Confederația Națională Sindicală (CNS) Cartel ALFA transmite un mesaj clar guvernanților, prin marșul care va avea loc luni în jurul Parlamentului, că este necesar un dialog și că nu se poate transfera întreaga problemă a deficitului bugetar excesiv numai în sarcina lucrătorilor și către pensionari, a declarat, luni, pentru AGERPRES, președintele CNS Cartel ALFA, Bogdan Hossu.
”Mesajul pe care îl transmitem este că trebuie să avem un dialog și că nu se poate transfera întreaga problemă a deficitului excesiv numai în sarcina lucrătorilor, mai ales din sectorul bugetar și către pensionari. Trebuie să existe un echilibru. Am constatat, inclusiv din discursul premierului, că, de fapt, nu există un echilibru legat de acest lucru. Și măsurile următoare din pașii doi și trei vor afecta, în general, marea majoritate a populației. Nu îi afectează pe decidenții politici care ne-au adus în această situație. Nu afectează nici companiile, în afară de acelea, parțial din sistemul bancar și din sistemul jocurilor de noroc (mai mult pentru jucători), pentru că este relativ minoră contribuția lor”, a spus Hossu.
Potrivit acestuia, la apelul CNS Cartel ALFA au răspuns majoritatea confederațiilor sindicale de a se alătura marșului de protest în jurul Parlamentului.
”De principiu, au răspuns, mai puțin de la BNS, dar restul vor susține acțiunea respectivă, pentru că este în interesul tuturor”, a precizat președintele CNS Cartel ALFA.
Confederația a cerut aprobare pentru 500 de participanți la marșul în jurul Parlamentului, de la intrarea în Camera Deputaților până la cea din Senat, dus-întors, dar se mizează pe mai mulți protestatari.
CNS Cartel ALFA a făcut un apel către toate organizațiile sindicale să i se alăture la un marș în jurul Parlamentului, care să aibă loc luni, de la ora 14:30, ”pentru a acționa în comun împotriva atacurilor asupra lucrătorilor și pensionarilor și a celor mai vulnerabili dintre cetățeni”.
Potrivit apelului confederației sindicale, marșul reprezintă un ”prim demers de unitate și luptă sindicală”.
”Așa cum, la acțiunea declanșată de sindicatele din învățământ în data de 7 iulie la Parlament s-au solidarizat sindicate și membrii acestora din alte structuri sindicale, precum și elevi sau cetățeni neafiliați, la fel invităm toate organizațiile sindicale, indiferent de apartenența lor confederală, la marșul de protest organizat în jurul Parlamentului, în data de luni, 14 iulie 2025, între orele 14:30 – 18:30”, se arată în demersul CNS Cartel ALFA.
Astfel, confederația sindicală consideră că este momentul unei acțiuni unite, ferme și neîntârziate, pentru a apăra interesele generale ale lucrătorilor din toate sectoarele de activitate, bugetar și privat deopotrivă, ”în baza acordului confederațiilor sindicale în vederea organizării de acțiuni coordonate și concertate la nivel național, conștienți de gravitatea situației actuale și de faptul că politicile sociale și economice promovate de către actuala clasă politică reprezintă un atac direct asupra demnității și drepturilor salariaților”.
CNS Cartel ALFA susține că marșul este momentul simbolic și necesar ”pentru a transmite un semnal puternic împotriva ipocriziei guvernamentale și a atacurilor sistematice asupra celor care, cu profesionalism și responsabilitate, își desfășoară activitatea în toate sectoarele de activitate”.
”Unitatea este cea mai puternică armă pe care o avem în fața abuzurilor și a disprețului decidenților politici față de munca cinstită, iar CNS Cartel ALFA rămâne ferm angajată în construirea unui front comun sindical, care să apere demnitatea, drepturile și viitorul salariaților din România”, se mai arată în punctul de vedere al confederației sindicale.
300 sparlamentari…diminuarea cotei forfetare de cheltuieli pusa la dispozitia sparlamentarilor…si guvernantii sa renunte la 20% din drepturile banesti…ca ei sunt si cei vechi care ne au nenorocit si cei noi care cica ne salveaza dar NUMAI IMPREUNA BOBRUL SE VA REUSI…hai ca aveti de unde …hai ca se poate….LA CAT BAGATI LUNAR IN BUZUNARE NU VETI SIMTI NICI O INFLATIE DIN DOUA CIFRE NICI O CRESTERE A EUROIULUI CU INCA 1 LEU SI NICI O MAJORARE A PRETURILOR CARBURANTILOR TOT DIN 2 CIFRE!!! ATI CONDUS SI SPRIJINIT ROTATIVA NENOROCITA PSD-PNL-UDMR SI ATI REVENIT LA BUTOANE CA NISTE SALVATORI…credeti voi…ASA CA HAI MAI DATI JOS DIN BANET! TOV GRINDI…TOV STANESCU…TOV FRATII NEACSU…TOV TURCAN…TOV PRIM MINISTRU…DATI VA DE EXEMPLU NATIUNII!!!! ps ce rau imi pare ca rares nu poate rupe de la guritza lui rujata sa se solidarizeze cu noi…
Mucles bă nene că aţi fost şi sunteţi complici la toate hoţiile făcute de găştile astea care-şi zic politicieni.Mulţi provin din rândurile voastre.
Foarte bine procedeaza presedintele si premierul ,asa va trebuie celor foarte multi care i-ati votat !
Eu as pune toata povara pe spatele tau. E cel mai rezistent, facut la masa de „negocieri”, decat.
Mai dă-i un pupic că de la bogat la bogat clanurilor infractionale organizate politic și lasa-ne cu vrăjeală luxosule care încasezi destul de gras de la confederația sindicatului pe țară.
Totusi spune advearul, nu?
Angajatii si pensionarii platesc pretul austeritatii.
Sau nu ar trebui nimeni sa aduca in prim-plan asta? Poti tu?
Alo boss,unde e patrimoniul sindicatelor, stațiuni, hoteluri,…?…ciocul mic…
Voi, liderii de sindicat, ați tăcut când unii și-au votat salarii și pensii speciale, iar alții au rămas cu salarii și pensii de mizerie și muncă până la 65 de ani. Azi, partidele, sindicatele și O.N.G.-urile tac când drepturile înscrise în Charta Drepturilor Omului ne sunt îngrădite.