De ce are România nevoie de „dreapta”

Ludovic Orban

România „are nevoie ca de aer de o guvernare de dreapta” a spus Ludovic Orban la o întrunire, la Constanța.

Candidatul Alianţei Forţelor de Dreapta la alegerile prezidenţiale a  susținut că oamenii ”au o naivitate şi o credulitate aproape fără limite„ și că în nicio altă societate nu există atâta lipsă de exigență față de cei care ne conduc.

„Problema pe care o avem este că, din păcate, la noi în România oamenii au o naivitate şi o credulitate aproape fără limite. Au o lipsă de exigenţă care nu se regăseşte în alte societăţi în privinţa raportării la cei care conduc. Iartă sau uită minciuni gogonate, trădări grave”, a afirmat Orban.

 
„Altă forţă politică de dreapta nu există, doar noi suntem dreapta românească. Şi acesta este primul lucru pe care oamenii trebuie să-l înţeleagă, dreapta înseamnă dezvoltare, investiţii, apărarea proprietăţii, naţiune, tradiţie, familie, credinţă, dreapta înseamnă realizare individuală prin efort, prin învăţare, prin progres, dreapta înseamnă economia privată care se mişcă doar prin iniţiativă, prin creativitate, prin efort, prin sumare de răspundere, prin asumare de riscuri. România are nevoie ca de aer de o guvernare de dreapta”, a  mai afirmat Orban.

Le-a cerut participanţilor la întrunire să demonteze în faţa oamenilor minciunile lansate pe seama sa.

„Primul şi cel mai important lucru pe care vi-l cer este ca din momentul în care primiţi ghidurile de mesaj să le citiţi, pentru că ele vor conţine adevăruri despre mine. Vor conţine răspunsuri la toate întrebările pe care vi le vor pune oamenii pe stradă şi mai ales vor conţine răspunsuri ca să demontăm toate minciunile gogonate care s-au lansat pe seama mea, de-a lungul carierei mele politice. (…) Realitatea despre mine este cu totul şi cu totul diferită şi cei care mă cunosc ştiu lucrul ăsta”, a spus candidatul Alianţei Forţelor de Dreapta la prezidenţiale.

El a mai afirmat că niciodată nu s-a oprit din învăţat după absolvirea şcolilor.

„De când am terminat şcolile, eu nu m-am oprit din învăţat. Viaţa, mai ales atunci când vrei să progresezi, când vrei să faci lucrurile bine, mai ales atunci când vrei să ai capacitatea de a lua decizii corecte, (…) nu ai voie să fii leneş, nu ai voie să crezi că le ştii pe toate, trebuie să fii permanent în sesiune, ca la facultate”, a susţinut Orban.

Totodată, Ludovic Orban le-a spus colegilor săi că fără sprijinul lor el nu poate câştiga alegerile prezidenţiale, chiar dacă va încerca ca în orice apariţie publică să fie la un nivel cât mai ridicat.

Alianţa Forţelor de Dreapta a organizat vineri, la Pavilionul Expoziţional din Constanţa, adunarea regională a reprezentanţilor celor patru partide de dreapta componente – Forţa Dreptei, Partidul Mişcarea Populară, Alternativa Dreaptă şi Partidul Naţional Ţărănesc Maniu – Mihalache.

La eveniment a fost prezent şi liderul PMP, Eugen Tomac.

Recomanda [votes_up id=798458]

29 de Comentarii

  1. Ludovic Orban: „la noi în România oamenii au o naivitate şi o credulitate aproape fără limite” Nu știu eu prea bine cum e „la noi în România”, dar ce știu sigur este că mă mir de fiecare dată când trec pe lângă afișele de campanie ale acestui nomenclaturist deghizat în mare opozant. Sub moaca de milițian constipat tronează scris cu litere de o șchioapă: „CINSTIT CU ROMÂNII”. Trec peste noțiune de „ciste”, care nu are ce căuta în niciun fel de alăturare cu politicienii de după 1989. Ce mi-a atras atenția este „spiritul de glumiță” de băiat deștept cu epoleții la el. Din alăturarea cuvântului „CU” și prima literă a cuvântului „ROMÂNII”, iese cuvântul „CUR”. Toată lumea știe, curul este obiectul preferat de lins ale politicienilor, dar măcar de electorat ne-am fi așteptat să nu își bată joc. Explicația măgăriei o găsiți în declarație și în convingerile lăutarului: „OAMENII AU O NAIVITATE ȘI O CREDULITATE FĂRĂ LIMITE” probabil de aici și bătaia de joc. Bătaie de joc, ce e drept, meritată, pentru că numai un idiot ar putea vota un candidat ieșit din cur. Poate la următoarele alegeri va avea sloganul:

    „ȘTII CĂ CATEGORIC ORBAN E CEL MAI BUN PENTRU ROMÂNI!”

  2. nea Orban ca din decembrie nu mai ai loc de munca, daca nu te angajaza Traila consultant de avocat?
    Tu ai nevoie de Dreapta si de inchipuitii care se cred de dreapta ca sa iti dea o paine…

  3. @ 10:00
    De „stanga/dreapta in barbie” ai nevoie, in primul rand tu si pe urma verisorul tau „dupa tata”, Orban !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.