părea să aibă dreptate.

Am apelat la serviciul de imigrație din Vermont. Ne-au trimis formulare pline de întrebări. Nu m-am obosit să le citesc – până la urmă, erau ca întrebările pentru fiecare viză, însă duplicate. I-am spus secretarului meu Leonard DiLisio să le completeze și să revină dacă are întrebări. A făcut-o și mi-a cerut detalii biografice despre mine și despre Alya, nimic mai mult. Am trimis formularele. Știam că procedura implică să ridicăm mână și să rostim un jurământ – văzusem imagini dar nu m-am gândit la asta, mi se părea o formalitate. Ei jură pe Biblie de fiecare dată când depun o mărturie.

 

Au trecut câteva săptămâni – Alya și cu mine am fost chemați la serviciul de imigrație. A avut loc un interviu obligatoriu, separat cu fiecare. Trebuia să răspundem la niște întrebări foarte simple despre Constituție. Însă funcționarul m-a întrebat mai mult despre mine. Din cauza lipsei de practică (nu mai vorbisem engleză de câțiva ani), a trebuit să-l ascult foarte atent. Din nou, vă rog, spunea el. ”Sunteți pregătit sa luptați pentru Statele Unite?”. ”Absolut deloc!”. Nici nu m-am așteptat la întrebare. I-am spus: ”Am 66 de ani”. ”Dar în pricipiu?”. Care era principiul asta? Aveți tineri aici de vârsta armatei; își ard ordinele de încorporare ca să scape de armata, iar eu, trecut de 66 ade ani, aș putea fi încorporat? Mi-am exprimat mirarea. Apoi mi-a spus că pe formularele trimise mi-am dat deja consimțământul și am semnat pentru asta. Ce? (DiLisio a completat fără să ma întrebe). Mi s-a făcut rău… Nu am putut spune decât: ”Bine, în principiu, dar nu literalmente”.

 

Am ajuns acasă și acum am citit formularul și textul jurământului, care ne fusese trimis și el.

”Renunț absolut și total la supunerea și fidelitatea față de orice principe, potentat – (păstrau această formulare din secolul 18) – stat ori entitate al cărei supus sau cetățean am fost înainte…”.

Însă la fidelitatea față de care stat renunțăm eu? Statul sovietic? Cetățenia sovietică mi-a fost retrasă cu 11 ani înainte. Și pe planeta nu exista un stat rus.

Însă lucrurile începeau să scârțâie. Nu mă simțeam bine. ”Voi sprijini și apăra Constituția și legile Statelor Unite împotriva tuturor dușmanilor, străini și interni…”

Ei bine, am încercat ani de zile să va avertizez în privința dușmanilor interni, în privința presei demente de stânga și a politicienilor escroci, însă nu ați făcut nimic.

”… că voi lupta pentru Statele Unite…”

Asta era. Trebuie să lupt împotriva propriei mele țări. Deși nu sunteți în stare să luptați împotriva comuniștilor, ați declarat deja război ”rușilor”.

”…îmi asum această obligație liber, fără vreo rezervă sau intenție de a nu o respecta…”.

Aici era problema. Firește că aveam o rezervă: nu voi lupta împotriva rușilor.

Și totuși. Oare nu am spus o mulțime de minciuni la întrunirile sovietice? Oare nu am depus un jurământ când eram în Armata Roșie, fără să ma indentific cu ofițerii lui Stalin?

Așa era, însă tot aveam o problemă. Un jurământ este o bucurie pentru un nesăbuit și o teroare pentru înțelept.

Eram disturbat. Cumva, m-am vârât într-un impas. Am făcut ceva rău pentru cauza mea. Știam data exactă a jurământului, în ce oraș și în ce clădire va fi.

Nu! Refuz! Nu mă duc!

Alya s-a dus ca un miel la tăiere, împreună cu fiul Yermolai, pentru a mai reduce din impactul absenței mele. Acolo era plin de reporteri și fotografi care luau cadru după cadru când ea a ridicat mâna. Și au curs întrebările despre mine.

Știrile erau confuze: ba că ambii soți Soljenițîn au primit cetățenia, ba doar soția, iar el o va primi în curând. Presa americană a interpretat totul astfel: acum se va arunca în politica mericană! Un editor de la The Washington Post a îndrăznit să-mi propună să-și petreacă următoarea Zi a Independenței la noi acasă, pentru a relata despre asta.

În Europa, în special în Franța (nu ne-am gândit la asta vreodată, nici măcar nu ne-am imaginat) a existat o jenă și o repulsie față de asta: și dacă va lua cetățenia americană? ”Soljenițîn – cetățean american? O știre tristă… Oare această personalitate puternică va alege calea ușoară? Vrea să le asigure viitorul celor trei fii… Aspus că America nu este încă o națiune. Însă poate să-i ofere refugiu”. Coincidența face ca, cu două luni înainte, presa franceză să fi scris că, din cauza atenției reduse care mi se acorda în SUA, intenționez să mă mut în Franța. Nu am discutat despre așa ceva. Însă presa franceză a interpretat solicitarea cetățeniei americane ca un răspuns la acest zvon.

Iar zvonul a fost văzut ca o insultă de cei din vechiul val de imigranți ruși: niciodată, nici măcar în cele mai grele situații, nu ar fi luat în calcul posibilitatea unei noi cetățenii.

M-am simțit eliberat că nu am depus jurământul față de America.

Iar acum, ce fel de țară este America? Naivă (deși se presupune că este luminată și democratică): condusă de politicienii ei profesioniști, America se trădează pe ea însăși cu senitate, zi de zi, și poate ajunge la o furie bruscă și de scurtă durată – dar una oarbă – și să disctrugă orice îi stă în cale. Sovieticii au doborât un avion al Korean Airlines, iar apoi geamurile unei biserici rusești ortodoxe din New Haven au fost sparte ca răzbunare, iar frescele i-au fost vandalizate. O cazarmă americană din Beirut a fost aruncată în aer, iar un arțăgos din Pittsfield, Vermont, un răzbunător, se înarmează cu un revolver, merge la un magazin al unui iranian și al soției sale rusoaice (fiica unora din primul val de imigranți) și o omoară, exprimând răzbunarea Americii împotriva iranienilor și a ”rușilor care sunt în spatele lor”.

Se poate ca pământul Rusiei să-mi fie interzis pentru mult timp, poate până voi muri, însă nu pot să văd pământul american ca fiind al meu.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9

14 Comentarii

  1. Nu cred ca exista dizidenti rusi reali. Toti sunt agenti sub acoperire. Se practica jocul cu politistul bun si cel rau. Daca nu ar fi asa, nici un rus nua ar avea vreodata sansa sa plece in fara Rusiei, fara sa se lege prin angajamente ferme fata de rusia, indiferent unde si cum va trai in afara. Dar la prima solicitare, va trebui sa iasa din conservare si sa-si respecte angajamentul. Sunt convins ca si Soljenitin a fost tot un agent. Altfel nu se putea, nu scapa viu. Au murit milioane de rusi pentru nimic, cum putea sa scape unul care era considerat in mod oficial drept un paria?

  2. Poate si pentru ca o anumita opera a lui despre un anume trai impreuna nu a vazut niciodata lumina zilei in spatiul anglofon.
    Din motive diverse, motive maramuresene, de exemplu, pe perne sau pe perdele.

  3. Procedura prealabilă jurământului a fost forțată de băieții lor cu ochi albastri in scopuri propagandistice. Caracter… A refuzat…
    Nu numai rusii au fost securisti si bulangii. Asta-i firea măgarului.

  4. O fi considerat si el ca Alaska nu este pamint American?, intrebare pentru cei care se ocupa de politically correct.
    S-a bagat in politica si pina la urma a urmat sindromul Stocholm. Oameni care se dau cu coloana vertebrala dreapta, care zic ca nu se incovoie la nimeni, nascu-ti revolutionari, si terminind conservatori, nu pot decit sa fie considera-ti oameni care au trecut prin vremuri ciudate. Pina la urma, chiar ma intreb daca un apatrid ca el, a avut macar o cit de mica compatimire fata de alte natii, nu rusi, tinuti in inchisoarea popoarelor a tatucului Tar? Problema cu Gulagul, care nu mai putea fi ocolita, asa cum au fost crimele de la Auschvitz, trebuia sa fie pusa pe tapet, daca nu cel mai bine, tot de la rusi, ca sa para si ei democratii lumii. Avem ceva aici care seamana a Maxim Gorki, si poate acest lucru il onoreaza. Dumnezeu (sper ca s-a declarat si ortodox, nu numai rus) sa considere valoarea lui, pentru ca acum premiul Nobel chiar nu mai are nici o relevanta.
    O zi buna.
    Con
    P.S.Ajunse-se si el la virsta maturitatii, si cind deja semnase apriorii aderenta la SUA, si mai ales istoria cu sotia sa ca vrea america, il tradeaza ca un apatrid bun ce a fost, ca a umblat si el numai dupa invirteli (ghisefturi). America il obliga ca stil de viata sa puna osul la treaba, si nu se considera la virsta aceia, mai fiind apt.Este si un pret aici…

  5. O mica completare: Paul Goma, cu toata opera lui, nu a cistigat Nobilul. Se pare ca de la Lenin incoace (inca faraon in Piata Rosie), se face o permanenta discriminare pozitiva pentru a ramine in picioare (precum pactul Hitler-Stalin,alti alogeni), primele lui decrete de „botezare” a poporului „ales”(bules) de prim secretari PCUS, de sindicat, presedinti de sindicate, etc… S-a creat apetitul pentru Nobel, ca sa se spuna ca ei sunt cei mai IQ, si ca au asa zis drept („intre popoare”) de a conduce lumea. Asa ca la URSS, mai sunt si altii cu premiul Nobel, mai ales pentru pace (este acolo culmmea si un atomist), dar ce sa vezi sunt raportati si de cei din tara sfinta. KGB, mai mult a pus umarul si pentru khazarul Weissel, care nu a putut arata la nemti numarul de lagar de pe mina (martorii, colegii lui, au declarat documentat ca nici nu a fost pe acolo), ca sa primeasca despagubire, dar a gasit la urma calea sa faca rost de NObil. Mai mult NKVD istul nostru Ilici, si-a aratat fata lui de alogen creiind o sinecure de institut, la fel ca Levantul a lui nenea alogen PCR, TOV.Constantinescu. Deci reabilitatul chibitz Brucan a creat cot la cot cu Soros, ruda bogata, reteau lor de holocash de la bugetul Roomaniei.Proletcultista Zoe Petre si-a adus si ea aportul la legile antinationale de decapitare a spiritualitatii romanesti. Tismaneski, poate vrea si el un NObil, pentru ca a napirlit si se arata si el contra totalitarismului PCR(chibutz) parasutat la noi ca sa fie tara gubernie rusa.Exemplele pot continua, dar argumentul meu este pentru a arata ca la rusii se folosesc toate formele de manipulare, ca sa controleze oamenii. Asa s-au creat si la noi falsii desidenti, si nu este nevoie de nume acum.
    O zi buna.
    Con

  6. a refuzat pentru ca a sesizat ca pericolul satana tatal minciunii care a adus si comunismul si capitalismul isi are cuib acolo !

  7. Ignoranta candida si prejudecatile comentatorilor relativ la viata si opera lui Soljenitin sunt imense. La romani complexele fac ravagiii…

  8. @Emil Pribuleanu Cartea sa „Doua sute de Ani impreuna”, a aparut nouasprezece ani mai tarziu, in anul 2004.
    @Smarandache De unde aveti dovada afirmatiilor dvs. peremptorii?
    Confundati notiunea de dizident cu ceea de opozant. Soljenitin a fost opozant.

  9. @Neos
    Opozant, dizident, apatrid, a fost de toate. Dar reiau intrebarea: de ce nu l-au ucis serviciile rusesti (sau sovietice) cand milioane de alti rusi au fost executati pe loc pentru mult mai putin, de multe ori pentru cate o vina inchipuita? E cusuta cu ata alba toata istoria vietii agentului Soljenitin. Se stie ca rusii joaca complicat si la multe capete, adesea unele sunt aparent contradictorii sau antagonice.

  10. Unii spun că Aleksandr Soljeninţîn a fost spion rus, alţii că era un disident din speţa conservatorilor cu iz de totalitarism de semn schimbat, alţii…, dar toată lumea pare să fie de acord că ura URSS şi tot ce însemna această construcţie a bolşevismului şi războiului. Dar iubea Rusia.
    Şi este ceea ce nu văd foarte mulţi, mai ales dintre cei care nu-l iartă că, deşi a cerut, până la urmă a refuzat cetăţenia SUA. De atât de multe ori şi-a exprimat gratitudinea faţă de SUA că este inutil să mai amintesc că recunoştea toate atuurile lor extraordinare, dar asta nu-l oprea să vadă defectele/greşelile. Aşa cum le vedea el. Este ceea ce nu văd extremiştii de nici o culoare/temă, mai ales progresiştii fanatic anti-Rusia, de fapt fanatici pe orice temă îmbrăţişată. Unii chiar cred că recunoştinţa trebuie să te facă umil şi tăcut, sau prost????
    Şi dacă nu văd că iubea Rusia este pentru că, spălaţi pe creier, nu văd nici un motiv s-o iubească. Ei bine avea, destule.

  11. PS Nu-l simpatizez pe Aleksandr Soljeninţîn pentru că oricât de inteligent şi talentat şi curajos nu putea vedea că propunea SUA şi nu doar lor, în lupta împotriva forţelor pe care le considera antidemocratice, mijloace la fel de antidemocratice. Mai precis îl suspectez că nu a înţeles cauzele profunde ale „succesului” comunismului până la explozia/implozia (de la ţară la ţară) sa din 1989. Aşa că propunea mijloace care aduc cu o eventuală victorie şi seminţele instabilităţii şi ale efemerului acesteia.

  12. Fiecare avem iluzii! Cunosc pe cineva care avea o casatorie linistita. Intr-o delegatie a cunoscut o femeie, despre care si-a facut iluzia ca este norocul vietii lui. A divortat de prima nevasta si s-a insurat cu femeia recent cunoscuta. Mare i-a fost amaraciunea si parerea de rau, dupa ce a inceput sa-i cunoasca zonele intunecate ale caracterului! Dupa aproape un an, a divortat si de a doua nevasta. S-a casatorit din nou si din nou a descoperit ca a treia nevasta era departe de nivelul primei neveste si chiar de cel pe care il avea a doua sotie. Acum este la a patra nevasta, dar nu-l mai intereseaza nici nevasta nici alte femei.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.