De ce ucrainenii se cer în Europa, dar nu vor să fie sub conducerea Bruxelles-ului

Scriitorul ucrainean Andrei Kurkov a acordat la sfârşitul lunii octombrie un interviu unei jurnaliste germane, Anja Papenfuß, din partea Internationale Politik und Gesellschaft, o publicaţie online a fundaţiei Friedrich-Ebert.

Ideea de la care a pornit acest interviu a fost ”în ce măsură ucrainenii vor azi integrarea în Europa, în UE, care este credinţa lor referitoare la statul ucrainean şi cum vor ei să trăiască pe pământul natal, care este relaţia lor cu Rusia şi cu Uniunea Europeană”.

Anul acesta, Ucraina serbează 25 de ani de independenţă. Țara îşi mai caută şi azi identitatea. Se vorbeşte des despre Statul Cazacilor. Ce anume este acesta?

Ideea unui stat cazac a fost reînviată mai mult în şcoli, pentru a prinde la generaţia tânără. Poate că ea trebuie să aducă în rândul tinerilor ucraineni o întărire a identităţii naţionale. Paradoxul este că tinerii nu mai învaţă la facultate perioada sovietică a Ucrainei, în afara unor tragedii, ca Holodomor, foametea din anii ’30 sau deportarea ţăranilor în masă, în Siberia. Termenul ”stat cazac” cred eu că este o invenţie. Nu este un nume pentru sistemul politic din secolele XVI, XVII. Nu existau pe atunci graniţe fixe, nu exista o monedă naţională, pe atunci nu era vreun organism juridic, cel mult exista unul aidoma Tribunalului Militar de astăzi. Aleşi erau pe atunci doar ofiţerii superiori.

Această întoarcere în istorie este de folos ucrainenilor, ca să îşi întărească identitatea?

Aceasta este o explicaţie pentru faptul că ucrainenii sunt altfel ca ruşii. Eu nu susţin că ei sunt altfel. Dar identitatea rusă şi cea sovietică era una şi aceeaşi. E vorba de o identitate colectivă. Atunci toţi făceau ceea ce li se spunea. Mentalitatea anarhistă ucraineană era individualistă.

Oamenii voiau să fie liberi, nu aveau respect în faţa autorităţilor, acelaşi lucru îl găsim şi în societatea de azi.

Cum se manifestă acest lucru?

Este acum foarte greu să le explici ucrainenilor că trebuie să trăiască precum europenii. Că ar trebui să plătească taxe.

Ei îşi doresc politicieni normali, civilizaţi, ca să le plătească taxe sau impozite.

Spuneţi că majoritatea ucrainenilor simt european? Care Europă este în această discuţie?

Este vorba despre Europa poloneză. Europa ţărilor cu care se învecinează ei, nu Europa condusă de la Bruxelles.

Adică Europa pentru ucraineni este: Polonia, Lituania, Republica Cehă, Slovacia, România şi Ungaria. Pentru locuitorii din Carpaţi, Europa mai este acelaşi lucru cu ”K.u.K.” (adică acelaşi lucru cu Imperiul Austro-Ungar).

Este o nostalgie stranie în ceea ce priveşte această monarhie, se întâlneşte şi printre scriitorii ucraineni. Ei scriu cu plăcere despre acest lucru. Foarte actuală este şi cartea ”Felix Austria”, scrisă de Sofia Andruhovici, fiica poetului Iuri Andruhovici.

Dacă eşti ucrainean şi pro-european, nu înseamnă că e bună UE, cu Comisia Europeană, cu legile acesteia?

Da, exact. Bruxelles-ul e foarte îndepărtat. Unii politicieni şi intelectuali vorbesc despre Europa Bruxelleză. Majoritatea ucrainenilor sunt proeuropeni. La ei asta este reprezentarea unei vieţi fără corupţie, cu legi care funcţionează, care se aplică tuturor.

Ei speră acest lucru prin integrarea într-o zi în UE?

Nu, oamenii nu vorbesc mult despre integrarea în UE.

E vorba mai mult despre valori europene?

E vorba în primul rând despre dreptate. E vorba de valori europene, de tradiţii europene.

Piaţa internă UE are un rol?

Pentru oamenii de afaceri da, pentru oamenii obişnuiţi, nu.

Care au fost, din punctul dumneavoastră de vedere, motivele protestelor împotriva preşedintelui Ianukovici şi motivele Euromaidanului?

Eu cred că a fost o reluare a ceea ce s-a trăit diin 1945 până în 1960 şi mai mult. Atunci era vorba de reacţiunea faţă de trupele sovietice, de conducerea sovietică.

Era perioada de după Al Doilea Război Mondial. Acum a fost vorba de opoziţia faţă de elita de la Doneţk, împotriva corupţiei. Ianukovici a preluat sistemul sovietic. După victoria Partidului Regiunilor din 2010 în Parlament, el şi-a trimis judecători şi funcţionari vamali, din cadrul elitelor din Donbass şi Doneţk, oameni corupţi, care vorbeau ruseşte. Funcţionarii ucraineni corupţi sunt toleraţi în regiunea de vest a ţării, dar cei vorbitori de rusă nu. Euromaidanul a fost o revoluţie împotriva corupţiei. Dar corupţia a avut figura lui Ianukovici, a lui Mykola Asarov, adică a elitei economice şi a elitei Donbassului.

Au existat şi alte motive?

Toţi care au mers pe Maidan au avut motivele personale ale lor. Au venit mulţi şi din Ucraina de Est şi de Sud, ei aveau probleme personale cu funcţionarii de acolo.

Ce ziceţi de acuzaţiile cum că protestele ar fi dirijate de SUA?

Este de tot râsul. Începutul protestelor a fost spontan, nu a fost uşor de înţeles. A început cu protestele studenţilor din Lvov şi din Kiev, pe 21 noiembrie 2013. Au cerut ca prim-ministrul să vină înapoi, să semneze un contract de asociere cu UE. Studenţii afirmau că nu sunt proteste politice. Ei cereau ca guvernul să facă ceea ce promisese. După primele violenţe, pe 29 noiembrie situaţia s-a schimbat. 100 000 de oameni s-au deplasat pe Maidan, din Kiev, dar au mai venit şi din satele şi oraşele din jurul capitalei.

Protestele deveniseră astfel politice. Partidul naţionalist al lui Swoboda a vrut să îi folosească pentru scopurile sale, acesta a afirmat că ar fi organizat protestele. Un reprezentant s-a adresat atunci studenţilor, să se situeze de partea partidului acestuia. El a fost repede aruncat de la tribună, iar tot el a replicat după aceasta că protestele ar fi fost organizate de către Ianukovici. Acesta era Juri Michaltşiskin. Au existat multe intrigi la început. Din 29 noiembrie protestele au fost finanţate şi sprijinite politic de către pătura de mijloc.

Ea a finanţat transferuri de autobuze, ea a livrat demonstranţilor alimente. A fost ceva haotic, nu o mişcare orchestrată. Trei conducători de partide de opoziţie au încercat să preia în mod repetat conducerea protestelor.

Nu au reuşit niciodată acest lucru. Toate trei au avut mai puţin de 30% sprijin din partea demonstranţilor. Oamenii se distanţaseră de conducătorii politici.

Noi, totuşi, nu putem să nu remarcăm, şi să nu întrerupem acest interviu cu o declaraţie a preşedintelui Barack Obama, care în 2015 afirma într-un interviu cu Fareed Zakiria de la CNN: ”SUA au făcut brokeraj pentru tranziţia spre o altă putere în Ucraina, încă de la început fiind implicate în criza instaurată”.

Cum pot exista relaţii normale cu Rusia?

La momentul de faţă nu se pot avea decât relaţii economice. Există diferenţe mari între politica rusă şi ucraineană, între elitele ruse şi ucrainene. Rusia şi-a folosit cultura ca pe o armă împotriva Ucrainei. Eu cred că va fi foarte greu să construim noi relaţii, fie culturale, fie politice. Se poate începe doar cu relaţii economice, cu comerţ. Când vor veni şi alte contacte este greu de prevăzut.

Cât de importantă e punerea în aplicare a Acordului de la Minsk?

Acest lucru este important. Există aşa de mute amănunte în acord, că fiecare pagină a lui se poate înţelege diferit. Cea mai importantă este problema graniţei între Rusia şi regiunea Donbass. Aici sunt cam470 kmcare sunt controlaţi de Rusia şi de armata separatistă. Nu se pot organiza alegeri, dacă nu este vorba despre o graniţă ucraineană. Asta înseamnă că vor fi trupe ruseşti la alegeri şi nu populaţia de acolo.

Dumneavoastră unde vedeţi Ucraina în următorii 10 ani?

Geopolitic se va apropia puternic de Europa, economic sper că se va găsi în poziţia în care se află azi Polonia.

Într-un articol de pe site-ul criticatac.ro, care a preluat un interviu despre Maidan din The Guardian, se vorbeşte mai reţinut despre intenţiile care au stat la baza mişcării de la Kiev.

Unele dintre concluzii, trase cu această ocazie, au fost cele legate de scăderea nivelului de trai şi de obligaţiile pe care le are ţara astăzi.

”Protestatarii anti-Maidan din est nu sunt mai iraţionali decât cei de pe Maidan, care sperau la visul European dar care s-au ales (cum era de aşteptat) cu un guvern neoliberal, măsuri de austeritate impuse de FMI şi creşteri de preţuri.

În protestele din estul Ucrainei, „Rusia” – cu salariile şi pensiile sale mai ridicate – joacă acelaşi rol de aspiraţie utopică pe care îl joacă „Europa” pentru protestatarii de pe Maidan.

Situaţia economică din Ucraina continuă să se deterioreze şi moneda naţională a pierdut mai bine de 50% din valoarea ei în decurs de două luni; astfel, protestatarii din regiunea Doneţk vorbesc tot mai mult despre problemele socio-economice pe care statul ucrainean nu a fost în stare să le rezolve vreme de 23 de ani: întreprinderi ruinate, şomaj şi salarii scăzute.

Ei cer măsuri de naţionalizare şi o plată decentă pentru munca lor”.

Astfel se poate uşor observa că cele două articole se întâlnesc într-un punct comun, acela că, dincolo de idealuri, de regăsirea identităţii naţionale, sau de existenţa unei noi conduceri politice, omul rămâne frământat într-un prezent, care anunţă un viitor nesigur.