Declasificare totală despre „Farsa Rusia”

Preşedintele american Donald Trump a anunțat, pe Twitter, declasificarea în masă a tuturor documentelor legate de Rusia şi Hillary Clinton.

Donald Trump a distribuit pe contul său de Twitter un mesaj care susţine că FBI şi CIA ştiau că implicarea Rusiei în campania din 2016 era o farsă politică. Alături de acest mesaj, preşedintele a anunţat decizia de declasificare.

„Am autorizat pe deplin declasificarea totală a oricăror documente referitoare la cea mai mare infracţiune politică din istoria americană, Farsa Rusia”, a scris el.

Ordinul dat de el se referă şi la „Scandalul e-mail-urilor lui Hillary Clinton”, despre care conservatorii au spus multă vreme că este o „anchetă” pe jumătate destinată să-i ofere acoperire fostei contracandidate a lui Trump.

La finalul mesajului său, preşedintele spune că documentele nu vor fi „editate”.

Nu se ştie deocamdată ce documente vor fi declasificate şi ce ar putea dezvălui, dar Washington Times a raportat marţi că CIA i-a transmis directorului FBI James Comey o notă clasificată în care îl anunţă că Hillary Clinton a aprobat un plan pentru a da vina pe Trump pentru atacul hackerilor ruşi asupra computerului său.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

17 Comentarii

  1. Biden e practic o ‘leguma’,cred ca in spate se afla tot nenorocita asta de Clinton

  2. la noi se vor declasifica vreodată documentele care arată implicarea securității în alegerea președinților sau a partidelor parlamentare? cel mai probabil nu.

  3. Este cea mai mare lovitura data de echipa Trump, democratilor! Toata tarasenia cu ancheta Mueller se duce dracului! Totul a fost o farsa pusa ala cale si aprobata de Hilarra Clinton, cu stiinta lui Obama! USA a cheltuit zeci de milioane de dolari cu o ancheta care trebuia s demostreze altceva, „mismasurile” clintonist-sorosiste! La noi au fost mai „desteapta” „justitia”, l-a bagat la parnaie pe Dragnea ca ar fi transmis niste SMS-uri la referendum!

  4. Acesta e modelul?Mizerii si spurcăciuni?Bun exemplu!!Mascaradă criminală.

  5. Cei ce sapă groapa altuia,.. Se confirmă.. dar e la mitea prostului că era o făcătură,. Doar propagandiștii prea bine plătitși să găsească cei mai proști și acoperiți din presă o mai credeau. De altfel e des demonstrat că in lume poți crede in vorba unui singur personaj politic. Și acesta e Putin rusul.. E calm , e echilibrat și nu vorbește niciodată pe lângă.. Să nu observi , trebuie că ai mansarda slab mobilată..

  6. Tarziu Trump,tarziu!Acum ai Tr(u)ompa mica…Nu mai poti indrepta situatia,te zdrobeste Biden,are peste 300 de electori si ii trebuiau doar 270!

  7. Tarziu Trump,tarziu!Acum ai Tr(u)ompa mica…Nu mai poti indrepta situatia,te zdrobeste Biden,are peste 300 de electori si ii trebuiau doar 270!
    In 3 saptamani,te mai internezi o data,mai mult nu mai ai ce face,esti dator sa spui americanilor daca fratele tau a murit de COVID,nu tine secret..

  8. Bine face! bravo lui ! Hitlery si Biden, la puscarie, unde le e si locul, alaturi de Obama si-al doilea Clinton, Bill.

  9. Ha, ha, haaaa! Ce am scris la momentul aruncarii acestei farse online, ca multe altele? Sa nu pupati fenta mincinoasa! Aveti grija ce minciuni periculoase va sunt aruncate sa le ingurgiurati! SaSJavrele vedeti ca o se se dezvaluie si despre vaccin-china dar realitatea pura, si nu ce se vehiculeaza din gurile mincinoase! Javrele latra in vand sa fie crezute!

  10. Pe republicanii americani si pe „anticomunistii” de opereta din Romania-colonia ii sperii cu vin rusii si vin comunistii.

  11. Leguma, leguma dar democratii in mod sigur se afla in spatele imbolnavirii in masa a apropiatilor lui Trump si chiar a lui la final de campanie electorala. Ma mir ca Trump nu s-a prins inca de acest lucru???

  12. @Monsieur Durais
    Mon Cher! Poate fi si cum spui tu. Si presupunind ca asa va fi, itzi potzi imagina partidul Democrat, prin reprezentantzii ei (Clintonii, Obama, etc) acuzatzi de inalta tradare? Ca asa va fi, vor fi bagatzi in procese de inalta tradare!!!! Cum va mai guverna Biden (de fapt Camila lu’ Bernie si a lu’ Ocasio-Cortez) natziunea americana cu un partid minjit de inalta tradare? In nici un fel. De fapt asta’i dihotomia: daca Trump cistiga o va lasa moale, daca pierde face imposibila guvernarea SUA de catre Democratzi.

  13. @Taica Belc:
    Domnule!
    Acum 4 ani l-am sustinut pe Trump la toti prietenii mei din SUA,klintoneasa era o odioasa,cum a si ramas!Am mai spus-o,dar cenzura,famiglia Clinton a fost la fel de periculoasa pentru SUA ca famiglia Kennedy!
    Pana astazi Trump a facut mai multe gafe politice decat in intreaga istorie politica americana in 200 de ani!
    Trebuie sa plece si,cred ca stiti,republicanii nu sunt atat de puternici in statul adanc (deep state),cat sunt democratii ,deci slabe sperante sa ii faca viata grea lui Biden!
    Cu Trump in al doilea mandat incepe razboiul civil pe fata,unele state americane sunt pregatite pentru secesiunea, si formal si de fond,federalii nu vor mai avea acces..

  14. @Jaddan Durex
    Si daca Sifilisul este doar in creierasul tau iar cetatenii americani gandesc si actioneaza normal ? Zici ca federalii nu mai pot intra in statele afro ? Vrei sa afli ca marines au voie ? OK….

  15. Dezbrac-o Donald si scoate-o la produs pe Hitlerica dar scoate-i placa fiindca turbata si musca rau !
    Sa-ti traiasca frantuzoaica ca-i tare faina !

  16. @Jardan Durais : ce te-apuca, bre? cine te-a otravit? De ce sa „plece” Trump? ca sa fie iar razboaie-n lume, cu „aducatorii democratiei” peste tot, pâna si-n cimitirele pe care sa le umple? te-ai tzacanit de tot, cu Biden al tau, om de paie, acuma, dar criminal si mafiot emerit, ca vicepresedinte? plus ca-n 4 ani, Trump a înlocuit parte a deep state al mafiotilor criminali „Democrati” (= national-socialisti) @Wishes for Donald & Melanie: frumoasa lui Trump e slovena, nu-i frantuzoiaca.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.