Plenul Parlamentului a respins marţi toate amendamentele formulate de deputaţi şi senatori în cadrul bugetului SGG privind bisericile şi locaşurile de cult, în număr de 2.400.
Parlamentarii nu au susţinut toate amendamentele formulate, încheiind capitolul bugetului SGG după aproximativ două ore şi jumătate, timp în care aleşii au încercat să-şi convingă colegii de necesitatea construirii, reparării sau continuării lucrărilor la locaşurile de cult din colegiile lor.
După parcurgerea a aproximativ jumătate din amendamente, preşedintele de şedinţă, Teodor Meleşcanu, a solicitat un vot pe toate amendamentele respinse, pentru a scurta timpul de dezbatere, astfel încât toate cele 2.400 de amendamente au picat. Sumele solicitate pentru construcţia de clopotniţe, împrejmuirea cu garduri a unor cimitire, repararea acoperişurilor de biserici şi construcţia de săli de mese multifuncţionale pentru lăcaşuri de cult depăşeau două milioane de euro.