La ședință va participa conducerea stabilită la Congresul de luna trecută. Foștii lideri nu vor fi chemați, susțin surse politice.
„Fără trădători”, a precizat un liberal din tabăra Bolojan.
„Cei care s-au războit în instanță cu decizia propriilor colegi nu au câștigat nimic”
Reamintim că Tribunalul București a decis miercuri suspendarea provizorie a tuturor hotărârilor adoptate la Congresul Extraordinar al PNL din 21 iunie, după ce facțiunea conservatoare din interiorul PNL a atacat în instanță deciziile de modificare a statutului și alegerea noii conduceri.
Cu alte cuvinte, PNL trebuie să revină, cel puțin momentan, la formula de conducere de dinainte de Congresul din iunie. Din acea echipă mai făceau parte și persoane precum Adrian Veștea, Nicoleta Pauliuc, Hubert Thuma sau Alina Gorghiu.
„Respectăm decizia instanței și notăm că este vorba despre un act provizoriu, în raport cu care ne vom exercita dreptul de apel. Până la soluționarea definitivă a dosarelor aflate pe rolul instanțelor, activitatea Partidului Național Liberal se va desfășura conform statutului adoptat la Congresul din 12 iulie 2025”, transmiteau liberalii după decizia Tribunalului București.
CITEȘTE ȘI: UPDATE Tabăra Veștea din PNL a reușit să suspende în instanță toate deciziile Congresului. Replica partidului
Totodată, Ilie Bolojan, președintele partidului, a precizat că PNL nu va renunța la hotărârile luate.
„Ceea ce se întâmplă împotriva noastră este pentru că am ales, cu o largă majoritate, să ne decidem propria soartă, să ne respectăm pe noi înșine și pe alegătorii noștri și să servim România. Lumea politică nu-și poate recâștiga credibilitatea repetând aceleași greșeli care i-au îndepărtat pe români de noi.
Cei care s-au războit în instanță cu decizia propriilor colegi, exprimată prin votul majorității delegaților, sfidându-le voința, nu au câștigat nimic. În mod cert, nu au câștigat respectul miilor de membri PNL din toată țara. Cei care fac înțelegeri pe la spate, cei care își trădează colegii și organizația vor rămâne cu această etichetă, indiferent ce decid instanțele”, a precizat Ilie Bolojan.
„Nu am mers în instanță pentru mine. Am mers pentru membrii și susținătorii PNL”
Nicoleta Pauliuc, una dintre persoanele care a acționat propriul partid în judecată, a fost printre primii liberali care au reacționat la decizia instanței. Aceasta a precizat că nu sărbătorește decizia și nu o vede ca pe o victorie, ci „ca pe un semnal de alarmă”.
„Și poate ca pe ultima șansă pentru PNL de a se întoarce pe drumul bun. E important de înțeles că deciziile recente ale conducerii PNL nu sunt o criză de imagine, ci una de direcție. Nu am contestat deciziile Congresului împotriva PNL. Le-am contestat pentru PNL.
Nu am mers în instanță pentru mine. Am mers pentru membrii și susținătorii PNL care se simt abandonați. Pentru liberalii care se simt pierduți ideologic, excluși din decizii și intimidați. Pentru cei care au dus greul campaniilor și acum sunt evacuați din casa pe care chiar ei au construit-o. Pentru primarii care țin comunități pe umeri și a căror voce nu mai contează în partid. Am făcut acest demers fiindcă cred că un partid liberal nu poate fi condus autoritar. Nu poate fi deviat de la misiunea și valorile lui. Nu poate fi decimat în numele unei pretinse reforme”, a declarat Nicoleta Pauliuc.
O altă părere din interiorul PNL despre hotărârea Tribunalului București a venit din partea lui Gabriel Andronache, liderul deputaților liberali. Acesta a precizat că demersul celor care au dat în judecată PNL „este sortit eșecului” pe termen lung.
„Toate acțiunile actuale în justiție contra PNL au un singur scop. Acela de a bloca adoptarea de decizii/hotărâri în interiorul Partidul Național Liberal, împiedicând partidul să-și exercite autonomia decizională. De a crea precaritate, care ulterior să fie exploatată prin alte contestații.
Pe termen scurt o asemenea strategie poate da roade. Dar pe termen lung acest tip de acțiune este sortit eșecului pentru că va exista o decizie judiciară finală. Care va trebui să țină seama de ceea ce a edictat, ca standard pentru o democrație funcțională, Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept(Comisia de la Veneția):
«Partidele politice se bucură de autonomie în organizarea internă, adoptarea deciziilor și alegerea conducerii»”, a transmis Gabriel Andronache.
Cele cinci lovituri la adresa PNL din ultima lună de criză politică
Decizia Tribunalului București nu este prima lovitură primită de PNL în ultima lună.
Prima dintre ele a fost desemnarea lui Adrian Veștea ca premier, fără ca partidul să fie consultat. Liberalii au aflat pe 16 iunie, la ora 09.00, că prim-vicepreședintele lor este propus de Nicușor Dan ca premier, după retragerea lui Eugen Tomac. Reacțiile au început imediat să curgă, iar cea mai mare a partidului s-a arătat furiosă că nu a fost anunțată înainte de desemnare.
Ilie Bolojan chiar l-a acuzat pe Nicușor Dan că încearcă să rupă PNL.
„Nici conducerea PNL și nici eu, personal, nu am fost informați anterior de președinte în privința acestei decizii, un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL, intenție intuită încă de la doborârea guvernului în interesul PSD. Încercarea de a impune unui partid un premier din rândurile sale, fără a avea măcar o consultare prealabilă și după toate deciziile luate în unanimitate de forurile partidului, încalcă orice principiu de colaborare politică loială”, preciza la acel moment Ilie Bolojan.
Un alt punct de cotitură pentru PNL a fost dosarul DNA în care Ciprian Ciucu, primarul Capitalei, este acuzat de luare de mită. Edilul a fost și plasat sub control judiciar. Mai mult, acesta a renunțat la candidatura sa pentru un loc în conducerea PNL la Congresul din 21 iunie, pe motiv că nu vrea ca dosarul său să dăuneze imaginii partidului. Totuși, a fost prezent la acel Congres și a și luat cuvântul.
„Aceiași oameni care-l împing pe Adrian Veștea să formeze un guvern sunt aceiași oameni care au pregătit operațiunea specială căreia azi trebuie să-i fac față. Și o să vin cu detalii”, preciza Ciprian Ciucu.
Pe 18 iunie, ziua în care Ciprian Ciucu ajungea la DNA și dosarul său devenea o bombă de presă, tabăra Veștea dădea pentru prima dată în judecată partidul. Era a treia lovitură. 16 liberali cereau suspendarea a două decizii luate de PNL în urmă cu câteva zile în Biroul Național Politic. Este vorba despre deciziile care stabileau că liberalii care votează guvernul Veștea sau acceptă o funcție în guvern vor fi excluși. În aceeași zi, un termen record, Tribunalul Ilfov judeca cererea taberei Veștea și îi dădea dreptate, astfel că deciziile au fost suspendate.
Tabăra Veștea a mai făcut și alte demersuri în instanță împotriva PNL. Două dintre ele, ordonanțe președințiale, au și fost rezolvate deja. A patra lovitură pentru PNL a fost momentul în care Tribunalul București a suspendat provizoriu hotărârea Consiliului Național Extraordinar al PNL referitoare la Congres, inclusiv actele subsecvente, adică organizarea și desfășurarea Congresului.
Iar a cincea lovitură a fost cea de miercuri, când acelați Tribunal București a decis suspendarea provizorie a tuturor hotărârilor adoptate la Congresul Extraordinar al PNL din 21 iunie.
demisia si anchetat penal pt abuz in serviciu, abuz de incredere, trafic de influienta, fals in declaratii