Un articol al revistei Der Spiegel (14 august 2020) a pus întrebarea: stat de drept sau stat drept? O întrebare cum nu se poate mai actuală.
În ultimii ani, oricine a putut sesiza invocarea insistentă a statului de drept de la nivelul Comisiei Europene. Este chiar o preocupare de sancționare financiară pentru cine nu întruchipează statul de drept.
Opinia ar fi lăudabilă, dacă ar fi însoțită de înțelegerea statului de drept ca fapt juridic, ce constă în respectarea drepturilor și libertăților constituționale. Numai că unii înțeleg statul de drept mai curând ca politică a cuiva, nu aplicare a dreptului ce nu depinde de partide și persoane. De altfel, și acuzarea că unii nu ar fi în ordine cu statul de drept a plecat de la dezacorduri de politică (luarea sub control național a unor resurse, cooperarea internațională etc.). Ea nu s-a bazat până azi pe vreo analiză a funcționării statului, care ar fi, desigur, binevenită.
Efectul acestei înțelegeri este încălcarea sistematică din unele state – în ultimii ani în numele luat în deșert al independenței justiției, a drepturilor și libertăților cetățenilor. Mai nou, în pandemie, urgența sanitară unii o convertesc în urgență politică și militară și în restrângerea democrației. În loc să fie stat de drept, la propriu, statul a devenit astfel instrument de creare de poziții voievodale și de distrugere a alternativelor, străin de necazurile cetățenilor.
Statul de drept este o achiziție esențială a umanității, rezultat al unei îndelungate lupte. Pentru cetățean a fost totdeauna reconfortant să știe că poate apela la libertăți și drepturi în fața abuzurilor. S-au dat bătălii grele pentru stat de drept și în țările Europei Centrale și Răsăritene, cu sacrificii, chiar în generațiile active astăzi.
Oriucum, de la importanța statului de drept pentru o viață demnă de om și de la această istorie ar fi de plecat în a evalua situația din timpul nostru. De aceea, mă opresc aici asupra disjuncției la care s-a ajuns – „statul de drept sau statul drept?” – din perspectiva identificării statului de drept cu statul drept. Am în vedere trei șiruri de fapte.
Primul este acela că, odată cu intervențiile Curții de la Karlsruhe și ale altor juriști europeni, a devenit clar că, luat în serios, statul de drept nu este instrument al cuiva ajuns să decidă în stat. Nici o persoană juridică, indiferent de poziție, nu este mai „îndreptățită” decât alta să facă evaluări în materie de drept. Statului de drept îi sunt inerente, de altfel, de la origine, o componentă culturală și o latură morală. El nu se lasă redus la politica unei persoane și nici să fie „luat în proprietate”, cum vor decidenți de astăzi.
De aceea, nu Carl Schmitt, care, știm bine, a subordonat statul de drept decidenților de circumstanță, ci John Rawls, care l-a conceput ca expresie a contractului democratic, ar trebui să conteze. Pe terenul european de azi, magistrați cultivați și integri, precum Ernst W. Böckenförde sau Gustavo Zagrebelski, ar trebui luați în seamă. Altfel, nu se ajunge la democrație, ci la forme pervertite de „democrații cu conducător (Führer)”, cum se vede în țări în care au înviat „șeful de stat” sau „postdemocrația”.
Al doilea șir de fapte ține de împrejurarea că în Uniunea Europeană se simte nevoia de soluții noi. Se poate discuta starea justiției dintr-o țară sau alta, dar ne facem iluzii considerând că optica actuală a Comisiei Europene este ultimul cuvânt. Pe bună dreptate, jurnaliști germani, britanici, polonezi și maghiari, dar și români, au pus întrebări dificile birocrației comunitare. Acestei optici îi lipsesc buna informare asupra țărilor, obiectivitatea și clarificarea, care este inevitabil conceptuală. Pe bună dreptate, Jürgen Habermas, care a făcut din drept temelia viziunii asupra Europei, observa că “politica se face de râs dacă ea moralizează, în loc să se bizuie pe dreptul legiuitorului democratic, care este obligatoriu” (Zur Verfassung Europas. Ein Essay, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2011, p.99). Doar acest drept este de fapt legitim.
Orice om cu capul pe umeri este pentru desăvârșita independență a justiției. Numai că până la independența judecării mai este un drum lung. În fapt, nu se ajunge la independența judecării cu justițiari desemnați nu de instanțe publice, ci de actori politici (guverne, președinți, etc.), și obedienți față de politici. Or, Uniunea Europeană și-a asumat prin proiect să fie integrativă, respectând drepturile și libertățile fiecăruia. Nu se ajunge nici cu justițari pregătiți sumar, care rezultă azi din abundentele programe de studii lacunare.
Sunt, firește, și justițiari care știu măsura lucrurilor, dar mulți nu o știu. Aceștia din urmă – cum spune unul dintre juriștii cei mai calificați din țară – dacă ajung cumva să fie numiți procurori sau judecători, cred că-l pot înlocui pe Dumnezeu! Se și vede iarăși în zilele noastre că unii au dat sentințe la ordin, iar peste ani mărturisesc că au fost forțați. Mulți tratează instanța de judecată ca pe o proprietate, iar decizia ca pe ceva la latitudinea lor. Nu se înțelege că decizia în justiție poate fi justă numai împreună cu calea pe care s-a obținut.
Al treilea șir de fapte îl oferă situația din România actuală. Aici statul de drept cunoaște o degradare extinsă. Ea pleacă de la „președinte”, care se ia pe sine, în pofida Constituției, ca „șef al statului”. Acesta desfigurează apoi statul, în numele unor meschinării gen „guvernul meu”, în locul “guvernului țării”, și al înțelegerii rudimentare a Europei ca un fel de târg de mobilă. Acesta ia de bună înțelegerea primitivă a politicii, ca delimitare „amic”-„inamic”, și scindează societatea. El fructifică „discursul urii (hate speech)” până la a deveni el însuși caz patologic. Neavând realizări în interes public, el forțează numirea de inși la fel de nepregătiți în răspunderi majore, face mai mulți generali decât țările mari, dă bugete la serviciile secrete mai mari decât cele ale unor puteri europene și instrumentează procuratura și noua Securitate. Cu maxime gen „voi mă alegeți, eu vă dau funcții și o ducem așa!”, s-a creat un stat care, în fapt, rămâne legat mai mult istoric cu dreptul.
Efectul general este acela că pe tot ce a pus mâna „președintele” s-a stricat. „Proiectul de țară” este, în viața curentă, devalizarea – mai nou, se ajunge la fraudarea sau vânzarea de unități indispensabile unui stat. Conectarea la magistralele continentale de energie și transport România actuală a ratat-o. Adusă pe butuci, economia ei nu poate plăti alocații, salarii și pensii conform legilor, în condițiile celui mai redus nivel al veniturilor din Europa. Țara se îndatorează peste puteri, încât generațiile viitoare vor plăti din greu! Instituții majore și politici publice sunt deturnate de la rostul lor. Răspunsurile cu „nu sunt informat” sau „nu mă interesează” la întrebări grave nu sunt nici măcar cele ale unui politruc, cum singur s-a caracterizat, decum cele ale unui decident responsabil.
Lipsa pregătirii și trecerea la prostocrație, ce ies tot mai limpede la iveală în mulțimea inșilor fără calificare cățărați la decizii, costă. Un indicator sugestiv: în 2016, s-a reușit cea mai slabă performanță din istorie la Olimpiadă, iar fotbalul este acum, în fine, pus și el la pământ. Este limpede – o pacoste nu rămâne singură. Cronica faptelor atestă că infectarea masivă cu coronavirus-19 a unei țări care nici nu are beneficiile unei sugative turistice și nu este circulată, precum alte țări, este efect al aberațiilor regimului.
Marea „realizare” a acestuia este însă securismul și, în prelungire, expansiunea poliției, mai ales la orașe. Niciodată acestea nu au înflorit după 1989 ca astăzi. „Vă dau grade, bravilor, și știți ce aveți de făcut!” pare a fi găselnița „președinției africane” a României de azi. Numai că nici în Africa așa ceva nu ține!
Nepriceperea și reaua credință afectează statul ca stat. Bunăoară, „președintele” s-a pus în fruntea liberalismului, dar, de atunci, singura idee a „liberalilor” este cum să împileze cetățenii și să fure. Locul dezvoltării l-a luat lovirea cu justiția injustă. „Alegerile prezidențiale” i-au adus o treime din voturile electoratului, dar asta după ce au fost eliminați, cu procurori și noua Securitate, contracandidații cu șanse mai mari și s-a ales contracandidatul dorit – o doamnă pe care nici nu a avut curajul să o înfrunte în dezbatere publică. Nefiind în stare de rezolvări, „președintele” îi atacă pe cei care care-l depășesc – ca realizări și civic. Place-nu-place, în statul român actual, la infracțiuni similare cu cele din alte țări, s-au dat condamnări de fapt politice. Pe unele „președintele” le-a și clamat, înainte ca „justiția” să se pronunțe. El încalcă prevederea statului de drept democratic din Constituție, în vreme ce parlamentul are membri care sar la nevoie din rând, iar opoziției i se pun lideri din pozele cu noua Securitate. Toate acestea după ce s-au semnat protocoale de „cooperare” între noua Securitate-procurori-judecători, unice în Europa actuală și nici astăzi interzise printr-un act al statului.
Se fac „alegeri” cu falsificarea rezultatelor prin disfuncționalități regizate și numărarea securistică a voturilor, după ce nu se știe nici acum efectivul celor cu drept de vot. Cetățeanul este redus practic la un animal de casă, în fustă sau pantaloni, ce poate pune o șampilă.Or, „alegeri” de acestea s-au făcut și în anii treizeci și după Al Doilea Război Mondial și au trebuit blamate.
Nicio țară din Europa nu cunoaște în zilele noastre o asemenea degradare – a funcției, a deciziilor, a statului! Nu miră faptul că România are cea mai mare emigrare de cetățeni în timp de pace, că au dispărut stimulente la profesionalizare și cinste, că se citește cel mai puțin, că mai nou fug și elevii de educația din țară. Nu miră că țara a ajuns campioană la infracțiuni, la infectarea cu coronavirus-19 în Europa și la neperformanțe. Nu miră că deunăzi, un palavragiu fără serviciu, ajuns unde nu este cazul, admonesta Curtea Constituțională pentru decizii legitime.
Pandemia nu este scuză pentru amatorism – cum se insinuează pe diverse canale. Se vede bine că funcții ocupate cu neaveniți, cangrenează instituțiile și vieților oamenilor. În definitiv, se vrea din nou ca, în locul dezbaterii cetățenilor calificați, soluțiile să vină din capul unor inși nepregătiți, care nu înțeleg statul și abuzează.
Cum spuneam și în altă parte, pledoaria mea a fost și este pentru o Românie cu stat de drept, pluralizată politic, plină de competiții argumentative, democratică și meritocratică. O Românie care-i lasă fiecărui cetățean spațiu să fie el însuși și care contează prin civilizație! O Românie în stare să inoveze pentru a-și depăși dificultățile!
Cu realismul cunoscut, Der Spiegel ne spune că suntem într-o situație inconfortabilă. Și are dreptate. Doar că statul de drept existent nu are cum să fie finalul istoriei, căci este doar al unor grupuri cu interese și vederi particulare. Interesul public a rămas departe.
Acest stat este în fața unei trileme. Prin aceasta înțeleg, la propriu, împrejurarea că o entitate are în față, la un moment dat, trei alternative, care duc, fiecare, dacă rațiunea prevalează, la abrogarea stării ei actuale.
Prima alternativă este aceea ca statul de drept existent să se perpetueze trecând sub tăcere faptul că este o abordare politizată și ruptă de interesul public. În această situație, el este ruinat ca stat de drept, iar indiciile sunt multe. De exemplu, destui judecători confundă independența judecării cu arbitrarul personal și dau achitări sau condamnări de fapt exterioare cauzelor. Procurorii vor să facă legi sau sunt folosiți pentru a tria competitorii la funcții în stat. Și judecătorii și procurorii sunt sub controlul unor persoane cu funcții, mai curând decât sub cel al legilor statului. Controlul public al exercitării justiției este practic stins, cu bună știință.
Așa stând lucrurile, apar, inevitabil reacții. În unele țări, s-a recurs la inițiative ale executivului de a schimba judecători – ceea ce nu este o soluție. Unii “președinți” atacă parlamentul, care este întruchiparea suveranității poporului, pentru a o slăbi, ceea ce este antidemocratic.
A doua alternativă este ca statul de drept să intre în relativizare de sine. Aceasta înseamnă trecerea lui în subordinea unui decident (“președinte”, “șef de stat”, “conducător”, etc.), care aplică, așa cum faptele arată, politici în interes mai degrabă personal. Cum se vede și la noi, “președintele” intervine în justiție, începând cu desemnările personale de “șefi” ai acesteia și încheind cu efortul de a împiedica trecerea justiției sub control public.
Adepți ai relativizării nu lipsesc. Apelul Vigano a avut meritul de a atrage atenția asupra unei tendințe funeste de distrugere de drepturi și libertăți, după ce alții au atras atenția că regimuri decrepite vor profita de pandemie pentru a guverna cu stări excepționale. “Democrația cu conducător (Führer)” și “postdemocrația” – acea democrație în care se reproduc, dincolo de rezultate, aceleași conduceri – au revenit pe scenă. Statul de drept încetează astfel să mai fie de drept.
A treia alternativă este aceea ca statul de drept existent să fie constrâns să accepte democratizarea. Înțeleg prin democratizare, în primă linie, instituirea de către stat a unor mecanisme, în mare măsură noi, de asigurare a acurateței alegerilor, a separării puterilor și a pluralismului politic, care să-l treacă în forma statului de drept democratic. Acesta din urmă este, de altfel, prevăzut în cele mai multe constituții europene de astăzi, dar și frecvent încălcat în unele țări.
Știm prea bine că societatea modernă exclude stagnarea. În conceptul modern al drepturilor și libertăților este conținut și efortul de continuă lărgire a acestora. Hegel și-a dat primul seama de aceasta și, oarecum șocat, a anticipat crize în lanț.
Există, totuși, o soluție. Anume, a asuma, tot prin mecanisme noi, că atacarea valorilor – de pildă, persoana umană sau familia tradițională sau pluralismul politic sau democrația sau cadrul național sau acestea vla un loc – ce are loc sub ochii noștri, din partea extremismelor de astăzi, nu este inclusă în acea lărgire.
Este clar că globalizarea, medicina bazată pe genetica actuală și digitalizarea antrenează schimbări. Dar, înțelese în profunzime, ele nu cer, în nici un fel, lichidarea persoanei, a familiei tradiționale, a pluralismului politic, a democrației, a cadrului național, în fond, a umanității din oameni. Bine înțeleasă, lărgirea drepturilor și libertăților oamenilor vizează de fapt cadre instituționale. Oricum, ea nu vizează tradiții de conviețuire a persoanelor de care umanitatea din oameni este legată.
Cum se poate face față presiunilor de azi la instrumentalizare? Opinia mea este aceea că numai prin scoaterea statului de drept din confruntarea politică și democratizarea acestuia. Nimeni nu este protector al statului de drept mai mult decât altul și fiecare are drepturi ca oricare altul.
Altfel, cum se observă și în România actuală, se dau apărători ai statului de drept tocmai cei care îl subminează. Este destul să vezi cum se numesc judecători la vârful ierarhiei dintre servitorii de casă, procurori dintre inși cu infracțiuni la activ, demnitari dintre cei slabi profesional și civic, generali dintre cei care susțin “statul paralel” și alții dintre prostofilii de ocazie.
Numai acolo unde este asumat ca fiind al fiecăruia și ca apărător al fiecăruia, pe bază de legi propriu-zise, adoptate cu proceduri valide, un stat devine stat drept.
„cucu bau-bau”, de ieri repostez o replica usturatoare pe care cap ca unul de straja nu o permite, fiind ANTI-marxist/ bolsevic/nazista… Traiasca statul seku numit in anumite cercuri…”binom”!
Charlie, omul ti-a spus elegant ca esti prost si din bun simt ar trebui sa taci.Dar cum tu te incapatinezi, o tot dai in balarii.Din orgoliu sau incapatinare nu conteaza. Esti mare prost.
Am spus Amin ca încheiere a spuselor mele, căci nu merită să mă cheltui mai mult, mă Șarlică. Cine-și pierde timpul cu elucubrațiile tale? Pilde Hitler bolșevic, Thomas Mann compilator la Internaționala a II-a, Mein Kampf scris de alții – descoperiri, nu glumă. Bine că nu ai rău de adîncime cu atîtea stupizenii. Dar, acum rămâne cum mai stabilit!
Vezi, semidoct angajat ca garda de corp cum iti etalezi ignoranta in materie de ILEGALI BOLSEVICI? Heidegger i-a citit viitoarea „opera” a lui Hitler pe care i-o scrisese, in traditia marxist/bolsevica „implementata” in istoriografie de falsificatorii marxisti ai istoriei cum ca ILEGALII arestati si-ar fi scris „operele de capatai” in „inchisorile/lagarele
capitaliste”. Asa de rau era in aceste stabilimente incat Lenin, Trotzki, Radek, Rozalia Luksembourg si alti teroristi marxisti/bolsevici primeau carti, ustensile de scris, hrana, vizite ale agentilor de legatura care le scoteau in secret
productiile „literar-propagandistice”, manuscrise! De fapt, aceste „opere” erau scrise de altii, titanii genocidului marxist fiind suprasolicitati subversiv ca sa mai aiba timp de compilari si nici nu aveau talentul Tatucului lor Marx.
In ce-l priveste pe Hitler, aceasta bruta marxist/bolsevica nu poseda decat talentul oratoriei guturale, cu intonatii studiate si pauze de pregatire a viitoarelor torente verbale, dar si de accentuare a semnificatiei mesajelor. Hitler nu era capabil sa scrie o scrisoare de patru pagini si ar fi scris sute intr-o redactare ce presupunea cunostinte tehnice?
Repet, cand il studiam pe Tertulian inca nu erai proiectat la fabrica de oameni noi spalati pe creiere…Hitler poseda
talentul oratoric al lui Trotzki care de altfel l-a si instruit pana la perfectiune incat daca inchideai ochii puteai sa crezi ca e una si aceeasi persoana. Fizic, Hitler aducea insa mai mult cu Mann, Thomas Mann, un inalt functionar Comintern
care in tinerete combatuse in Internationala a II-a sub acoperire de compilator literar…
Ticalosule, lansezi amenintari cu moartea in clar? Aici te intersectezi cu asasinul Securitatii „Smarandache” legendat pe „dreapta”! Esti purtatorul de cuvant al grupei operative sau „Vollstrecker”-ul?
Vezi Șarlicule că încurci lucrurile. Două exemple. În noiembrie 1923 (vezi lectura ta de bază Wikipedia!) Hitler încă nu scrisese Mein Kampf, căci abia după aceea avea să fie arestat, iar în închisoare să scrie. Așa că nu puteai citi cartea 1923, decât dacă erai qmic cu insul. Tertulian de care face vorbire postarea este Nicolae Tertulian din București. Se pare că-l confunzi cu Tertulian al istoriei Bisericii.
Îți pot da n exemple de erori din debitările tale. Dar nu am timp de pierdut. Așa că zic și eu ca cineva de prin comentariile la acest număr din Cotidianul – rămânem cum s-a stabilit în ce te privește. Amin!
Deci corcitura ideologica marxist/bolsevic/nazista „Ion Acatrinei/Asistent D.R./Profesor de Straßburg/etc” e asa cum am spus deja una si aceeasi jivina…fara pedigreu fiind rezultatul unei imperecheri intempestiv-intamplatoare pe o ulitza mioritica legendat in strainatate sa combata pentru Cauza, sub coordonarea ofiterului coordonator deplin conspirat de la Cluj…Mai, nenorocitilor, inaintasii mei nu au posedat proprietati pe care sa le revendic si nici nu am cumparat de la mostenitorii celor deposedati de bunicii si taticii vostri tortzionari bolsevici cu origine…”sanatoasa”. Sunteti atat de ingramaditi si fanatici incat nu intelegeti ca nu pot fi deposedati cetatenii de agoniseala de-o viata sau rezultat al muncii mai multor generatii, asa cum nu v-ar conveni sa vi se ia voua casoaiele/vilele castigate prin „exploatarea”
naivitatii elevilor/studentilor la ordinul Securitatii. Ticalosilor,e ineptie prestatia ideologica NAZISTA a lui Heidegger
sau interventia cominternistilor Sartre si fosta amanta Arendt pentru camaradul lor nazist care-si indeplinise misiunea
instalarii lui Hitler. Va dau lectii in materie de filosofie, ideologie marxist/bolsevica/nazista si-mi sustin propriile idei, nu ale unor descreierati ce se cred preotii absolutului. Vorbiti de „politia ideilor” si exact voi v-ati deghizat in
garda de corp a unui individ infam care are nerusinarea infecta sa-l proslaveasca pe un alt descreierat care a turnat fundatia regimului nazist…
Ești doar ridicol, Șar(latan)icule! Eu zic să te întorci la proprietarii tăi cu proprietăți, neconsolați, și să lași istoria istoricilor și filosofia filosofilor. Simplă impostură, camarad! Ne-am prins de șiretlic – ai o chestie de proprietate, treabă personală, dar infectezi, mai rău ca un virus, proști din jur cu inepții despre istorie. Lasă demagogia, cine nu e de acord cu tine, este marxist etc. Ieftin, Șar(latan)icule! Ieftin! Pune mâna pe carte! Nu înșeli pe nimeni, decât provizoriu, cu asemenea inepții! Ar trebui încheiat și în România cu impostura.
Cu indivizii limitati si fanatici in indoctrinarea lor marxist/bolsevica/hitlerista nu se poate discuta rational. Auzi la acest pretorian incult si fanatic nazist, Heidegger a picat in „mreje” ca o vestala la soaptele unui senator batran
marginalizat de Imperator! Chiar nu va crapa obrazul de rusine, extremistilor? Ce legatura are reparatia infamiilor comise
de bolsevici in materie de proprietati nationalizate fortat pe care orice om normal o saluta si condamnarea ticalosiei fara precedent de a-l reabilita pe un criminal care a cautionat HOLOCAUSTUL si EXTERMINAREA „RASELOR INFERIOARE”. Am incercat sa va deschid ochii sa percepeti ceea ce in orbirea voastra nu constientizati si observ ca se repeta sceneta
apararii fanatice a lui Marx si a ideologiei sale genocidare, de data asta la extrema cealalta. Nenorocitule, e „prost gust” condamnarea ideologilor genocidelor? Doar incultii si prostii cad in „mreje”, nu intelectualii care au citit „Mein
Kampf” inca din 1923 si au pus umarul la ascensiunea celui mai mare criminal al umanitatii dupa Marx, Engels, Lenin si Stalin, ultimii doi impreuna cu Trotzki inventandu-l!!! „Cedare regretabila”? Asta e o declaratie de o marsavie crunta
care nu poate fi tolerata pentru ca numai un descreierat o poate lansa senin, fara clipire…L-a violat cumva Hitler in somn si a ramas vrajit de forta lui virila? Care au fost mrejele? Purificarea rasei ariene, solutia finala, spatiul vital?
Din 1923 si pana in ultima clipa acest terorist ideologic a cautionat cele mai abominabile crime contra umanitatii si nu
au fost doar evreii intre zecile de milioane exterminate in lagare si in camere de gazare. Rusine, indivizi infami…
Macar taceti din gura si nu mai invocati ce spun altii!Cand eu il citeam pe Tertulian autorii tai inca nu te planificasera
sa te aduca printre noi…
Entropia s-a instalat bine in Securistan…
Se vede din tonul lipsit de politete minima si din autosuficienta tampa a majoritatii comentariilor atat pro sau contra argumentelor lui Andrei Marga. Articol incendiar, intr-o tara de blegi si a iadului mintii si a inimii…
Democratie nu inseamna si virtute, adica putere in actiune a Adevarului, dar inseamna totusi curaj moral, politic si, da, da, fizic…
Charlică, ai luat-o iar pe arătură! Treci omule la o baie cu apă rece! Nici un evreu din lume – iar evreii au suferit destul – nu a spus că Heidegger este ideologul Holocaustului! Nu pune în gura oamenilor, de dracul calculelor tale mărunte, ceea ce nu au spus și nici făcut! Este enormitatea ta!
Heidegger este un mare filosof care a cedat regretabil mrejelor nazismului. Cum, de exemplu, tu cedezi mrejelor proprietarilor și urmașilor lor (afirmația ta!). În cultura română Nicolae Tertulian, Dumitru Ghișe și, din generații noi, Andrei Marga au arătat că a existat o implicare nefericită a lui Heidegger în nazism, care nu se poate eluda. Dar asta este altceva decât spui, de altfel cu destulă ignoranță și prost gust.
Justitia nu a incetat sa se afle sub controlul bolsevicilor incepand cu 1945 si controlul e cu atat mai condamnabil dupa
1989 cand s-a inscenat trecerea la DEMOCRATIA SECURISTA pe care unii o considera autentica sub Iliescu-Genicid axandu-se
excusiv, la un mod ce sfideaza grobian realitatea pe epoca Basoi-Joha, ca si cum pana in 2004 justitia stalinista nu ar mai fi functionat, ignorandu-se spolierea bugetelor, a miliardelor silnicite de Ceausescu, a bogatiilor, „retrocedarile”
parafate de magistrati vanduti Diavolului rosu deposedand a doua oara si definitiv pe fostii proprietari,respectiv urmasii lor. O dovada mai clara de oportunism dogmatic decat formularea din frontispiciu care ocoleste realitatea „statului de drepti” nu imi puteam inchipui de la adulatorul ideologului Holocaustului Heidegger! Basescu cu toata monstruozitatea sa caracteriala dublata si stimulata de apartenenta la Seku a incercat sa dea o „legitimitate” subordonarii Justitiei care anterior functionase pe firele rosii necesitand o uriasa punere de acord pe verticala. Prin protocoale sefii inregimentati
ai Justitiei ii obliga pe subalterni sa dea solutiile dorite de „statul…drept” si nu mai ajung santajabili, nu mai sunt nevoiti sa inchida ochii la derapajele individuale a acestor subalterni. Infractoarea nationala KoeveSSy ii arunca precum maselele stricate pe Portocala si Onea in momentul demascarii facaturilor acestora dintre care unele nu le dispusese, de ex. hartuirea sexuala a Dnei Patru…
Li s-a luat jucarica si se plictisesc. E vorba de Portocala si Onea kovesiotii aia abuzivi de la Ploiesti. Si cum n-au ce face, posteaza de zor si semneaza Nas’ty, Zmeul, costi si altii pentru care zornaitul catuselor era o muzica divina.Cum n-au argumente, o dau pe ciuma rosie, bolsevici, Sputnik, Rusia.
Si pentru a nu crea o discrepanta intre justitia la comanda la nivel de stat si justitia comuna la nivel de cetatean, s-au umplut judecătoriile și tribunalele României de „judecătorii mei” care au mână liberă sa se-mbogateasca prin mită și trafic de influenta, ajungand pe fata sa dea sentințe la 180 de grade fata de adevăr și dreptate, favorabile escrocilor și hoților , legalizat furtul acestora și transformand reclamantul in parat prin celebra „cerere reconventionala” impanata de „respingerea” tuturor probelor reclamantului, și evident prin încălcarea datoriei sfinte din statutul judecătorului de „aflare a adevărului prin orice mijloace” si inventand „acoperirea adevărului prin orice mijloace”, fapt ce distruge total statul de drept ! Cei ce-l critică pe MARGA sunt gunoaiele din acest „club de justitiari” care nenorocesc pe veci națiunea Română promovand injusticia cronică totala, pentru ca sa creeze consens de a se acoperi unul pe altul de la cel mai mic judecător penal și până la cel mai mare , pe toate nivelele de judecată, apel, recurs, contestatie in anulare, revizuire, SIIJ…….!!!Adica, tu judecătorul ăla micu’ îl poți jefui in liniște pe cetățeanul de rand iar noi cei mari ii putem băga la pușcărie pe cei aleși/incomozi/patrioți, fiindca tu ala micu’ acoperi marsavia noastra ca noi cei mari sa acoperim gainaria ta! Asta a ajuns sa fie „bordelul” generației de 35 de ani de judecatoare plasate in tribunalele României de azi, care sa faca „statul de drept” ! Evident , o astfel de „justitie” este sustinuta si de hoții internaționali!
Acești mercenari neromani in frunte
cu Iohanis și orban ,puși în functii de mafia externa antiromânească vor puterea totală în România pentru a o putea jefui ,pt. a da prin diverse mijloace mârșave tot ce are tara , acestei mafii străine , de a împinge Romania in stadiul de colonie subdezvoltata furnizoare de sclavi !!!
Acesta este adevărul, Invocarea luptei cu PSD este o minciună ordinară , o manipulare parșivă , pentru că PSD-ul l-au anihilat prin diverse mijloace mafiote!!!!!! Așa că doar românii îl mai pot opri prin vot pe acest mercenar odios iohanis și acoliții lui in demersul lor oribil de jefuire a României !!!!!!!!!!!
„Statul de drept” o hotie a UE si grupului soros pentru a controla si jefui tarile mai mici si mai fraiere gen Romania. Intai se iau procurorii si serviciile apoi se arunca in puscarie politicienii care se opun pe urma prin primari alesi prin frauda, guverne si presedinti marionte se redistribuie bugetul tarii catre companiile clientelare.
Avem o justitie aservita lui Iohanis si statului sau paralel antiromanesc , dovada sunt hotararile si deciziile ridicole aberante ale acestora la comanda politica a lui Iohanis si acolitilor sai !!!! Sustinatorii acestora trebuie sa se trezeasca pt. ca oricand si ei sau familiile lor pot fi victime ale acestor nelegiuri marsave !!!!!
Profesor de subțirimi securiste a la Florian Coldea, Dumistrăcele, nu este nevoie să privim în jos, căci noi avem coloană vertebrală și discutăm ca persoane mature cu oricine, și cu domnul profesor Andrei Marga. Inventați prostii, ca să rămâneți cu ele în gușă!
Dar dumneata te închini la securiști și la tîrgul organizat de ei. Așa că mai bine vezi-ți de ignoranța și proasta credință, ca să nu intrăm mai adânc în subiect. Prostia este în jur, cum confirmi, dar și impostura evidentă?! Este prea mult!
” Statul de drept” este o utopie sofisticată a cărei unică „realizare” a fost și a rămas aceea de a induce în eroare mințile luminate. Mai departe, aceste minți
aveau să „educe” masele mai mult sau mai puțin școlite. Efectele sunt exact cele pe care le trăim astăzi.
Stat drept nu există dintr-un motiv foarte simplu : statul este o construcție politică ce derivă din voința populară care se schimbă odată cu trecerea anilor și a schimbului de generații.
Dreptul este o construcție oarecum filozofică, intelectuală, chiar pe alocuri religioasă, ale cărei izvoare pornesc din urmă cu câteva mii de ani.
Legea morală este piatra de temelie a acestei construcții, lege pe care doar preoții și teoretic, magistrații încearcă să o mai respecte în zilele acestea într-un „stat modern” (sau monden) și totodată „de drept”. În ce măsură mai și reușesc, este altă discuție.
Deasupra dreptului și a legii morale stă doar Dumnezeu. Statul și cetățeanul ca parte a lui, nu înțeleg sau nu acceptă un asemenea adevăr deși în centrul oricărei fapte sau legi pretind că așează tot legea morală. În realitate, aceasta lipsește. Din acest motiv nu este și nici nu poate fi sau deveni drept. Nici statul, nici cetățeanul.
Având posibilități limitate, statul gestionează niște nevoi. Printre acestea și pe aceea de a contribui la implementarea legilor și a „dreptății” – din ele – în funcție de spațiu și timp. Cu această treabă grea și complexă, se ocupă magistrații și, de regulă, o fac în conformitate cu propria conștiință specifică fiecăruia în parte, nivelul de pregătire, etc. În aceasta constă independență lor. Corect ar fi poate, să nu fie numiți de stat. Un for precum este CSM – ul cu o participare civilă mai consistentă sau o organizare a instanțelor cu juri, ar putea fi mai de apreciat.
Mai există în România, stat de drept?
Judecător neangajat politic Sa promovezi imbecilii spunand ca sunt specialisti denota ori prostie, ori esti din clica penalilor. Dar prefer sa te iau de prost decat infractor. Spre binele tau. Sa nu trimit DNA-ul la tine Pentru prostie are Nistorescu si Marga articole bine tintite. Spre voi.
Băieți de bani munciți și plătiți de alții, chestia cu ciuma mai ușor. Este mai bună ciuma galbenă sau ciuma neagră? Sau ciuna de altă culoare. În plus, vedeți să cu comiteți plagiat: Adolf Hitler și Goebbels sunt autorii termenului. Ar fi corect să-i citați, altfel este plagiat! Și este plin de plagiate, diplome fraudate,semidiplome și diplome false la guvernarea voastră de azi.