DIICOT: Reportajul Sky News, o înscenare

Daniel Horodniceanu, șeful DIICOT, a confirmat că reportajul Sky News în care sunt prezentați un grup de așa-ziși traficanți de arme este unul contrafăcut, potrivit B1 TV.

„Au fost indentificate persoanele mascate și alte persoane care au colaborat cu acestea. Au fost identificate și ridicate armele, s-a descoperit și autoturismul. Se face o conducere în teren și vor fi aduși în cursul zilei de astăzi (miercuri – n.r.). Vom reveni cu amănunte după ascultarea lor. Se confirmă ce am preconizat de la început, a fost o înscenare a jurnaliștilor britanici”, a spus Horodniceanu.

Şi specialiştii afirmă că reportajul celor de la Sky News despre presupuşi traficanţi români care ar putea să le vândă arme teroriştilor este pură invenţie.

Aceştia spun că arma Kalasnikov care apare în imagini este una de colecţie, modificată să tragă doar foc cu foc, şi a fost fabricată la Sadu, aşadar nu are cum să provină din Ucraina.

Miercuri dimineaţă, DIICOT a efectuat șapte percheziții în locații din Târgu Mureș și Bistrița Năsăud în dosarul deschis în urma reportajului Sky News.

O persoană a fost adusă la sediul central al DIICOT, urmând ca alte patru, presupușii traficanți, să fie aduse la audieri.

În dosar, procurorii au început urmărirea penală pentru contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Surse juricie au precizat că intermediarul între presupușii traficanți și jurnaliștii de la Sky News a fost adus marți seara la DIICOT și ar fi recunoscut la audieri fapta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.