Denunțătorul Liei Olguța Vasilescu, la DNA

Petru Becheru, denunțătorul Liei Olguța Vasilescu, s-a prezentat marți la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Becheru a spus că urmează să dea declarații în legătură cu amenințările făcute la adresa sa și precizări în legătură cu fațada blocului Romarta.

„Am venit să fac declarații în dosarul cu granitul, infracțiunile de acolo… au venit banii pentru fața blocului Romarta și, de asemenea, noi precizări legate de încercările de influențare a declarațiilor mele. Am fost amenințat, au fost amenințări la adresa vieții, la adresa oamenilor din bloc și alte chestiuni pe care vreau să vi le spun când ies”, a afirmat Becheru la intrarea în sediul DNA.

Petru Becheru este președintele unei Asociații de proprietari din municipiul Craiova.

Tribunalul București discută, marți, solicitarea procurorilor DNA de luare a măsurii controlului judiciar față de Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, pe motiv că aceasta a încercat discreditarea lui Petru Becheru, denunțător, în legătură cu dosarul în care a fost trimisă în judecată pentru infracțiuni de corupție.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.