Postul intermitent (Intermitent fasting – FI) e pe gustul multor nutriționiști, dar ministrul Sănătății Alexandru Rafila îl dezavuează.
Acest regim implică o pauză alimentară, de unde și denumirea de pot, urmată de un consum moderat de alimente lichide, dar și solide.
Această alternare urmată în mod consecvent ar avea beneficii privind energia, dar și o stare de spirit mai bună, asociată cu un nivel mai scăzut al foamei.
Ministrul Rafila are argumentele sale când vine vorba să ”sari” peste mese
„Așa, intermitent, să ai o zi în care să nu mănânci și să bei doar apă, nu mi se pare ceva rău. Dar nu mai mult.
Eu nu cred că suntem construiți să mâncăm nici de atât de multe ori pe zi.
Adică, dacă mănânci de două ori pe zi, eu cred că este suficient.
Eu nu am auzit care e argumentația asta, cum să nu mâncăm câteva zile, nu are legătură cu o nutriție rațională”, a spus Alexandru Rafila, la România TV.
Ah, ce dulce-i vieața nea Rafilo și sub Ceașcă și-n democrație…Deh, cu tatița mare baștan securist și matale conex la servicii nimic nu poate tulbura traiul bun. Vezi cu șpăgile alea mascate din minister, să nu pună aștia coșul pe matale.