Descoperire remarcabilă a unui cercetător român

Lia Stanciu, profesor la Universitatea Purdue din SUA, este autorul unei noi descoperiri. Ea a dezvoltat o tehnologie pentru a înlocui oțelul și titanul din implanturile ortopedice. „Nu va mai rămâne. Va fi doar osul, doar țesutul obișnuit. Asta este ținta noastră finală“, spune prof. Stanciu, care lucrează la perfecționarea unor implanturi ortopedice dizolvabile.

Împreună cu echipa sa a început proiectul la Purdue în anul 2009. „Am fost foarte entuziasmată când am început acest proiect“, spune Lia. „Scopul este de a crea un material care poate fi absorbit în siguranță de organism, după doi ani. Dar trebuie să fie suficient de puternic pentru a susține oasele afectate cel puțin timp de șase luni. „În doi ani, pacientul nu ar mai avea nevoie de alte operații. Și nu ar mai trebui să păstreze șuruburile sau tijele în corp pentru tot restul vieții“, explică Stanciu. Ea a construit un implant și a făcut un studiu pe șoareci acum câțiva ani. Studiul a durat șase luni. „Osul a format o legătură cu materialul și nu a existat vreun semn de toxicitate“, spune prof. Stanciu, care speră să realizeze un studiu pe termen lung fără șoareci, din cauza vieții lor scurte. Ea ar vrea să încerce implantul pe animale mai mari, precum iepurii. În doi ani, cercetătorii ar putea să-și formeze o părere mai realistă asupra situației. Lia Stanciu este optimistă și speră ca implantul ortopedic absorbabil să fie disponibil pentru oameni în zece ani.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Andreea Tudorica 346 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.