Deficitul bugetului de pensii va fi în acest an de 7 miliarde de lei, adică ceva mai mult de jumătate față de 2016, când s-a consemnat un pasiv de 15 miliarde de lei. Conform unui calcul făcut de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, în prezent, veniturile bugetului de pensii sunt de aproximativ 55,4 miliarde de lei, rezultate din contribuțiile salariaților şi angajatorilor, având în vedere că sunt peste 4,9 milioane de salariaţi din economie, cu o contribuție de 25% din salariul brut la bugetul de asigurări sociale, din care 3,75% se virează mai departe către fondurile de pensii administrate privat, cu excepția salariaților care acum au peste 55 de ani şi nu au intrat în sistemul Pilon II. Principalele venituri nete la bugetul de pensii se pot aproxima a fi 21,25% din totalul salariilor din economie, adică în jur de 52,3 miliarde de lei. Contribuţia angajatorilor este de aproape 3 miliarde de lei. În România, există 4,69 milioane de pensionari, iar pensia medie a fost inainte de 1 iulie 2018 de 1.072 lei. Prin majorarea punctului de pensie de la 1 iulie, pensia medie a crescut la 1.180 lei în a doua jumătate a anului 2018, rezultând o cheltuială anuală de 62 miliarde lei pentru anul 2018. Ca urmare, în 2018 va exista un deficit de 7 miliarde de lei la bugetul de pensii, care va fi acoperit de la bugetul general.
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat în urmă cu câteva zile că deficitul bugetului de pensii publice a ajuns la 4,7 miliarde lei, o scădere datorată transferului contribuţiilor de la angajator la angajat. „Suntem la 4,7 miliarde lei, ăsta e deficitul pe social. Acesta este efectul măsurii de transfer al contribuţiilor. Planificasem să alocăm mai multe fonduri la rectificare, dar nu a mai fost nevoie. Efectul în economie a fost mai mare decât cel scontat de noi”, a declarat Teodorovici la Digi 24. El a spus că deficitul continuă să scadă şi odată cu creşterea numărului de salariaţi. „Sperăm la acea situaţie ideală încât să fim pe plus”, a adăugat el.
Guvernanții noștri au citit Greierele și Furnica?
Criza ne va prinde, din nou, nepregătiți.
Sunt mai multe versiuni ale fabulei Greierele și Furnica.
Toate au un lucru în comun: mesajul.
Pe scurt, Furnica lucrează toată vara și pune deoparte resurse pentru iarnă. În același timp, Greierele cântă și se bucură de sezon.
Iarna vine „nota de plată”: Greierele are nevoie de mâncare și nu are, iar Furnica stă liniștită și refuză să-l împrumute.
Să presupunem că statul este Greierele, iar Furnica instituțiile internaționale.
Ce avem astăzi? Creștere economică record, cheltuielile statului sunt cu mult peste acest nivel, deci este vară, iar Greierele cântă liniștit, la un volum ridicat. Crizele sunt ciclice, iar mărturie este istoria.
Foarte pe scurt
În condițiile creșterii economice, Guvernul nu a investit mare lucru în economie
Cheltuielile cu infrastructura, deși ar trebui să fie în urcare, acestea au scăzut anul trecut
Germania, de exemplu, deși este dezvoltată în această zonă, continuă să mărească sumele alocate
62 de lei din 100 de lei cheltuiți merg către asistență socială și salariile bugetarilor, Bugete care au crescut anul trecut și urcă și în acest an cu 2 cifre.
Ce se întâmplă când vine „iarna”?
„Winter is coming” este titlul primului episod din Game of Thrones, dar putem extrapola sintagma la povestea noastră.
Am avut ultima iarnă acum câțiva ani și ce s-a întâmplat în afara faptului că au fost reduse salariile cu 25%, pensiile cu 15% etc.?
Ne-am împrumutat.
De unde? De la Furnică.
https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-22709458-guvernan-no-tri-citit-greierele-furnica-criza-prinde-din-nou-nepreg.htm
@halogenul
Si deficitul de anul asta se adauga deficitelor deja accumulate,lasa trancaneala pentru trepanatii asistati.Si daca imprumutirile sunt limitate la 3% de ce MF”atrage” in fiecare saptamana sute si sute de milioane?Stie dj-ul batran de legi,le respecta?Hai sictir!
Cifrele nu prea sunt exacte. Sau mai precis de prin 2016. In 2018 Romania are peste 5.800.000 salariati cu norma intreaga si peste 480.000 cu part time iar 5.038.000 pensionari.
Editat, sau manipulezi. Deficitul la bugetul de pensii se finanțează din bugetul consolidat fiind capitol prevăzut în legea bugetului. Împrumutul se face la nivelul de max 3% din buget. Deci nu dezinforma.
Si ce daca avem deficit ? Ce asa mare lucru! Ce Romania nu mai are bonitate la banci ? Fuga sa mai facem un imprumut extern ! Cand si cine o sa-l plateasca ? Dumnezeu cu mila ! Sa nu uitam ca mai trebuiesc bani si pentru asistatii sociali , care pot , nu pot, nu se duc la munca ! N.B. Un stat care are datorii externe,de peste 90 miliarde de dolari, este un stat liber si independent , sau o biata colonie ?