Descoperirea uluitoare care-i va întoarce pe atei la Dumnezeu

Una din cele mai impresionante poveşti biblice, considerată de atei fabulaţie, s-a dovedit a fi cât se poate de reală, în concepţia una din cei mai buni specialişti britanici.

Louise Schofield, administrator la British Museum, aflat într-o vizită în Etiopia, crede că a descoperit una din cele mai mari minuni care certifică ceea ce Biblia aminteşte în scrierile sale.

Arheologul crede că a dat peste una din cele mai mari mine de aur, menţionată în Cartea Sfântă ca aparţinându-i reginei Saba. Acesta a găsit un trunchi îngropat la 1,2 metri şi un craniu uman, care se aflau chiar pe teritoriul regatului reginei Saba, care în urmă cu 3.000 de ani s-a întins din Etiopia până în Yemen.

Mai mult, Schofield a descoperit mai multe indicii care arată că situl a fost un loc extrem de important în civilizaţia antică, dar şi o lespede de piatră pe care erau sculptate un soare şi o semilună.

„Ceea ce scrie în Biblie despre regina din Saba este adevărat. Aceasta a avut averi impresionante, dar mai presus de toate ea deţinea importante mine de aur, pe care noi le-am găsit în Etiopia. Acesta este încă o dovadă că Biblia este şi o carte istorică, ce prezintă date exacte şi sigure, de care nimeni nu ar trebui să se îndoiască”, a declarat arheologul, citat de Fox News.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.