Europarlamentarul AUR Georgiana Teodorescu afirmă că decizia Curții Constituționale privind secretizarea declarațiilor de avere este ‘scandaloasă, subminează ani întregi de eforturi pentru transparență și integritate în viața publică’ și se poate traduce în ‘liber la banul public, fără urmă de control’.
‘Aceiași judecători CCR care au anulat alegerile doar pentru ca Nicușor Dan să fie impus președinte, vin acum cu o nouă lovitură la adresa democrației: secretizarea declarațiilor de avere. Este o decizie scandaloasă, care subminează ani întregi de eforturi pentru transparență și integritate în viața publică. Cu alte cuvinte: liber la banul public, fără urmă de control! Consilierul lui Nicușor Dan se bucură acum de secretizarea declarațiilor de avere: ‘Să scăpăm naibii de tâmpenia asta cu declarațiile de avere puse în public”, a declarat europarlamentarul, potrivit unui comunicat de presă transmis joi.
Potrivit Georgianei Teodorescu, Curtea Constituțională nu a apărat interesele cetățenilor prin această decizie, ci ‘a apărat interesele celor care vor să fure în liniște’.
‘Cum mai luptăm împotriva corupției când declarațiile de avere sunt ascunse? Cum mai poate presa să descopere conflicte de interese sau averi nejustificate? Răspunsul e simplu: nu mai poate. Agenția Națională de Integritate nu are resursele să verifice peste un milion de declarații. Doar expunerea publică le făcea eficient analizabile. Mai mult, ANI ne avertizează că România riscă să piardă aderarea la OCDE și să încalce angajamente internaționale.
Pentru a intra în UE, România a trebuit să legifereze transparentizarea declarațiilor de avere. În plus, CEDO a stabilit că publicarea declarațiilor de avere ale soților/soțiilor NU încalcă drepturile omului. Transparența nu este opțională într-un stat democratic. Este o obligație’, a adăugat europarlamentarul AUR.
Curtea Constituțională a decis ca declarațiile de avere și interese să nu mai fie publicate pe site-ul Agenției Naționale de Integritate și nici pe paginile online ale altor instituții publice, iar aceste declarații nu mai trebuie să cuprindă veniturile și bunurile soților și copiilor.
Cine a sesizat CCR ca legea 176/2010 nu este constitutionala? Ce e aia ” control de constitutionalitate a posteriori” despre care pomenesc ei in comunicatul de presa? CCR se autosesizeaza ca si in cazul anularii alegerilor, lucru ilegal si anticonstitutional.