De ce nu a vorbit ministrul Dragnea despre protocolul cu SRI

Liviu Dragnea
Liviu Dragnea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că protocolul secret încheiat între SRI şi Ministerul Dezvoltării, de pe vremea când era ministru, vizează securitatea cibernetică, un astfel de document fiind încheiat cu toate ministerele.

„În primul rând este vorba de un protocol care se referă la cyber security şi anume la protecţia datelor pe care le utilizează Ministerul Dezvoltării Regionale şi instituţiile din subordine, protecţia acestor date faţă de atacurile cibernetice. Şi nu vorbim de atacuri din partea unor posibili hacker, ci şi a unor entităţi străine. E un tip de protocol care s-a încheiat, din câte ştiu eu, cu toate ministerele.

El a fost încheiat înaintea mea, eu doar am semnat revizuirea, dar asta nu înseamnă că nu sunt de acord cu ce s-a făcut înaintea mea. N-are niciun fel de legătură cu toate minciunile spuse. Nu se poate compara cu protocoale secrete semnate între SRI şi structură din Justiţie, care sunt întocmite sau încheiate într-un mod ilegal şi neconstituţional. Tipul acesta de protocoale între SRI şi instituţii publice sunt necesare, dar de aici şi până la a spune că am colaborat cu statul paralel? Şi se vede colaborarea mea cu statul paralel. O simt cu fiecare termen la judecată”, a afirmat, liderul PSD, Liviu Dragnea, la Parlament.

Dragnea ar fi vrut să vorbească despre protocol, dar…

Mai mult, șeful PSD  a precizat că a vrut să vorbească public despre acest protocol, însă a fost sfătuit să nu o facă deoarece fiind secret de serviciu ar fi putut fi „luat la întrebări” şi acuzat de înaltă trădare.

„Este secret, este un secret de serviciu. Eu am vrut să vorbesc despre el (protocolul – n.r.) acum multe luni de zile, dar fiind vorba despre mine am fost sfătuit să nu amintesc nici măcar despre titlul acestui protocol, pentru că fiind secret de serviciu, mă putea chema cineva la întrebări, iar cine ştie ce mai dădeam informaţii unor puteri străine, şi eram şi eu, din nou, acuzat de înaltă trădare”, a explicat Dragnea, citat de mediafax.ro.

Întrebat dacă este singurul protocol de acest fel pe care l-aţi semnat în calitate de ministru, Liviu Dragnea a răspuns: „Da, din câte îmi aduc eu aminte”.

Liderul PSD a adăugat că ar fi indicat ca premierul să facă o analiză legată de toate protocoalele încheiate între instituţii şi SRI şi că ar fi bine ca Serviciul Român de Informaţii să desecretizeze toate protocoalele pe securitate cibernetică, „ca să se termine cu legendele acestea”.

„Din câte ştiu eu, sunt peste 100 şi ceva de protocoale semnate cu SRI de către ministere şi alte instituţii. Eu cred că doamna premier ar trebuie să facă o analiză serioasă şi să vadă care protocoale de genul acesta nu sunt fireşti şi nu sunt legale. Din câte ştiu eu s-a cerut la toate instituţiile şi se va cere SRI să fie de acord cu desecretizarea. Cred că ar fi bine să desecretizeze SRI protocoalele pe cyber security ca să se termine cu legendele acestea”,a conchis Dragnea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

10 Comentarii

  1. Cum tot spun, acest gen de protocol are indreptatire pe siguranta nationala, referindu-se la pastrarea secretelor de stat la nivel
    ministerial!!! Cu totul altceva este un protocol de colaborare intre Securitate si Justitie pe problematica specifica celei de-a
    treia puteri din stat! Provocatorii de pe forum incurajati de trompetele media si politice pun semnul egal intre cele doua forme
    de protocoale numai pentru ca e implicat Dragnea, uitand ca, chiar pornind de la premiza ca si Dragnea a gresit, acest pretins fapt nu sterge responsibilitatea celor care AU INITIAT SI SEMNAT IN PREMIERA PROTOCOALELE. Daca Dragnea era procuror sef sau sef ICCJ si se decidea sa devoaleze aceste acte de tradare nationala inainte sau dupa ce le semna, constatand ca vin in contradictie cu statutul legal de procuror/judecator,abia atunci putea fi acuzat ca nu a reactionat imediat,dar si in acest caz merita intregul
    ostru respect!!! Faptul ca toti cetatenii sunt criminali nu atrage scoaterea din legislatie a articolelor care pedepsesc crima…

    • Charlie:iar ai furato!las-o jos ca macane,te-ai desconspirat,norocul tau de pesedist!Cine se scuza,se acuza!

    • Toate protocoalele sunt rele , cele semnate doar de ei, Dragnea ,Basescu, Ponta , Oprea ,Tariceanu , Kovesi , Coldea ,Maior, Morar, Dorneanu, Antonescu, Blaga , taie porci si semneaza protocoale, dar Iohannis sa plateasca !!! El tace, ei se compromit zi de zi , toti PSD,PNL,UDMR,PDL. Ce mai avem serios ramane Iohannis , Ciolos, Bara, singurii ramasi credibili , de fapt statul paralel sunt ei Dragnea, Basescu, Coldea , Kovesi , Ponta , Oprea, Nastase, Blaga si cu voia voastra ultimul pe lista Iliescu. Nu pas cu pas ci putin cate putin vom scapa de ei.

  2. „Dragnea, România tv și falsificarea adevărului.
    Citesc chiar în aceste zile excelenta lucrare Matrioșka mincinoșilor -Fake news, manipulare, populism. E scrisă de Marian Voicu, remarcabil jurnalist TV, același care, anul trecut, a transcris în pagini de carte ampla sa investigație despre Tezaurul României.
    Partea întâi a cărții este plasată sub un motto datorat lui Vaclav Havel.
    “Întrucât regimul este captiv propriilor minciuni, trebuie să falsifice totul. Falsifică trecutul. Falsifică prezentul și falsifică viitorul. Falsifică statisticile. Pretinde că nu are în subordine un aparat polițienesc. Pretinde că respectă drepturile omului. Pretinde că nu persecută pe nimeni. Pretinde că nu îi e teamă de nimeni. Pretinde că nu pretinde nimic”.
    Spusele acestea ale fostului președinte al Cehoslovaciei și, mai apoi, al Cehiei datează din perioada disidenței sale, din vremea normalizării, de după invazia din august 1968, din timpul regimului lui Gustáv Husák. «Gâsca» (husák în cehă înseamnă gâscă) impusă de tancurile sovietice, ale pactului de la Varșovia spre a face uitată Primvara de la Praga.
    Trecusem deja de vreo 2 zile de prima parte a cărții și, implicit, de citatul din Havel.
    Acesta mi-a revenit brusc în minte, urmărind cu imensă scârbă, la România TV, una dintre oficinele de propagandă ale PSD, pretinsul talk-show politic moderat de o anume Pascu Denisa al cărei invitat era nimeni altul decât președintele social-democraților români, numitul Dragnea L.
    Acesta a venit cu planșe, cu schițe, cu desene, iar Pascu Denisa, în rol de aprod, de servantă care nu mișcă decât la ordin, îl ajuta să ni le prezinte.
    Să reverse asupra noastră torente de minciuni.”

    http://www.contributors.ro/editorial/dragnea-romania-tv-%c8%99i-falsificarea-adevarului/?cfcc

    • Prostacii securisti de „dreapta” in cretinismul lor generic si neavand contraargumente ma ataca prosteste! Ei oscileaza intre a
      minimaliza importanta protocoalelor, referindu-se aberant la cele dintre Securitate si Justitie, si a-l culpabiliza pe Dragnea
      pentru prelungirea unui protocol strict pe siguranta nationala, incheiat de altcineva anterior!? Sunt singurul care-l ataca cu
      Argumente pe Dragnea cand derapeaza, ieri acuzandu-l de cadere la pace cu Ioha Alogenul care a semnat in sfarsit decretul de
      revocare a Infractoarei nationale, in contrapartida Dragnea urmand s-o lase mai moale cu statul securist paralel si legile
      Justitiei!!! Constitutia, derbedeilor, consfinteste independenta magistratilor si protocoalele incheiate cu Securitatea sunt o
      incalcare criminala a Legii Fundamentale, magistratii devenind instrumentele Securitatii! Se compara un astfel de protocol cu
      oricare alt gen de protocol? Oamenii normali inteleg! Si repet, considerandu-l pe Dragnea omul Securitatii, faptul ca a tradat-o
      si este persecutat il absolva in mare masura, oricum, nu-l mai pune pe aceeasi treapta cu securistii ramasi credinciosi, pe care voi ii idolatrizati, ciumetzilor rosii…

  3. ce isterie cu aceste protocoale! cine este in masura sa ne lamureasca: au fost ilegale, sau macar imorale?

  4. Protocolul meu e mai frumos decat al tau. La mintea de adolescent al leormaneanului nu-i de mirare.

  5. Pai, cum era sa spuna ca insusi el, liderul PSD, cel care se batea toata ziua la TV cu Protocoalele, ca EL insusi a Semnat un Protocol cu SRI, cum au procedat TOATE Autoritatile Publice, Mentionate explicit in Hotararea CSAT nr 17/ 2005, Hotarare CSAT luata in prezenta celuilalt mare luptator cu Protocoalele, dl Calin Popescu Taricenau, fost Premier in 2005 si Vicepresedinte CSAT!
    Pana sa aiba Dosare penale, Dragnea si Taricenau au tacut chitic si NU au spus o vorba despre aceste Protocoale, depsre care AMANDOI au STIUT si mai mult, si-au PUS Semnatura, ba pe Hotararea CSAT, dl Taricenau, ba pe Protocolul SRI-MDR, dl Dragnea!
    Bineinteles ca Dragnea a scos minciuna cu Cyber-security, ce era sa zica, SIGUR fiind ca NICIODATA acel Protocol semnat de el NU va fi DESECRETIZAT de Dancila analfabeta!
    De ce NU mai cer Dragnea si Taricenau DESECRETIZAREA Hotararii CSAT nr 17/2005?
    Pentru ca acolo EXISTA Semnatura lui Tariceanu!
    La fel NU va fi desecretizat Protocolul SRI-MDR, acolo fiind Semnatura lui Dragnea, DECI amandoi luptatori cu Protocoalele semnate chiar de EI!!!!!!!!!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.