Deputatul social-democrat Bogdan Diaconu consideră că prin arborarea steagului secuiesc de către Parlamentul de la Budapesta clasa politică maghiară distruge toate eforturile României de reconciliere, colaborare şi bună vecinătate, iar Parlamentul României trebuie să dea o replică legislativului din Ungaria.
‘Arborarea steagului secuiesc de către Parlamentul de la Budapesta reprezintă un act simbolic de agresiune la adresa României care şi-a exprimat clar poziţia faţă de arborarea însemnelor străine pe clădirile sale oficiale. Clasa politică maghiară distruge astfel, dintr-un gest, toate eforturile României de reconciliere, colaborare şi bună vecinătate. (…) Parlamentul României trebuie să dea o replică fermă atitudinii de afront a Parlamentului de la Budapesta pentru ca acesta să înţeleagă că nu are dreptul să se amestece în legislaţia şi în Constituţia României’, se arată într-un comunicat remis luni AGERPRES.
În opinia deputatului, nu România este vinovată pentru criza economică şi politică din Ungaria, nici pentru faptul că actuala conducere de la Budapesta este văzută pe plan internaţional ca un ‘avanpost al neo-nazismului şi rasismului’. ‘Gesturile de afront la adresa României ale Budapestei nu fac decât să întărească această percepţie care se dovedeşte astfel întru totul justificată’, se mai arată în comunicat.
Bogdan Diaconu consideră că epoca imperiilor a apus de mult şi recomandă actualei conduceri de la Budapesta să se ocupe de rezolvarea şi revenirea la democraţie ‘ nu de scormonit prin cenuşa trecutului care nu le face cinste’.