De ce mă tem? De ce mă îndoiesc?

justitie

Scandalul provocat de golăniile procurorilor de la Ploiești și de cocoloșeala practicată de conducerea DNA a devenit un subiect național. Nu mai putem vorbi despre nimic. Nici despre investiții, nici despre infrastructură, nici despre fonduri europene. Totul s-a înțepenit într-o discuție nebună despre fenomenul Ploiești (vrînd-nevrînd, mintea ne duce la o altă monstruozitate numită fenomenul Pitești). Mulțumită campaniei duse de o mică parte din societate, golănelile procurorilor de la DNA Ploiești au izbutit să întoarcă atenția tuturor la ceea ce părea o simplă interpretare a unor investigații. Nu știu cu ce argument Laura Codruța Kovesi și Klaus Iohannis mai pot cocoloși abuzurile celor 4-5 procurori. Prin ei, Binomul și-a făcut damblaua. Adică și-a efectuat misiunea, executînd ordinele primite pe lîngă lege.

Lucrurile au ajuns pînă acolo încît s-au transformat într-un fel de meci între Binom plus Klaus Iohannis, pe de o parte, și două televiziuni plus publicul larg, pe de altă parte. Nu am pus între adversarii Binomului pe Liviu Dragnea și nici PSD-ul. Explicația este simplă. De prin anul 2000, chiar mai devreme, de prin 1990 pînă astăzi, PSD-ul a coabitat perfect cu Binomul. L-a apărat, l-a cocoloșit, l-a folosit în campanii electorale și în dărîmări de adversari. Nici un premier al PSD-ului, nici o majoritate în care a fost implicat PSD-ul nu s-au atins de nici un fir de păr din capul serviciilor secrete și al celor mai fioroși procurori din parchete. Aproape întotdeauna, cele două părți, Binomul și PSD-ul, au coabitat cu duioșie, cu reciprocitate, cu interese comune. Nici Nicolae Văcăroiu, nici Adrian Năstase și nici Victor Ponta n-au suflat o vorbă despre excesele serviciilor și ale procurorilor. Doar cîțiva oameni din societatea civilă și din presă ce au mai îndrăznit să atace comportamentul abuziv dobîndit mai ales de la rezolvările dubioase ale evenimentelor din decembrie 1989 și de la mineriadele care au urmat.

PSD-ul nu s-a plîns niciodată de Binom, nici chiar atunci cînd acesta i-a provocat daune majore (arestarea lui Adrian Năstase). Nici astăzi nu cred că PSD-ul și președintele lui sunt mai pregătiți să lupte cu abuzurile acestui sistem. Nu face parte din genetica sa, din idealul său. Nu o văd pe Viorica Dăncilă mai brează decît Mihai Tudose și decît Victor Ponta în atitudinea față de excesele procurorilor DNA și ale serviciilor secrete (mai ales SRI și SPP).

Cine să valorifice și să lărgească fisura provocată de scandalul de la Ploiești? Sigur nu SRI-ul, care are și el coada băgată în trăsnăile procurorilor. Președinte Klaus Iohannis mai bine demisionează sau se face musulman, decît să se declare dușman al acestui tip de comportament și apărător al drepturilor și libertăților cetățenești. Cum să schimbe el macazul după ce a înfruntat bunul-simț, logica și evidența?

Cine să lupte pentru o schimbare importantă? Două asociații de magistrați, două site-uri și două televiziuni? Nu cred că România a ajuns la o masă critică menită a declanșa asemenea schimbări.

Risc orecum cînd fac aceste afirmații înainte ca ministrul Tudorel Toader să-și prezinte poziția. Poate declanșa ministrul Justiției, sprijinit de PSD, o revoluție în materie de justiție? Nu cred! Pur și simplu, nu cred pentru că și un Tudorel Toader (specialist în scăldat situații), chiar ieșit cu pieptul gol împotriva exceselor și abuzurilor, nu ar însemna mare lucru.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de vineri versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile – sau varianta digitală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9

20 de Comentarii

  1. Kovesi, Lazar sint doar actori pusi sa joace un rol. Rolul nu este legat de obiectul muncii lor si anume dreptatea si justa aplicare a legii. Rolul lor este legat de misiunea primita de la cei puternici care au in mina puterea si controlu. Cum acestea nu sint in mina poporului, chit ca s-ar numi democratie, deci nu poporul exercita controlul nici macar prin institutiile legale stabilite de constitutie. Asa au aparut Macovei, Basescu, Kovesi, Lazar, toti presedintii avuti pina in ziua de azi si multi altii pe linga ei. Puterea data DNA pe filiera sa o numim mafiota, s-a transmis pe verticala structurii DNA iar actiunile procurorilor certifica faptul ca nu legalitatea a fost grija si aspectul pe care sa se concentreze procurorii. Ei s-au concentrat pe misiunile primite si anume consolidarea puterii mafiote care conduce Romania, ai carei slujitori sint deopotriva si Kovesi si Lazar! Altfel am fi avut legalitate, dreptate sociala, bun simt civic si nu minciuna, actiuni discretionare, incalcari ale legii cu buna stiinta. DNA si Lazar sint cei care au pus in pericol statul roman prin participarea la jocuri de interese si actiuni care nu tin de interesele nationale. Da, ii acuz de tradare direct si fara echivoc, alaturi de toti presedintii pe care Romania i-a avut si ii are incepind cu 26 Decembrie 1989!

    • Cata , fa referire strict la problemele din Transnistria , nu-ti baga nasul unde nu-ti fierbe oala ! Panimaesi ?

    • stai cuminte, vor exploda in curind doua depozite de munitie ale armati a 14 a… stiu ca te oftici da se va intimpla.

  2. Respect Tudorel Toader! Increderea mea ramine neclintita in acest om. Cind Ministrul Justitiei gaseste 20 de capete de acuzare impotriva sefei DNA iar trintorul de la Cotroceni spune altcva inseamna ca presedintele actioneaza impotriva normalitatii, a bumului simt si a legii devenind un infractor incalcind deopotriva Constitutia ca si cea pe care o protejeaza!

  3. Sant doua lucruri de luat in seama, evidenta celor intamplate, si teatrul stil impuscatul in gat marca nastase.chiar daca codruta este sefa dna, si ar putea sa aiba si simpatii, totusi este draguta prin incapatanarea cu care se ia de par cu ei.eu as merge pe mana ei.

    • Samuel, esti ruda cu Nastratin, ma refer la inflatia de pielitze? Individa e hidoasa sub toate aspectele, vizuale si profunde, de aceea te inteleg, sunteti siamezi!!!

  4. asa cum spuneam , daca presedintele refuza revocarea inseamna ca se pozitionaza de partea ilgalitatilor comise si cuprinse in raport, se impune suspendarea imoralului!

  5. CODRUTA , VA MURI CU EI DE GIT ! VA FI DISTRACTIE SI MULTI VOR TOPAI ! PINA LA URMA ESTE VORBA DESPRE HOTI SI JANDARMI!

  6. Multi ziaristi si postaci sunt multumiti de decizia lui Toader . Fundamentarea juridica l-ar lasa ( daca-ar mai trai ) perplex pana si pe Dongoroz . Fundamentare juridica ce o sa faca inconjurul lumii si o sa fie deliciul mapamondului . Tudorel , in lupta dintre DNA si infractori , a ales sa fie de partea infractorilor si intreaga sa cariera facuta svaiter . Sa nu ne pripim , lucrile nu vor ramane asa , lumea a inceput , deja , sa iasa in strada si sa-i ceara demisia acestui ministru marioneta .RUSINE , cu asemenea metode au fost castigate alegerile in 47 si ne-am pricopsit cu stalinism , cine se frige cu ciorba … Poporul este suveran , in final el o sa decida daca vom fi condusi de infractori , efectele acestei revocari vor duce la tulburari sociale si politice de amploare si coalitia de la guvernare o sa aiba soarta PNTCD .

    • Pt.Incepe dansul. Intuiesc ca esti securist de dreapta deoarece numai voi securistii cred ca pe la sicolile de securitate de dupa dec.’89 il studiati cu multa abnegatie pe Vintila Dongoroz ! In rest nimic nou, probabil ca actuala Sefa DNA are sa fie recuperata de cei care o decorara adica americanii si francezii parca, iar in locul respectivei ” alta Marie cu acceeasi palarie ” doar nu o sa lase din mana JUSTITIA cei care se amesteca copios si abundent in trebile noastre interne de 29 de ani sa isi puna in functii care decid ceva in tara asta gargaragii si marionetele lor pentru ca tara sa fie jefuita de bogatiile solului si subsolului in dispret pentru mediu, s.a.m.d. ! Sa fi sanatos !

  7. Pariez de pe acum ca presedintele o va revoca pe baschetbalista. Paradoxal, e bine si pentru el.

    • @ crocodilul satului : Daca o revoca pe Kovesi , MONICA MACOVEI o sa fie Procuror-Sef DNA , paradoxul este ca o sa fie bine si pentru tine !

  8. faptul ca niste nesimtiti (platiti bine ca altfel cum!) ne ocupa agenda publica dupa ce au girat si stimulat toate mizeriile facute de derbedeii de procurori si nu-si pun problema demisiei (cu sau fara cererea ministrului justitiei, ca e cam acelasi drac pentru ei!) dovedeste ca de fapt sorosismul (sau globalismul daca nu va place) si-a atins scopul si ne tine dezbinati in anul in care ar trebui sa sarbatorim uniti CENTENARUL…suntem foarte aproape de picatura care umple paharul acestei natiuni oropsite si de obicei (istoria a dovedit-o!) suntem greu de prevazut si de stapanit ulterior

  9. Am fost sigur ca ministrul Toader nu va avea curajul sa faca acest pas. Cred ca cele 20 de concluzii care o uncrimineaza pe Kovesi (corecte si de bun simt) l-au incurajat, dar si faptul ca va pasa hotararea finala in ograda Presedintelui. Care zice ca analiza „urmează să fie realizată la nivelul Administrației Prezidențiale de către departamentele de specialitate”. Ma indoiesc sincer ca „specialistii” sai (in realitate, niste politruci sinecuristi, in cea mai mare parte „mosteniti”), vor fi capabili de o asemenea analiza. Decizia pe care trebuie sa o ia KWI este dificila pentru el, cred ca realizeaza foarte clar faptul ca isi joaca cea mai importanta carte privind realegerea sa in 2019. Dupa mine, cred ca nu prea are de ales, a intrat intr-o cursa in care s-a bagat singur, probabil „sfatuit” si de catre „consilierii” sai. Vom trai si vom vedea….

    • @ Grig—Digi 24-22-02-2018 -video ” Ministrul Justitiei s-a purtat ca un ” propagandau ” de TV „- interviu Prelipceanu-CTP . Arunca o privire si mai vorbim ….

  10. ” Cine să lupte pentru o schimbare importantă? Două asociații de magistrați, două site-uri și două televiziuni? Nu cred că România a ajuns la o masă critică menită a declanșa asemenea schimbări. ”, spune ” cainele de paza al democratiei ”, ” care este ”, domnul Cornel Nistorescu ! Cei care stapanesc, calaresc, ROMANIA, din afara granitelor tarii prin gargaragii, marionetele, care decid ceva in tara asta, struniti de catre dosarele in JUSTITIE pot sa o retraga pe Sefa DNA sa isi puna o alta distinsa si credincioasa ” persoana umana ” care sa ii satisfaca in amestecul lor in trebile interne ale tarii ROMANIA ! In concluzie cred ca domnul Cornel Nistorescu are dreptate in ce spune in articolul domniei sale, iar eu un simplu condicar, lefegiu, im permit sa subliniez ca resursele solului si subsolului ale tarii noastre au sa fie jecmanite inca multi ani, iar daca este nevoie au sa fie jefuite, jecmanite si in faza de cnezate si voievodate, prin faramarea statului national unitar precum in feudalismul timuriu, in principal datorita intereselor rusilor si ale ” colegilor americani ” probabil si ale chibitilor lor, in zona asta de Lume cam prost facuta ! Sa speram ca bunul Dumnezeu sa ne dea minte sa contracaram cate ceva din lucraturile astea paguboase la adresa ROMANIEI si a poporului roman.

  11. Gresiti Maestre, in careva puncte, inclusiv in ce priveste prognoza privind pozitia de ieri a ministrului Toader. Nici
    eu nu l-am crezut capabil de o asemenea lovitura nimicitoare si ma bucur ca ne-am inselat.Acum Alogenul nu mai are cum
    sa se eschiveze,toata zbaterea sa de a-l intimida pentru a nu fi pus in aceasta situatie,s-a aratat inutila. In schimb
    eu am, dimpotriva, convingerea ca Alogenul joaca teatru pentru a-si arata loialitatea fata de o Kövesi care devenise o adevarata povara pentru el!!! Mai multe pozitii publice „de principiu”, finalmente revocand-o in fata ARGUMENTELOR!!!
    In joc nu mai e Kövesi, ci intregul stat securist, de aceea o sa fie sacrificata, pentru a se salva impreuna cu restul
    sistemului! Pierde o piesa grea, dar se amana prabusirea imediata, scufundarea in abis inlantuit cu corupta de catarg!
    Gresiti in privinta conducerilor PSD, intrucat deja din 2000 prin numirea lui Nastase la guvernare Securitatea reusise
    un prim pas spre RESTAURATIE, urmatorul fiind ajungerea acestuia in fruntea PSD, dupa care pana la Dragnea partidul a
    fost sub controlul basistilor ceausisti Geoana si Ponta!!! Normal ca TOATE PARTIDELE au cochetat cu statul securist paralel, doar fiecare parlamentar si sefii partidelor, impreuna cu partidele erau creatii ale KGB/Securitatii.Numai ca
    acum O PANA DINTR-O ARIPA SECURISTA(din cele doua!) VREA SA O RUPA PARTIAL CU TRECUTUL…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.