Deputatul Cozmanciuc, achitat definitiv

Deputatul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc, preşedintele PNL Neamţ, a fost achitat definitiv miercuri de instanța  supremă pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, într-un dosar în care era acuzat de DNA că a cerut de la un om de afaceri suma de 500.000 lei pentru a interveni pe lângă ministrul Mediului în vederea numirii unei persoane în funcţia de director general al Administraţiei Naţionale „Apele Române”.

Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a respins apelul DNA şi a menţinut decizia de achitare aplicată în mai 2022 de un complet de trei judecători de la aceeaşi instanţă.

În acelaşi dosar, au fost achitaţi Vlad Marcoci (fost deputat PSD şi fost director la Administraţia Bazinală de Apă Siret) şi omul de afaceri Sorin Emanoil Ciufudean, ambii trimişi în judecată pentru cumpărare, respectiv instigare la cumpărare de influenţă.

Motivul invocat de judecători pentru achitarea celor trei este că „fapta nu există”.

Procurorii DNA susţin că, în perioada 4 – 27 noiembrie 2019, deputatul Corneliu Cozmanciuc ar fi pretins suma de 500.000 de lei, lăsând să se creadă că va interveni pe lângă Costel Alexe, ministrul Mediului din acea perioadă, pentru ca acesta din urmă să numească în funcţia de director general al Administraţiei Naţionale „Apele Române” o persoană apropiată de omul de afaceri Sorin Emanoil Ciufudean.

Omul de afaceri avea contracte cu Apele Române şi era interesat să aibă un om apropiat la conducerea acestei instituţii publice. Cel care urma să intermedieze afacerea era Vlad Marcoci, fost director la Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Siret.

Conform DNA, banii urmau să fie remişi în două tranşe, iar cel care trebuia să asigure plata era Ciufudean.

Numirea respectivă nu s-a mai produs. La 21 ianuarie 2020, în funcţia de director general al ANAR a fost numită o altă persoană.

Omul de afaceri Sorin Emanoil Ciufudean a mai fost trimis în judecată de DNA în două dosare, în care este acuzat că i-a mituit pe Victor Sandu şi Cristian Bratanovici, fost director general, respectiv fost director adjunct al Administraţiei Naţionale „Apele Române”.

Vlad Marcoci a fost preşedinte executiv al PSD Neamţ până în aprilie 2016, fiind un apropiat al actualului lider al organizaţiei social-democrate Ionel Arsene, însă cei doi s-au certat, iar Marcoci a demisionat din partid şi s-a înscris în PNL.

Marcoci a ocupat mai multe funcţii şi demnităţi: deputat PSD de Neamţ (2012 – 2016), preşedinte Administraţia Fondului pentru Mediu (2009 – 2010), preşedinte al CJ Neamţ (2006 – 2008), prefect al judeţului Neamţ (2000).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

8 Comentarii

  1. Nu erau vinovati,a fost o gluma ,se cunoasteau …Justitia la noi e doar corupta,in rest se prefac ca e totul ok

  2. Eu propun celor din corecta justitie romana ,sa nu isi mai consume timpul cu judecatile celor inculpati si sa ii achite din prima.

  3. Azilantii din dna de-si zic magistrati o iau zilnic in barba. Mai greseste omul un dosar, doua dar chiar toate facaturile astora sunt anulate de instante? Ceva nu este in regula. Acesti incompetenti dovediti nu-si platesc nici macar benzina masinilor in care isi plimba kururile. Pentru ce tinem acest dna securist? Nu sunt de ajuns restul procuraturilor traditionale?

  4. E penelist? Atunci „fapta nu exista”! Sau acest DNA de tot rahatul condus de imbecila habarnista de Kovesi a facut un dosar la comanda! Oricum in Romania justitia e de tot rahatul!!!!!!!!!!

  5. Ma intreb , care ar fi fost decizia onoratei instante daca dl. Cozmanciuc ar fi fost de la PeeSeeDee?!Pentru cine nu cunosate detaliile acestui dosar, sa spunem ca exista dovada retragerii din banca a celor 500.000 de lei de catre sotia/concubina omului de afaceri.Banii au fost inmanati d-lui Marcoci care i-ar fi transmis d-lui Cosmanciuc printr-un intermediar.In mod curios (sau nu?!), nu s-a organizat un flagrant, ci s-a preferat varianta ascultarii telefoanelor al carei rezultat a fost considerat insificient de catre Onorata Instanta.Bineinteles, nu a fost nimeni interesat despre ce s-a intamplat , totusi, cu cei 500.000 lei?!!Inca ceva, dl. cosmanciuc este un fost valet al infractorului Relu Fenechiu ..Gretos…

  6. Pe timpul protocolului Koldea-Luluta procurorul era sefu’: el intocmea, el judeca si tot el dadea sentinta. Asa era intotdeauna de cand Secu conduce totul. A afirmat-o procurorul pensionar (sanchi!) Voinea, cel cu dosarul revolutiei dar cunoscut ca fiind unul din groparii lui Ceausescu.

  7. Se vede prigoana , la ordin, a DNA, impotriva PSD, sau sunt noi ordine de albire a unor persoane, de la toate partidele?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.