Critici in Germania De unde are Cîțu modelul! Merkel îi „premiază” pe vaccinați

Guvernul cancelarului Angela Merkel a decis, marţi, să propună Parlamentului Germaniei aprobarea de privilegii pentru persoanele vaccinate şi pentru cele vindecate de Covid-19, ignorând criticile referitoare la drepturile fundamentale şi la starea de confuzie socială.

Guvernul de la Berlin a dispus acordarea de facilităţi pentru persoanele vaccinate şi pentru cele care s-au vindecat de Covid-19. Aceste persoane nu vor mai avea nevoie de teste negative pentru a avea acces în centre comerciale şi nu vor mai fi vizate de restricţii de circulaţie. Restul persoanelor vor trebui să prezinte rezultat negativ la teste anticoronavirus pentru aceleaşi activităţi, conform publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Ministrul german al Justiţiei, Christine Lambrecht, susţine că sunt respectate „drepturile fundamentale”, argumentând că persoanele vaccinate şi cele vindecate prezintă riscă scăzut de contagiere.

Pentru a intra în vigoare, măsurile controversate vor avea nevoie de aprobarea Parlamentului german, ceea ce s-ar putea întâmpla săptămâna aceasta.

Planul este criticat dur de Bodo Ramelow, premierul landului Turingia. „Situaţiile celor testaţi, celor vaccinaţi şi celor care trebuie să demonstreze imunizarea ar trebui tratate egal. Guvernul pare a contribui la confuzie, nu la facilitarea situaţiei”, a afirmat Bodo Ramelow, conform site-ului Tagesschau.de.

Şi Robert Habeck, liderul Partidului Verzilor, a criticat iniţiativa, avertizând că apar ambiguităţi. „Câteva puncte legale ar trebui formulate mai clar”, a spus el.

O conduită similară cu cea a Guvernului german a anunțat în România și Florin Cîțu marți.

Mila lui Cîțu se pogoară asupra vaccinaților: „De exemplu…”

Miercuri, Cîțu, despre restaurantele deschise pentru cei vaccinați: Dacă Germania e OK, putem fi și noi OK

Cîțu a fost întrebat, miercuri, dacă nu este discriminare faptul că restaurantele ar putea fi deschise doar pentru persoanele vaccinate.

„Vineri va fi comitetul interministerial și acestea sunt propuneri pe care le vom discuta împreună cu Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției și vom vedea și care vor fi, de fapt, soluțiile. Până la urmă există un mod de a motiva populația, fiecare țară are un mod de a motiva populația. Am văzut și Germania folosește această metodă, dacă Germania este OK să motiveze, să aibă beneficii pentru persoanele vaccinate, cred că putem și să fim și noi OK”, a răspuns premierul.

CONSILIUL EUROPEI A AVERTIZAT ASUPRA CERTIFICATELOR DE VACCINARE

Pe 14 aprilie, Consiliul Europei a emis o serie de recomandări adresate guvernelor statelor membre privind protejarea drepturilor omului.

Consiliul Europei admite că, „în contextul pandemiei, mai ales în cazul călătoriilor, sunt necesare unele măsuri pentru armonizarea sau facilitarea procedurilor de certificare că o persoană este vaccinată”.

„Pe de altă parte, utilizarea unor astfel de certificate sau date privind imunizarea în scopuri nonmedicale pentru a garanta acces privilegiat sau exclusiv la anumite drepturi generează multe probleme referitoare la respectarea drepturilor omului şi ar trebui luate în considerare cu prudenţă”, a atras atenţia Consiliul Europei.

Proiectele privind certificatele de vaccinare au generat tensiuni politice în Statele Unite şi în Marea Britanie. Administraţia Joseph Biden a anunţat deja că nu va juca niciun rol în crearea vreunui sistem de acces la anumite activităţi în baza certificatelor de vaccinare. Deciziile vor putea fi luate doar la nivel local.

În Uniunea Europeană, unii politicieni şi unele state membre se opun proiectului Comisiei Europene privind instituirea „certificatului verde digital”. Utilitatea documentului urmează să fie stabilită.

PARLAMENTUL UE CERE CA PERMISUL DE VACCINARE SĂ FACILITEZE LIBERA CIRCULAŢIE „FĂRĂ DISCRIMINARE”

Parlamentul European a aprobat, săptămâna trecută, poziţia de negociere privind „Certificatul UE COVID-19”. Comisia Europeană a propus crearea „Certificatului Verde Digital”, care ar urma să certifice vaccinarea, vindecarea de Covid-19 sau neinfectarea (prin prezentarea unui rezultat negativ).

Parlamentul European a decis schimbarea denumirii în „Certificatul UE COVID-19”, un document care, dacă va fi aprobat alături de Consiliul UE, ar urma să fie în vigoare cel mult 12 luni.

Pentru a evita situaţiile de discriminare, Parlamentul UE cere ca testele pentru imunitate şi depistarea contagierii să fie gratuite, pentru a fi egalitate cu persoanele vaccinate.

„Oricum, certificatele UE COVID-19 nu vor fi niciodată documente de călătorie şi nici nu vor fi o precondiţie pentru exercitarea libertăţii de circulaţie”, a subliniat Parlamentul European.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

25 de Comentarii

  1. Doar asa distrug increderea in orice actiune acesti caposi „infectati” de ura si lacomie! Poate sa isi puna streangul in gat, si orice ar face, nu vor reusi sub nicio forma sa atinga un prag inalt decat din pix!

  2. Nemtii nu se dezmint! Dupa 76 de ani isi arata iar fata „frumoasa”!

  3. Formula este asa: Centrala nazista SUA (SOROS & COMP) da ordin Sectiei naziste UE (SUA – SOROS), care stranuta catre guvernul nazisto-pornografic de la Bucuresti si se executa orice aberatie fara cracnire….Intra in functiune intreg aparatul propagandistic si „succesul” este asigurat….

  4. „cib”, observ ca pauza nu ti-a folosit la nimic pentru ca nu de „nemti” e vorba, ci de ENGIE care e o cominternista rasputinista, in schimb intoarcerea in timp cu 76 de ani pe care o faci e corecta, TOT COMINTERNUL aratand „fatza
    frumoasa” a lui Hitler, ILEGALUL leninist preluat de Stalin in legatura operativa!!! Nu Cutzu-Cutzu a luat modelul
    ENGIE, pentru ca nu el e dus de rasputinista in lesa, ci ciobanescul Secu-i care i l-a latrat lui Cutzu-Cutzu…
    Chiar crezi ca pe ENGIE au ales-o „nemtii”? Te inseli, modelul aplicat la legendarea lui ENGIE fiind modelul Hitler,
    adica pe linie Comintern si ai un reper recent, legendarea prin frauda sovieto-chinero-romana a lui Bideu!!! Ma bucur,
    „cib” ca ai reaparut fiind un vechi combatant pe forum…Cred ca din ultimii 3-4 ani pana la dispritia ta de anul trecut!

  5. @ Vasile Marcus
    Ceea ce documenteaza acest interviu este atat de diabolic, de criminal incat guvernantii lumii ar trebui sa sisteze imediat aceste programe in progres si sa aresteze creatorii si finantatorii lor, si pe promotorii lor! Din nefericire, cei mai multi politicieni, daca nu sunt de-a dreptul stiintific iliterati, atunci nu-i putem banui decat ca unii sunt profitori direct interesati de posibilitatile acestor proiecte satanice. In orice caz, nazistii au fost mici copii pe langa ceea ce aceste genii diabolice incropesc. Si, asa cum sublinia dr. Madej, la aceste cercetari/programe se lucreaza de cateva decenii in laboratoare secrete, finantate de guverne si bani privati de la indivizi putrezi de bogati, pe care ii cunoastem cu totii mai mult sau mai putin. Cum spuneam intr-o alta postare, daca vaccinurile anti covid pot induce varii modificari ori moarte, si stim ca diversi lideri s-au vaccinat in spectacol tv, putem banui ca a fost parte din planul acestei „pandemii.””Teoriile conspirationiste” au devenit realitate, iar realitatea bate orice imaginatie.
    Personal, nu mai cred ca omenirea e capabila sa se trezeasca si sa se salveze. Nici nu ar avea puterea s-o faca. Poate ca, intr-un sens, tot raul spre bine, planeta se va scutura de aceasta plaga, se va regenera si un alt ciclu de viata va incepe peste niste secole(?).

  6. Ce dreac de vaccinuri sunt astea ca sa fi hartuit cu ele in fiecare an,daca nu si la 6 luni,iar Big pharma-smecherii sa faca mai multi bani in fiecare an pe un asazis vaccin.

  7. Se aude tovarasul Cîțu ????????
    Pentru a evita situaţiile de discriminare, Parlamentul UE cere ca testele pentru imunitate şi depistarea contagierii să fie gratuite, pentru a fi egalitate cu persoanele vaccinate.
    Poate intre cei ce stiu sa citeasca din guvern,vor lectura si spusele de mai sus.

  8. Imboldul economic irepresibil al companiilor Pharma de a comercializa vaccinurile anti-COVID pentru adulți și copii determina rețeaua de agenți de vânzări, birocrații din guverne, din sistemul de sănătate publică(!) sa fie ff activi.În ultimul număr al publicației America’s Frontline Doctors se avertizează în privința proteinelor spike din vaccinurile experimentale ARN mesager.https://activenews.ro/covid-dezvaluiri-covid/Avertisment-teribil-%E2%80%9EVaccinatii-ii-pot-imbolnavi-pe-cei-nevaccinati%E2%80%A6-Parintii-si-profesorii-vaccinati-pot-imbolnavi-copiii-166657 Aceste proteine spike au capacitatea: 1. de a trece prin „bariera hemato-encefalică”, provocând distrugeri neurologice;2. de a fi „răspândite” de persoanele vaccinate, îmbolnăvind copiii și adulții nevaccinați!!! Prin urmare cei dintre noi care nu au fost vaccinați pot fi în pericol in preajma celor injectați. Eu necesar să ne menținem sistemul imunitar în formă maximă, consumând alimente sănătoase și luând suplimente de vitamina D. Și poate, la un moment dat, trebuie să ne îndepărtăm de cei care au fost vaccinați, transmițători de proteine spike virale. https://activenews.ro/opinii/Dr.-Vernon-Coleman-Elita-malefica-ar-putea-sa-ne-omoare-pe-toti-din-greseala.-Ar-putea-anihila-omenirea-166550

  9. CUIB-ul legionar al Securitatii ceausiste l-a reactivat pe „Analistul”, seful sectiei „analize”(exista si sectia de istorie
    falsificata, sectia/unitatea „operatiuni ude”, sectia statistica si de cadre!) cu miosiunea rastalmacirii realitatii ca BOLSEVICII COMINTERNISTI si nu NAZISTII COMINTERNISTI opereaza prin Söros!!! Aceste pramatii isi bat joc de noi pe fatza,
    fara rusine, cu ticalosie, stiind ca Söros e miliardarul ROSU care a colaborat cu BOLSEVICUL COMINTERNIST Brückner in 1989
    la LOVITURA DE STAT-KGB/GRU/Comintern, instaurand NEOBOLSEVISMUL ILIESCIAN si nu „nazismul”!!! De la Washington Brückner a
    plecat la Londra, la bolsevicul legionaro-taranist Janos Ratz-iu caruia i-a trasat misiunea achizitionarii de papioane pe care sa le aduca in Romania, de la Londra plecand la CENTRALA COMINTERN de la Moscova-Gorbaciov!!! Doua randuri a postat acest mizerabil securist „Analist”, dar de o marsavie monumentala! Si sunt acuzat ca fac „politie”, aceste JIVINE dorind
    sa fie lasate sa-si dejecteze propaganda diversionista. De aceea au sarit ca fiarele turbate pe mine, pentru ca le stric schema de mistificare a realitatilor! Acum sa-i vad pe „antibolsevicii” CUIB ului nazist/legionar cum sar la „Analistul”
    care defaimeaza nazismul/legionarismul si pe Söros!? Sa-i aud cum il fac bolsevic pe Söros, clar, bolsevic evreu, dar totusi bolsevic…

  10. Iohannis, papagalul de casă al lui Merkel, iar Câțu, cățelușul care face sluj la picioarele nimicului din Deal. Simplu ca „Bună ziua!”

  11. De asta ai iubesc pe americani . Ai observat ca la final , si-a aratat credinta fata de Dumnezeu .Credinta Inteligenta si Lupta .
    Eu, am avut un mentor , de genul asta (precum doamna doctora), cind Youtube era LIBER .Aceasta persoana , aduna la fiecare postare ,peste 1 milion de vizualizari .
    Felicitari pt Drumul pe care L-ai ales . Doamne Ajuta !

  12. Cine a mai primit pana acum avantaje pt ca s-a vaccinat?! E o premiera dubioasa!
    Asta dovedeste ca vaccinul e o manipulare cu un anunme scop! Altfel nu ar primi avantaje cei care se vaccineaza chipurile anticovid! Cand s-au mai obtinut avantaje in Romania pt cei care s-au vaccinat! E groasa manipularea!

  13. Merkel se teme ca-i ia Johannis inaite? hahaha! Sa se teama!Ii ia sigur! Pentru ca in Germania se stie clar si sigur cati cetateni peste 16 ani sunt iar la noi nu! Cand suntem 18 mil cand suntem 16mil cand 14 mil depinde de .. alegeri electorale , de vaccinari, de si de.. Adica de interese. Desigur ca dupa CNP se poate afla dar cui ii pasa? Deocamdata cu toate fortele inainte la vaccinare! Dupa mai vedem cati mai suntem in tara apti pentru vaccinare. Se umple si golul de cca 3 milioane.Ii vaccinam si pe cei din diaspora care vin sa-si viziteze rudele. Amestecam numeric rapelul cu primul vaccin si ajungem la cat trebuie. Adaugam si diaspora vaccinata in strainatate.Important la noi este sa folosim vaccinurile!In caz de nevoie, Nici in magazin nu mai intri nevaccinat. Te-ai vaccinat acum o luna? Nu mai este valabil.Daca vreun epidemiolog icognito din grupa vaccinistilor lui Gheorghita( nu le-au spus inca numele) are ideea ca aceia care au animale de companie sa le vaccineze si pe ele sigur trec la fapte.Noi muncim nu gandim!

  14. Iar se baga panica pe Cotidianul. Luati neamule de la DN cine naiba o fi ca nu are tupeu sa se desconspire trolul rus.
    Tu coane DN ce ai facut pentru combaterea pandemiei de exemplu? Dar pentru educarea fraierilor conspirationisti ? Gloata proasta are nevoie de panica sa fie ocupata.

  15. Pai tocmai existenta acestui certificat de vaccinare creaza o discriminare! Adica hai sa nu mai prezentam albul drept negru si viceversa. Daca trebuie sa cream aceasta discriminare pentru a incuraja vaccinarea, macar sa fim onesti si sa nu negam acest lucru!

  16. Înseamnă o audiență de milioane de cititori depășește Digi și Antena3, e cât ProTV. Sau peste.

  17. Hi..hi..hi..Daca facea Putin in Rusia asa ceva ce mai cotcodaceli se auzeau in Bruxell,dictatura,tiranie,inalcarea drepturilor omului,incalcarea democratiei ,incalcarea libertatii si pac sanctiuni buluc.Cand mutter Merkel si tistarul de Klausica ,,premiaza,,intepatii totul e ok ,bre..Halal democratie.Hei Siktir.

  18. @rad de prosti- care pandemie prostule?! Tot razand de prosti, ai devenit mai prost decat toti prostii!

  19. Pandemia nu exista! Esti Napoleon ? Nu-mi bat capul cu tine. Esti sclintit la cap. Fii fericit in lumea ta. Nu-ti trebuie carte. Are dumnezeu grija de sufletul tau ratacit.

  20. @rad de prosti- demonstreaza ca exista pandemie! Nu e declarata legal pandemie, pt ca nu exista! E doar manipulare! Pune mana pe carte si exprima-te corect, in loc sa razi de prosti, intre care cel dintai prost esti tu!

  21. Iata cum „Titirezul care Trage cu kalasnikov-ul” se mai demasca o data ca fiind „marius”, ala cu „siktir”-ul, respectiv
    ala pro-Rasputin!!! Cand va spun ca stalinistii alogeni legendati in Romania sunt RASPUTINISTI nu ma credeti! Au fumat la Calarasi pipa pacii cu pieile…rosii ceausiste! Daca am reusit ceva pe forum in afara de a demasca crimele cu caracter de genocid marxist/bolsevic/nazist/legionare, e fara indoiala fortzarea celor doua aripi ale Securitatii sa falfaie sincron, nu in contratimp…Penajul regenerandu-se din zbor! Pasarea bolsevica Phoenix care-si daduse foc in 1989 a renascut in martie 1990 din propria cenusa…

  22. Pt @rad Dar Dumnezeu exista ? Pandemia a ucis oameni si mai ucide. Mergi in spitale. Ideea de Dumnezeu a ucis oameni secole la rand. Stiinta a salvat omenirea in mai multe situatii. Aparitia vaccinurilor a crescut speranta de viata cu 30- 35 de ani. Multumita vaccinurilor nu ai poliomelita ,rujeola, tifost,holera si altele. Si atunci dar si acum popii si oamenii indobitociti s=au opus .Si curentul electric a fost negat de popi si enoriasii la fel de incuiati la minte. Spre deosebire de tine nu doar ca citesc. Ci si inteleg. Daca nu inteleg citesc de mai multe ori din mai multe surse. Sa nu pic in capcana ruseasca ca tine.

  23. „Personal, nu consider că asta este o idee bună. Prin asta s-ar crea un cadru de discriminare care este, pur şi simplu, inacceptabil. Eu sunt de părere că trebuie să existe un certificat de vaccinare şi acest certificat va exista şi la noi, însă el trebuie folosit pentru motive medicale. Persoana care primeşte un certificat ştie când a primit prima doză de vaccin, i se scrie acolo când va primi a doua doză de vaccin şi aşa mai departe. Deci, sunt date importante pentru medicul de familie, pentru medicul curant sau pentru oricine dacă persoana ajunge, de exemplu, la urgenţe. Însă, să folosim aceste certificate de vaccinare ca să împărţim populaţia Europei în două, cei care au fost deja vaccinaţi şi cei care încă nu au fost vaccinaţi, nu mi se pare un lucru bun”, a spus Iohannis într-o conferinţă de presă.asta era pe 27.02.2021

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.