Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au admis, joi, sesizarea de neconstituționalitate în ceea ce privește Legea care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat, potrivit surselor citate de Agerpres.
Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, joi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu legea privind cumulul pensiei cu salariul, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CCR.
Este vorba despre dispoziţiile Legii privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Potrivit ICCJ, sesizarea de neconstituţionalitate priveşte actul normativ în întregime, reţinându-se de către Secţiile Unite atât vicii de neconstituţionalitate de natură extrinsecă, cât şi intrinsecă.
Sub primul aspect, instanţa supremă arăta că legea are un caracter eterogen şi s-a nesocotit principiul unicităţii reglementării.
Instanţa Supremă susţinea că s-a încălcat art.1 alin. (5) privind principiul legalităţii coroborat cu art.147 alin.(4) din Constituţia României referitor la caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale.
Un alt motiv de neconstituţionalitate extrinsecă invocat se referă la încălcarea prevederilor art.75 alin.(1) cu referire la art.73 alin.(3) lit.l) şi n) din Constituţia României, prin nerespectarea ordinii de sesizare a celor două Camere ale Parlamentului.
Sub aspect intrinsec, IICJ a constatat că actul normativ încalcă prevederile art.1 alin.(3) şi (5) prin raportare la art.53 din Constituţie cu privire la principiul securităţii raporturilor juridice, a clarităţii şi previzibilităţii reglementării şi a statului de drept.
Instanţa constituţională a considerat că dispoziţiile referitoare la interdicţia cumulului pensiei cu salariul contravin dreptului fundamental la muncă, a declarat, joi, preşedintele CCR, Marian Enache.
„Cu unanimitate de voturi, Curtea a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a constatat că dispoziţiile articolelor 2 până la 11 din Legea privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative sunt neconstituţionale. Curtea, în esenţă, a considerat că dispoziţiile publicate referitoare la interdicţia cumulului pensiei cu salariul contravin dreptului fundamental la muncă, garantat de Constituţie. În aceste condiţii, legea se întoarce în Parlament, pentru a fi pusă în acord cu decizia Curţii Constituţionale, în temeiul articolului 147 din Constituţia României”, a afirmat Enache.
CCR a amânat marţi, pentru joi, discuţiile pe sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu legea privind cumulul pensiei cu salariul, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
update
Obiecţia se referă la dispoziţiile Legii privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Stirea initială
Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu legea privind cumulul pensiei cu salariul.
Este vorba despre dispoziţiile Legii privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Potrivit ICCJ, sesizarea de neconstituţionalitate priveşte actul normativ în întregime, reţinându-se de către Secţiile Unite atât vicii de neconstituţionalitate de natură extrinsecă, cât şi intrinsecă.
Sub primul aspect, instanţa supremă arată că a fost avută în vedere existenţa următoarelor motive de constituţionalitate extrinsecă, respectiv caracterul eterogen al legii şi nesocotirea principiului unicităţii reglementării.
„Încălcarea art.1 alin.(5) privind principiul legalităţii coroborat cu art.147 alin.(4) din Constituţia României referitor la caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale”, precizează instanţa.
Un al motiv de constituţionalitate extrinsecă invocat se referă la încălcarea prevederilor art.75 alin.(1) cu referire la art.73 alin.(3) lit.l) şi n) din Constituţia României, prin nerespectarea ordinii de sesizare a celor două Camere ale Parlamentului.
Sub aspect intrinsec, s-a constatat că actul normativ examinat încalcă prevederile art.1 alin.(3) şi (5) prin raportare la art.53 din Constituţie cu privire la principiul securităţii raporturilor juridice, a clarităţii şi previzibilităţii reglementării şi a statului de drept, indică Înalta Curte.
@maxtor, ai perfecta dreptate, pensia e un drept castigat si daca esti capabil si vrei sa mai muncesti nu ar trebui sa te opreasca nimeni! ar fi totusi o conditie: sa iesi la pensie la 65 de ani ca toata lumea, sa ai pensie pe contributivitate si sa fii angajat pe competenta.