Decizie CSAT pentru unii dintre militarii români

Marți, 27 aprilie 2021, a avut loc, la Palatul Cotroceni, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de Președintele României, Klaus Iohannis. Cu această ocazie, a fost analizată starea de securitate în regiunea Mării Negre, în contextul acumulării de trupe ale Federației Ruse pe frontiera de est a Ucrainei, și implicațiile pentru România.

Ca stat riveran și ca unul dintre cei mai apropiați aliați de evoluțiile care au avut loc în ultimele săptămâni, România este extrem de preocupată de situația securității și stabilității regiunii și și-a exprimat îngrijorarea în cadrul Alianței Nord-Atlantice, pentru că tot ceea ce se întâmplă în zona Mării Negre afectează și securitatea euroatlantică, se arată într-un comunicat al Președinției.

Țara noastră a susținut în mod constant necesitatea respectării suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei în granițele sale recunoscute internațional, soluția fiind în continuare implementarea integrală a Acordurilor de la Minsk și respectarea strictă a regimului de încetare a focului.

România este în permanentă legătură cu aliații și partenerii din cadrul NATO și al Uniunii Europene și se coordonează și schimbă evaluări cu aliații și partenerii din regiune, inclusiv pentru identificarea opțiunilor adecvate de acțiune.

Anunțul Federației Ruse privind ordinul ca trupele sale să revină în bazele lor permanente, după exercițiile militare din Crimeea și Marea Neagră, a fost important și oportun pentru detensionarea situației, dar nu schimbă cu nimic necesitatea de a continua analiza cauzelor care au dus la această situație tensionată și de a identifica măsuri de dezescaladare și detensionare, precum și de evitare pe viitor a unor situații similare.

Așadar, autoritățile române rămân vigilente și vor continua să monitorizeze această mobilizare nejustificată din jurul Ucrainei.

Reuniunea trilaterală România-Polonia-Turcia, desfășurată la București, în perioada 22-23 aprilie 2021, și la care au participat inclusiv miniștrii de externe din Ucraina și Georgia, a avut rezultate foarte bune. Astfel de acțiuni arată, fără echivoc, angajamentul țării noastre, concret și promovat activ, pentru proiectarea stabilității în regiune.

O altă inițiativă întreprinsă în aceeași direcție este organizarea unui Summit al Formatului București în perioada următoare, pentru care se discută cu aliații noștri din regiune și de pe Flancul Estic.

De asemenea, în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării s-a mai decis ca, pe linie NATO, România să continue promovarea demersurilor menite să conducă la consolidarea suplimentară a posturii aliate în România și în regiune, de o manieră responsabilă, conformă dreptului internațional.

Urmare a deciziilor aliate, găzduim deja pe teritoriul țării noastre comandamente și structuri multinaționale NATO și beneficiem de o prezență aliată avansată, cu contribuții importante în plan terestru, maritim și aerian.

Importanța întăririi rezilienței, atât la nivel național, cât și al Alianței în ansamblu, și al partenerilor săi a reprezentat un alt subiect abordat în cadrul Consiliului de astăzi. România a decis să sprijine aceste demersuri prin înființarea Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență, care va oferi asistență și expertiză statelor interesate, inclusiv partenerilor din vecinătate. Totodată, în cadrul CSAT, s-a convenit să continuăm susținerea pentru partenerii noștri din Vecinătatea Estică, dar și din Balcanii de Vest, atât pe linie bilaterală, cât și în cadrul formatelor regionale, inclusiv în avansarea relațiilor acestora cu NATO și UE.

În plus, România este interesată de soluționarea conflictelor prelungite din jurul Mării Negre, iar Ministerul Afacerilor Externe a demarat în acest sens unele inițiative la nivelul UE.

Toate aceste demersuri sunt în măsură să sporească securitatea României și reprezintă, totodată, o dovadă clară a solidarității și unității aliate.

Marea Neagră poate deveni un spațiu al stabilității și cooperării doar în măsura în care statele se dezvoltă liber și pot să-și urmeze neîngrădit propriile opțiuni, pe baza respectului reciproc și a respectării stricte a normelor de drept internațional.

Tot în ședința de astăzi, a fost analizată și aprobată redislocarea în România a contingentului militar din Afganistan, la încheierea misiunii Resolute Support, conform unui calendar convenit cu partenerii din coaliție.

Redislocarea va fi etapizată și se va derula pe parcursul următoarelor luni. România va retrage forțele din Afganistan coordonat cu membrii de coaliție NATO începând cu 1 mai 2021. Toți cei 615 militari și peste 80 de tone de materiale și elemente de logistică vor fi extrase cu aeronave militare naționale și ale coaliției.

Țara noastră a fost constant printre principalii contribuitori la misiunea NATO din Afganistan.

Mii de miliari români au participat la această misiune de-a lungul timpului, fapt care a sporit gradul lor de pregătire în condiții de luptă și a condus implicit la profesionalizarea în ansamblu a Armatei României.

Prestația militarilor români a fost întotdeauna foarte apreciată de partenerii și aliații noștri. România face parte din coaliția împotriva terorismului, iar militarii noștri care acționează în teatrele de operații și-au asumat mereu cu profesionalism și curaj riscurile și pericolele pe care le presupune lupta pe acest front.

Afganistanul va rămâne însă un loc marcat de profundă îndurerare, 27 de militari de elită ai armatei române au căzut la datorie și ei vor rămâne mereu în gândurile noastre.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

8 Comentarii

  1. Deci, musca e vigilenta si gata sa atace paianjenul. Pana una-alta, bazaie-n plasa ca proasta.

  2. A mâncat conducătorii mult pesmet, și a băut apa, dupa, ca sa umflat pesmetu în ei

  3. Nici armata nationala, care sa apere Romania nu mai avem. Acuma avem mercenari care se duc in Afganistan ca sa apere NATO. Caci, in mintile mercenarilor este atata gol incat ei nu-si dau seama ca Afganistanul nu este scaldat de Atlanticul de Nord!

  4. Bine ca Romania este interesata de suveranitatea Ucrainei dar pe a ei a redus-o la zero dupa ce toti de la varful statului vandut strainatatii dau raportul saptamanal ambasadorilor din Africa Neagra! Felicitari Johannis!

  5. Asta inseamna o reuniune intre aliniati.ro si aliatii care decid totul?! Asa se vede!
    Apropo:
    – De ce au respins proiectul de lege privind REPATRIEREA CELOR PESTE 100 TONE DE AUR DIN LONDRA? E ceva in legatura cu adio, visul de baza s-a terminat? Ramane iar in istorie ca rusia e vinovata de pierderea bogatiei ca in antichitate?
    – Cum a ramas cu legea care ii scapa pe evazionisti de pedepse si recuperari din si pentrubugetul statului?
    Pare ca e promulgata de plavan si e liber la infractiuni fara limita!

  6. Hi..hi..hi..Im place la nebunie de nea Klausica si gasca lui de pitigoi,cat au stat 200 de mii de rusi masati in granita era la plantat copaci pe coclauri ,nu se auzea nici musca ,pentru ca imediat dupa ce s-au inteles cu americanii ca se retrag in baze daca si ei retrag navele de razboi din Marea Neagra sa se iteasca la suprafata pentru a culege laurii.Penibil,bre.In loc sa se discute despre soarta minoritatii romanesti si scolile romanesti,din vreo 200 de scoli romanesti au mai ramas vreo 20 cu predare in limba romana si minoritatea romana e asimilata fortat ,basca tineretul e trimis sa lupte in Donbas,pe ai nostri politruci ai freaca grija de integritatea si suveranitatea Ucrainei.Mari hahalere,bre.Mari.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.