Dezastrul din Spania. 22 de români sunt daţi dispăruţi

Numărul românilor daţi dispăruţi în urma inundaţiilor din Spania a crescut la 22 de persoane, anunţă joi MAE.

”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează despre situaţia cetăţenilor români din Comunitatea Valenciană, în contextul inundaţiilor care au afectat Regatul Spaniei, soldate cu victime, persoane dispărute şi pagube materiale Astfel, prin intermediul Consulatului României la Castellón de la Plana, MAE verifică informaţiile privind dispariţia a 22 de cetăţeni români. Oficiul consular menţine un contact permanent cu autorităţile spaniole, iar verificările sunt în desfăşurare”, transmite MAE.

Miercuri seară, numărul românilor daţi dispăruţi în Săania era 13.

De asemenea, Ambasada României la Madrid este în legătură cu autorităţile centrale spaniole, prin intermediul ataşaţilor pentru afaceri interne, pentru a sprijini demersurile necesare.

Reprezentanţii Consulatului României la Castellón de la Plana continuă să colaboreze îndeaproape cu autorităţile locale competente şi sunt pregătiţi să ofere asistenţă consulară, dacă va fi necesar.

Totodată, reprezentanţii oficiului consular  menţin legătura cu cetăţenii români care au semnalat persoanele dispărute, precum şi cu cele care ai semnalat dificultăţi, până la identificarea soluţiilor corespunzătoare de către autorităţile locale.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 964.203.331; +34 964.216.008; +34 964.217.836; +34 964.203.234; +34 964.216.172; +34.964.212.446, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 677 842 467.

Cel puţin 92 de persoane şi-au pierdut viaţa în regiunea estică Valencia, cel mai grav afectată, au raportat serviciile de urgenţă într-un mesaj publicat pe reţeaua de socializare X.

Alte două cadavre au fost recuperate în regiunea învecinată Castilla-La Mancha, în timp ce o altă persoană a murit în oraşul Malaga din sudul ţării.

Zeci de persoane sunt în continuare date dispărute, iar numeroase zone au rămas izolate în urma inundaţiilor provocate de ploile torenţiale.

Sunt cele mai grave inundaţii care au lovit Spania în ultimele trei decenii. Imaginile de la faţa locului, postate pe reţelele sociale, sunt teribile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. Trump… Putin… „Extrema dreapta” … sau schimbarile climatice? e la alegerea redactiei pe cine sa dati vina

  2. Într-o clipă Domnul a luat tot gunoiul…nu strigau spaniolii să plece străinii din țară?…să nu mai vină turiști?..
    Ei uite ,că Bunul Dumnezeu a făcut-o…
    Problema e alta acum,să vedem de unde mai vin bani!…costa del sol va deveni costa plângerii…

  3. Nenorocire fără seamăn.
    “Tot in frig si foame, tot cu maini intinse, Leru-i ler,
    Pe la porti straine ce le stau inchise, Lerui ler.”
    Așa se cântă la Finteuș. În orașul occidentalizat azi e Halloween cu lieci, stafii, cranii, păianjeni ucigași și bomboane pentru copii: ochi, sau jeleuri invelite în hidoșenii.

  4. Sa spuna ca s-au rupt digurile? Si altii care nu inteleg ca uneori poate ploua intr-o zi cat intr-o luna sau mai mult

  5. Mda,.. Puțin,.. Azi in lume oriunde arunci o piatră nu se poate să nu nimerești măcar un rumîn,..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.