Decăderea marilor puteri

”În urmă cu 30 de ani, lovitura de stat eșuată de la Moscova punea capăt Războiului Rece. Așa cum spunea Marx, istoria s-a repetat și s-a întâmplat chiar cu URSS, statul definit de ideologia marxistă. În august 1991, în timp ce secretarul general reformist al PCUS se afla al vila sa din Crimeea, aripa dură a partidului a încercat să preia puterea. Mihail Gorbaciov a fost pus sub arest la domiciliu și a aflat de la televiziunile occidentale ce se întâmpla la Moscova. Boris Elțîn, proaspătul președinte al Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse, îi sfida pe complotiști înconjurat de mulțimea fluturând steagul alb-albastru-roșu”, scrie Ed West, redactor-sef adjunct al publicației britanice UnHerd, spre care au migrat mulți ziariști de la The Guardian, The Telegraph, The Independent.

”Poate că atunci nu era limpede pentru toată lumea că președintele Elțîn avea mari probleme cu alcoolul. În anii ce au urmat a devenit însă evident. De cealaltă parte, o bună parte dintre puciști aveau și ei același viciu. Au apărut la televizor cu niște fețe cadaverice, unii cu mâinile tremurânde. Majoritatea păreau bătrâni și depășiți de vremuri, erau chipul unui imperiu care se prăbușea și care se baza pe o ideologie în care puțini mai credeau.

URSS-ul murea din cauza alcoolului, iar încercările de a rezolva această problemă nu avuseră succes. Una dintre marile greșeli ale lui Gorbaciov a fost să majoreze taxa pe votcă. Un banc din acea vreme se încheia astfel: ”Tată, și asta înseamnă că vei bea mai puțin. Nu, fiule. Înseamnă că tu vei mânca mai puțin”. Alcoolismul a jucat un rol important în prăbușirea demografică care a precedat prăbușirea politică a URSS. În anii 1970 s-a remarcat că speranța de viață scade, că oamenii mureau în floarea vârstei. Nu era foamete, nici război, nici vreun dezastru natural; oamenii beau însă uriaș. O țară în care viața cetățenilor este mai scurtă și mai rea nu are viitor. Natalitatea s-a prăbușit și ea în URSS. La asta contribuie doi factori – religia și situația materială. Toate marile religii promovează natalitatea, le conferă prestigiu femeilor care au copii și bărbaților care sunt fideli soțiilor. Al doilea factor este banul. Dacă ambii soți trebuie să lucreze pentru a supraviețui, natalitatea scade mult. URSS-ul oferea soluții pentru mamele care lucrau, însă nu era suficient pentru a rezolva problema salariilor foarte mici. În anii 1970, femeile din URSS se minunau cum mamele din America își puteau permite să stea acasă cu copiii. The New York Times scria că sovieticii ”erau uimiți că tații americani pot întreține singuri o familie cu doi sau trei copii. Mulți erau surprinși să afle că femeile din America își doreau să aibă mai mult de un copil”. În URSS era foarte greu să crești un singur copil.

Marele adversar al URSS din perioada Războiului Rece, America, era definit și el de o ideologie. Occidentul îmbrățișase liberalismul lui John Locke. Însă și liberalismul a avut parte de provocări spre finalul secolului 20, iar acestea nu s-au datorat Războiului Rece, ci ideilor rivale venite din societățile cu tradiție democratică. Începând cu anii 1960, în SUA a început să se afirme o gândire nu tocmai liberală, deși criticii au preferat la început s-o numească astfel. Acest nou mod de a gândi nu suporta libertatea de expresie, iar adepții săi au început să-i îndepărteze din mediul universitar pe cei care gândeau altfel. Această ”vânătoare” începută la finalul anilor 1960 dus la reducerea drastică a diversității politice în America începutului de secol 21. Noul ”liberalism” nu doar că susținea libertatea sexuală, cum făcea și liberalismul tradițional, ci și ideile radicale despre sex, inclusiv ostilitatea față de familie. Era vorba despre o anti-religie. În plus, această ideologie, progresismul, a dat prioritate egalității în fața libertății.

Progresismul este mult mai puțin tolerant decât liberalismul. Nu suportă libertatea de expresie, are o viziune în alb și negru despre lume, îi suspectează pe oponenți că sunt fasciști și susține că politica trebuie introdusa în orice – de la știință și până în cărțile pentru copii. O asemenea viziune este foarte apropiată de tradiția totalitară. Progresismul american nu este, în mod evident, comunism, după cum nici criticii săi nu sunt naziști. Economia de piață ajutat la atingerea obiectivelor progresiste, iar America a devenit mai progresistă la nivel cultural când au dominat politicile economice de dreapta. Globalizarea a fost veriga de legătură dintre progresism și dreapta politică.

Însă globalizarea a avut un preț – milioane de locuri de muncă pierdute în urma acordului comercial dintre SUA și China, încheiat în 2001, imediat după ce George W. Bush a urmat exemplul sovieticilor și a invadat Afganistanul. Ulterior, în zonele industriale afectate din SUA a început să crească numărul de decese din cauza drogurilor, un fapt ce astăzi a devenit cel mai mare dezastru social din istoria Americii.

La 30 de ani de la prăbușirea URSS, Statele Unite au ajuns o țară în care speranța de viață a scăzut din cauza drogurilor și a sinuciderilor. Poate că această ”epidemie” nu a fost observată mult timp pentru că nu a afectat atât de multe celebrități precum SIDA, ci mai ales pe americanii albi din clasa muncitoare, fără putere și nesusținuți de oameni puternici.

Ca și URSS, Statele Unite au ajuns să aibă un sistem în care anumite clase și rase sunt favorizate în mod oficial, iar altele sunt defavorizate, prin inovațiile legale ale progresismului. Aceste măsuri au fost introduce inițial pentru a combate segregarea rasială (oficială și neoficială). Însă, așa cum se întâmplă de fiecare data, obiectivele progresismului au evoluat pe măsură ce birocrația a început să se extindă. Acum, guvernul federal intervine în instituțiile private pentru a impune principiul egalității – nu principiul liberal al egalității de șanse, ci pe cel al egalității rezultatelor – ”echitatea”.

Această teorie spune ca fiecare grup rasial trebuie să fie reprezentat în mod egal în instituțiile de elită. Asta înseamnă că americanii trebuie să obțină calificative diferite, în funcție de rasă, pentru a ajunge la cele mai importante universități. Cu alte cuvinte, egalitatea se obține prin inegalitate. Dacă asta sună illiberal și neamerican este pentru că principiul seamănă cu cel sovietic al ”politicii naționalităților”, care a făcut ca rușii majoritari să fie discriminați în mod oficial când era vorba despre numirea în unele poziții.

Intelectualii din America de azi sunt obsedați de naționalismul albilor și spun că supremația albilor este un pericol mortal pentru țară, asta într-o perioadă în care acest fenomen se manifestă cel mai puțin din întreaga istorie, când majoritatea este discriminată de anumite instituții, iar presa îi acuză pe albi si aceștia ajung chiar să-și ascundă originile etnice.

Sunt asemănări cu celălalt imperiu. Gândirea sovietică susținea că rezultatele indivizilor sunt determinate de forțele sociale, nu de gene. Progresismul american de azi ajunge să-i amenințe cu ostracizarea pe oamenii de știință care oferă explicații genetice pentru rezultatele obținute de indivizi de-a lungul vieții. La fel, cei care credeau în genetica lui Mendel erau trimiși în exil în URSS. În privat, mulți oameni cred în asta, însă și-ar pierde slujbele dacă ar vorbi, editura ar renunța la contractele cu ei pentru că au amenințat idealurile nobile ale progresismului.

Comuniștii considerau că până și știința este politică: dacă știința contrazicea idealurile comuniste, nu era știință. În Statele Unite de azi, moartea lentă a liberalismului a dus la politizarea flagrantă a științei și s-a ajuns la situația din URSS, unde universitarii predau lucruri în mod evident false, doar pentru că în felul acesta susțineau ideologia dominantă.

Apoi urmează presa americană de azi, care reia papagalicește linia partidului în stilul  ”Tovarășul Stalin a dus producția de fier la cote record”. Ca și în URSS, dacă vrei să auzi adevărul, trebuie să citești presa străină (asta până când și aceasta va fi preluată de tinerii care conduc website-urile).

America, una dintre cele mai încrezătoare societăți, o ia în direcția URSS-ului, una dintre cele mai lipsite de încredere societăți. Cel mai îngrijorător este că SUA, una dintre cele mai vibrante țări occidentale din punct de vedere demografic, a ajuns acum să înregistreze o prăbușire a ratei fertilității. Asta se datorează în principal stagnării salariilor clasei de mijloc, acolo unde un singur angajat nu poate întreține o familie. Asta se datorează și declinului religiei. Se poate ca oamenii să-și fi pierdut și încrederea în ei și în idealurile țării lor.

URSS s-a spart în 15 bucăți, iar tranziția a fost, așa cum arăta CNN, în mare parte pașnică – deși dașa lui Gorbaciov din Ucraina este acum din nou în Rusia, după o serie de ”neplăceri” regionale.

Acum este rândul americanilor să vorbească despre secesiune, pentru a scăpa de sub o superputere gerontocratică în decădere. Este puțin probabil să se ajungă la secesiune, despre asta se scrie mai mult pentru a da titluri senzaționale. De ce ai părăsi o țară care a fost vreme de două secole cea mai bogată și mai respectată din lume? Însă trebuie să ne aducem aminte că, în urmă cu generație, puțini erau cei care întrevedeau prăbușirea URSS în alcool și disperare.”