De ce nu vrea Mircea Lucescu: „Am suferit foarte mult atunci”

Antrenorul Mircea Lucescu a declarat, joi, la Digi Sport, că nici el şi nici Răzvan Lucescu nu au vreo intenţie să revină la echipa naţională. El a explicat că selecţionerul trebuie să fie susţinut de opinia publică şi este de preferat să aibă o experienţă mai lungă la o echipă de club.

„Eu mi-am spus părerea de mult timp, am suferit foarte mult atunci, când s-a întâmplat, şi mi-am spus mie că niciodată nu am să revin. Am plecat după un 4-0 cu Austria şi după un meci cu totul şi cu totul extraordinar şi după alte succese consecutive foarte bune şi o pleiadă de jucători tineri crescuţi pe lângă mine. Satisfacţia a fost enormă. Nu ştiu dacă cineva acolo ar avea nevoie de personalitatea mea, în FRF, nu cred. S-a mai pus o dată problema şi au făcut tot ce a fost posibil să nu mă mai apropii de echipa naţională. Acum 20 şi ceva de ani. Nu actuala conducere. Răzvan Burleanu a venit după mine la Kiev să-mi propună să preiau naţionala. Era prea târziu. Şi Răzvan are aceeaşi filosofie ca mine, nu mai antrenează niciodată naţionala, după ceea ce s-a întâmplat cu el atunci. S-a scris atunci ceva în GSP, că noi nu mai vrem să fim suporteri acestei naţionale, era cineva care plătea pentru aşa ceva. Şi el a terminat cu naţionala foarte bine, un 3-0 cu Bosnia. Nu e simplu să fii antrenorul naţionalei. Eu am fost puternic când am preluat naţionala şi aveam nişte atacuri incredibile in partea revistei Săptămâna. În fiecare săptămână mă desfiinţa, dar nu am avut nicio problemă”, a spus Lucescu.

“Selecţionerul trebuie să aibă o susţinere totală a opiniei publice. Altfel va fi foarte greu ca mesajul său să ajungă la jucători. Dan Petrescu a demonstrat că e antrenor, Edi Iordănescu a demonstrat că poate fi antrenor. Adrian Ursea nu ştiu în ce măsură va fi ascultat de jucători. El este un bun antrenor. Mutu nu ştiu cum s-a manifestat ca antrenor. E un băiat inteligent, cred eu, ar putea să facă. E un risc. Trebuie să acorde o atenţie deosebită şi să fie ajutat. Mi-aş fi dorit să fi avut cel puţin doi ani de antrenorat la o echipă de club şi pe urmă să plece la echipa naţională. Indiferent cine va fi va avea sprijinul meu şi al tuturor celor din fotbal. Total”, a mai spus el.

Mircea Lucescu a vorbit şi despre situaţia lui Edi Iordănescu: “Cu CFR putea să fie oricine campion, Problema e că dacă aceşti băieţi tineri pot să ţină o performanţă pe teren lung. Problema e că antrenorii sunt schimbaţi din cauza lor, nu din cauza patronilor, pentru că nu au capacitatea să îi atragă pe conducători la ceea ce îşi doresc ei să facă. Nu a avut argumentele necesare să-i convingă că, dacă fac ca ei, ajung la performanţă. Aştept mai mult de la astfel de antrenori. Nu ştiu cum a fost schimba Edi şi de ce, dar ar trebui să găsească o cale de mediere a acestei situaţii, să găsească o soluţie pentru a da satisfacţie şi conducătorilor”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

7 Comentarii

  1. Birocratii care conduc acum Ministerul Sportului si FRF trebuie sa se spele apasat pe dinti inainte a a pronunta numele ” MIRCEA LUCESCU ” , chiar daca au protectie masca sanitara ….

  2. Cine-i lucescu ăsta?…a umblat toată viața după bani…era in stare să-l omoare pe vatmanul tramvaiului, ca nu s-a dat din calea lui..un ciricliu..poate o pungă de perlan alb ar fi bună pentru el..

  3. Draga Rammstein daca prostia ar durea cu siguranta tu ai urla in permanenta.Asa se intampla cand te dedulcesti cu ineptii din FRF si ciobanul antrenor Becali.Fotbal de clasa nene cu multe „succesuri”.

  4. Normal…la vârsta lui mai bine și- ar creste nepoții…
    I- a trecut vremea….

  5. Inca e ranit, sufleteste vorbesc..Si peste asuprirea FRF a venit si tramvaiul ala care l-a urmarit intentionat prin Bucuresti, si nu l-a ratat .Omul are o varsta si o experienta indubitabila..

  6. Unul dintre cei mai mari si buni antrenori in viata si activ.
    – ca numar de meciuri ca antrenor – peste 1400
    – ca procentaj de victorii (multi ani a fost pe locul 2 mondial) – peste 60%
    – ca numar de trofee – 35 – fiind al doilea „mondial” din toate timpurile!
    – cel mai longeviv antrenor in UEFA

    Cititi acest articol din august anul asta:
    https://sportmob.com/en/article/974016-Mircea-Lucescu-Biography

    Ca sa-l batjocoresti exista nu doar explicatia nepriceperii ori a ne-informarii ci neindoielnic rautatea – nu singura!, ci insotita de multa prostie.
    Anul acesta era mentionat subiectiv dar informat (!) drept nr. 10 mondial in conditiile in care la fotbal Ucraina nu e la „masa bogatilor”… nu e Anglia, Spania, Italia, Germania, Olanda, Franta, Portugalia, Belgia – ca sa nu spun de America de Sud vreo ceva…
    https://howtheyplay.com/team-sports/Top-10-Best-Football-Managers-In-The-World

  7. Clasament dupa nr. de titluri castigate:
    1. Sir Alex Ferguson (48 Titluri, 5 echipe, timp de 40 de ani)
    2. Mircea Lucescu (32 Titluri, 7 echipe, si trofee => wikipedia = 37!)
    3. Valeriy Lobanovskyi (29 Titluri, …)
    Mircea Lucescu este unul din cei 5 antrenori cu peste 100 de meciuri in Champions League.
    Vorbeste 6 limbi straine.
    https://trusttv.com/the-three-best-football-coaches-ever/

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.