Demisie din USR: Adio, dar rămân cu tine

Deputatul USR Oana Bîzgan a anunţat, luni, că a decis să îşi continue mandatul în Parlament ca deputat independent, precizând însă că va colabora în continuare cu această formațiune.
„Azi am luat decizia să continui ca deputat independent. Voi continua să colaborez cu USR. Nu am negociat, nu negociez și nu voi negocia cu niciun partid existent poziția aceasta și rămân fidelă principiilor fondatoare ale USR. Această decizie de a deveni independentă este o decizie personală și cred că este cel mai eficient mod prin care voi putea să contribui la o Românie mai bună. Nu mă gândesc momentan la un proiect nou, ci la toate proiectele pe care le-am demarat privind egalitatea de șanse și drepturile femeii în România, pe care vreau să le duc la bun sfârșit”, a spus Bîzgan.

Oana Bîzgan este la primul mandat de parlamentar. Ea a activat ca preşedinte al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, fiind şi membu în Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare.
Deputatul USR Manuel Costescu a demisionat în luna martie. De asemenea, şi Nicuşor Dan, fostul lider al formaţiunii, a demisionat, dar el este afiliat grupului parlamentar al USR.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.