Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, acum vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a afirmat vineri războiul Rusiei în Ucraina drept un conflict sacru cu Satana, avertizând că Moscova i-ar putea trimite pe toţi duşmanii ei în focurilor veşnice ale Gheenei, relatează Reuters.
Medvedev, care, în calitate de preşedinte între 2008 şi 2012, s-a prezentat ca un liberal modernizator, a declarat că Moscova se luptă în Ucraina cu „narcomani nazişti nebuni” sprijiniţi de occidentali, despre care a spus că „le curge saliva pe bărbie din cauza degenerării”, notează Reuters.
Kievul şi Occidentul au respins în repetate rânduri acuzaţiile preşedintelui Vladimir Putin că Ucraina este condusă de fascişti care îi persecută pe vorbitorii de limbă rusă. În schimb, ei văd războiul ca pe o acaparare brutală de teritorii de către Moscova.
Într-un mesaj cu ocazia Zilei Unităţii Naţionale a Rusiei, marcată pe 4 noiembrie, Medvedev a spus că sarcina patriei este „să-l oprească pe conducătorul suprem al Iadului, orice nume ar folosi – Satan, Lucifer sau Iblis”.
Medvedev a declarat că Rusia are arme diferite, inclusiv capacitatea de „a-i trimite pe toţi duşmanii noştri în focul Gheenei”, folosind un termen ebraic adesea tradus ca Iad.
De când a început războiul, retorica lui Dmitri Medvedev a devenit din ce în ce mai înverşunată, părerile sale publicate fiind uneori în armonie cu gândirea la nivelurile de vârf ale elitei de la Kremlin.
Armele lui Satan, a spus Medvedev, sunt „minciuni foarte complexe. Şi arma noastră este adevărul. De aceea cauza noastră este dreaptă. De aceea victoria va fi a noastră! Sărbători fericite!”, a adăugat el.
Fara alogeni paraziti in functii publice spune:
4 NOIEMBRIE 2022 LA 15:46
Jos pălăria!!! Comentariul unui adevărat român, nu cred că m-aș fi putut exprima mai bine de atât. Felicitări din partea altui român.
Redacția Cotidianul, ăsta e un comentariu pentru rubrica „un cititor zice” !