Deși legea interzice. În Capitală sunt 11 cazuri de acest gen

Ministrul Educației, Ligia Deca, a confirmat că în unele școli se va învăța în continuare în trei schimburi, cu toate că noua lege a educației interzice această practică. În Capitală sunt 11 cazuri de acest gen, potrivit ministrului.

Noua lege a educației a intrat în vigoare în luna septembrie și prevede că elevii trebuie să învețe „în maximum două schimburi”. Totuși, Ligia Deca a declarat într-un interviu pentru Observator că în unele unități de învățământ procesul educațional se va desfășura în trei schimburi. În Capitală sunt 11 cazuri de acest gen, potrivit ministrului.

„Am primit și o listă de unități de învățământ care funcționează în trei schimburi. Am rugat ca inspectoratele să medieze o discuție între școală și autoritatea publică locală, pentru a evita pe cât posibil această situație. În unele cazuri s-au găsit soluții. În alte cazuri, având în vedere ceea ce și dvs. ați semnalat, și nume numărul mare de lucrări, va fi imposibil să finalizăm această practică de a avea trei schimburi în acest an, însă îmi doresc să facem tot ceea ce ține de noi ca măcar numărul școlilor care funcționează în acest regim de trei schimburi să fie cât mai mic”, a declarat Ligia Deca, citată de Edupedu.ro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

7 Comentarii

  1. Deca va fi prima care va inventa scoala in 4 schimburi. N-ai ce asteptari sa ai de la niste mafioti incompetenti

  2. Nu-i bai, important să-i ajutăm pe frațiorii naziști de peste graniță, care ronțăie 100 mil EUR pentru o zi de război planificat

  3. Fa, tanti cncluzionista, tu ce faci, ce masuri ai luat in aceste cazuri? Nu cumva tu esti primul scula care esti obligat sa iei masuri?

  4. În Capitală sunt 11 cazuri de acest gen, potrivit ministrului.
    -e caz de trans-gen!!!

    @parere…
    ba da,
    muierushca aia e prima responsabila:
    prin „institutia prefectului” parte a Guvernului
    il aduce IN GENUNCHI pe primaru respectiv,
    doar daca nu e pesedeu.

  5. De ce nu folosește ministerul Învățământului metoda Canadei? Apare un grup nou de elevi se adaugă una două containere conectate la utilitățile școlii. Se confirmă că copii vor rămâne peste ani la acea școală, se completează anul care vine clădirea cu clase zidite.

  6. educația juridică când devine disciplină de studiu dna ministru?
    desfiintati institutele de cercetari ale educației cu oamenii adusi din toate colturile tarii de abdronescu și urmasii sai.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.