Decizii urgente în parlament

La ora 15:00  este programată

De L.V.

La ora 15:00  este programată

La ora 15:00  este programată sesiunea extraordinară a Camerei Deputaţilor, în format hibrid, în cadrul căreia va avea loc o şedinţă plen, urmată de o sesiune de vot final.

Sunt vizate noi măsuri de gestionare a populaţiei de urşi, pentru care PSD solicită iniţiative legislative noi

„Am discutat cu ministrul Mediului, cu președintele Camerei Deputaților, știam că este un proiect în Parlament, un amendament. La Senat unii au votat, unii n-au votat și normal că domnul Simonis trebuia să aibă o discuție, și a avut această discuție, cu partenerii de guvernare ca să creem majoritate să votăm și în Camera Deputaților. Nu s-a ajuns la un acord, dar între timp ne-am asumat, ținând cont de această tragedie, că acea lege trebuie să treacă și domnul Simonis imediat a convocat Parlamentul pentru luni”, a declarat săptămâna trecută premierul Ciolacu cu privire la procedura legislativă.

Citeste si  Turistă ucisă de un urs pe traseul Jepii Mici

Convocarea forului legislativ în sesiune extraordinară a fost decisă de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor la 11 iulie 2024.

Pe ordinea de zi se află proiectul de lege pentru completarea art. 1 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea OUG nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (Plx 719/2023). Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 407/2006, precum şi modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2021.

Intervenţiile legislative vizează prevenirea atacurilor asupra populaţiei umane şi a pagubelor cauzate de atacurile de urs, prin aprobarea recoltării pentru anii 2024 şi 2025 a unui număr de 426 exemplare de urs brun, care reprezintă nivelul de prevenţie la nivel naţional, şi a unui număr de 55 exemplare de urs brun, care reprezintă nivelul de intervenţie la nivel naţional.

Pe ordinea de zi se mai află vacantarea unui loc de deputat, ca urmare a demisiei deputatului USR Dan Barna, după ce acesta a devenit europarlamentar.

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

  1. Ciciolacu si complicii s-au aflat în treaba, si de maniera scandaloasa: NU URSOAICA a omorât-o pe turista din Bucegi: CAZATURA de pe stânca i-a fost fatala! Ursoaica ajunge mai târziu la locul accidentului, si nu trebuia împuscata. Ciolacu, regret, însa e un criminal: disimuleaza distrugerea patrimoniului viu al tarii, a faunei protejate a României, de catre vânatori, si pentru trofee, într-o fapta laudabila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.