Declaraţie de iubire către Munţii Tatra

Pentru că o fotografie veche este un fragment de eternitate, răscoliți de frumusețea acestor documente, continuăm să publicăm fotografii vechi, cu alți oameni importanți din istoria țării noastre, dar și cu părinți și bunici, mari anonimi ai istoriei române.

Tipărim în ziarul Cotidianul fotografii mai vechi expediate în aceste zile redacției noastre, la adresa de e-mail redactia@cotidianul.ro. Vă invităm să continuați să ne transmiteți fotografii vechi, scanate și expediate prin e-mail, care să conțină cîteva detalii sau o scurtă poveste despre viața subiectului din imagini. Este un omagiu și un minunat fragment de istorie românească.

În vremea străbunicului meu, organigrama unei primării nu era așa stufoasă și plină de funcționărime ca astăzi. Spre exemplu, în această fotografie pe care mi-a lăsat-o moștenire și în care apare și el, regăsim tot staff-ul tehnic care făcea faţă tuturor cerințelor birocratice. De la stânga la dreapta, primul este cel însărcinat cu urbanismul, un fel de city-manager, apoi secretara bună la de toate, primarul – model de stil și eleganta, primul în sat întotdeauna, următorul era șef la ordine publică, rezolva pe loc orice conflict, urmează perceptorul, care încasa dările, și la urmă cel cu salubritatea, curățenia morală. Împreună, cei 6 au trecut cu bine peste vreme de război o primărie a unei localități cu câteva mii de suflete.

Bate toba, lăutare, astăzi este ziuă mare! Mirele și mireasa au intrat acum în casă, la mulți ani, viață frumoasă! Se pare însă că până la urmă cel bătut a fost mirele, după privirea Saftei, o femeie puternică. Ea l-a luat de bărbat pe Codruț, proaspăt venit în București ca să câștige o pâine în timpul crizei de la sfârșitul anilor ‘30. Era atât de sărac, încât și costumul de mire fusese împrumutat – pantalonii de la un coleg și sacoul de la altul –, după cum nota ca amintire pe spatele fotografiei. Anii regimului de democrație populară le-au adus prosperitate până la urmă.

Venera, în 1888, când a primit premiul I cu cunună pentru silință și bună purtare. Premiul, acordat de „Ministerulu Instrucțiunei Publice și ale Culteloru“, a fost înmânat chiar de ministrul Titu Maiorescu, împreună cu câteva cărți prețioase în dar. În onoarea acestui eveniment, spre aducere aminte, părinții fetiței au mers la atelierul fotografic Engels din Calea Griviței 24, pentru ca noi să putem vedea astăzi cum erau stimulați elevii merituoși acum aproape 130 de ani.

Micul Paulică era mereu nemulțumit că tatăl său pleca la slujbă și el rămânea acasă, așa că după multe insistențe a fost primit în garnizoană alături de camarazii tatălui său. Atunci a înțeles că tatăl său pleca zilnic de acasă nu ca să îl părăsească, ci pentru că servea patria! După ani, avea să îmbrățișeze și el cariera militară. (Fotografii trimise de Sorin Mărgărit)