Diletantismul „diplomatic“ al ambasadorului Muraru

Ambasadorul Andrei Muraru și palatul reședința de la Washington

Lipsă de respect față de contribuția jurnaliștilor româno-americani la aderarea României la NATO !

Corespondență de la New York de Grigore Culian

Un comunicat de presă al Ambasadei României la Washington ne anunță sec: „Pentru al doilea an consecutiv, România organizează la Washington o săptămână dedicată celebrării Parteneriatului Strategic cu SUA: Festival românesc unde sunt așteptați mii de americani, eveniment în Congres, dineu la National Press Club pentru celebrarea personalităților americane care au inițiat și sprijinit alianța cu România.

Pentru a marca aniversarea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, Ambasada României la Washington va organiza, în perioada 7-13 iulie 2023, o serie de evenimente de diplomație culturală, parte a unui program mai amplu desfășurat anul acesta sub sloganul: «România – SUA: Un parteneriat pentru viitor – Celebrăm talentul românesc».

Minciuni și bătaie de joc pe ruta Cotroceni-Washington-New York

Astfel, în perioada 7-9 iulie 2023, are loc ediția a doua a celui mai mare festival românesc din Statele Unite, intitulat «Romanian Weekend at The Wharf». Timp de trei zile, publicul american și membrii comunității româno-americane se vor putea bucura de spectacole de dans popular și concerte live, demonstrații de meșteșuguri tradiționale, ateliere interactive, lecturi publice, prezentări turistice, expoziții și degustări culinare și oenologice, organizate într-o zonă foarte populară pentru petrecerea timpului liber, situată pe malul râului Potomac, nu departe de Capitoliu.

Luni, 10 iulie 2023, are loc, la National Press Club din capitala americană, o seară de celebrare a personalităților americane care au inițiat și sprijinit, de-a lungul istoriei sale de peste un sfert de secol, Parteneriatul Strategic. A doua zi, marți, 11 iulie 2023, va avea loc o seară dedicată palierelor Parteneriatului Strategic economic, de afaceri, tehnologie și inovație. Iar la 12 iulie 2023, miercuri, va avea loc, în Congresul Statelor Unite, un eveniment de celebrare a Parteneriatului Strategic, ca ancoră de stabilitate și prosperitate în regiunea Mării Negre. Printre invitații care vor lua parte la aceste evenimente se numără reprezentanți ai Administrației SUA, ai membri ai Senatului și ai Camerei Reprezentanților, oficiali americani din mediile politic, economic, apărare, energie, educație. Ultima zi a săptămânii aniversării Parteneriatului de evenimente este joi, 13 iulie 2023, când va avea loc o recepție, cu participarea membrilor aparatului legislativ din Congresul american.

Lansat la 11 iulie 1997, cu ocazia vizitei președintelui american Bill Clinton la București, Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite este definit astăzi drept unul dintre pilonii fundamentali ai politicii externe a României, rămânând o bornă de referință în parcursul euro-atlantic al României din ultimul sfert de secol. Agenda de evenimente a aniversării reflectă diversitatea dimensiunilor Parteneriatului Strategic și lunga prietenie pe care România o împărtășește cu Statele Unite, continuând să dezvolte și să valorifice oportunitățile și potențialul semnificativ al relației bilaterale.

Ambasada României în Statele Unite ale Americii, 5 iulie 2023“

Nu este pentru prima oară când jurnaliștii româno-americani nu sunt invitați la celebrarea unui eveniment la care au contribuit la vremea respectivă, motiv pentru care am răspuns comunicatului Ambasadei cu următorul text și două documente pe care le prezint mai jos.

„Buna ziua, am primit mesajul dvs. Consider că un minimum de profesionalism și decență, ca să nu mai vorbesc de respect, v-ar fi obligat să trimiteți invitații presei scrise și audio-vizuale de limba română din Statele Unite, în special datorită contribuției jurnaliștilor româno-americani la evenimentul pe care îl celebrați. Atașez două documente care spun totul.

Medalie comemorativa și scrisorile de mulțumire adresate conducerii ziarului New York Magazin și editorului Grigore L. Culian

 

La polul opus, dl Sorin Ducaru, ambasador al României la Washington la momentul invitării României în NATO, le-a mulțumit public jurnaliștilor româno-americani pentru contribuția lor la împlinirea acestui act istoric, adresând scrisori de mulțumire, acordând medalii comemorative conducătorilor instituțiilor media româno-americane și invitându-i la acțiunile Ambasadei.

 

 

 

 

 

 

 

Grigore L. Culian, editor/fondator New York Magazin (cea mai veche publicație de limba română în activitate la New York, fondată la 4 aprilie 1997 de Grigore L. Culian și Andreea Maria Culian – fiica).

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9
Grigore L. Culian 184 Articole
Author

19 Comentarii

  1. Prostocratia invinge Romania. Bani aruncati pe garla de catre securisti Te-fe-lei. Lumea incepe sa se invarta si in alte cercuri decet SUA , se pare ca insii pe care ii avem acum la guvernare nu pot pricepe ca lumea s-a schimbat si avem deja 2 poli de putere in lume, iar polul economic si al resureslor nu mai este controlat de occident.
    Ii tragem tare cu „parteneriatu'” asta pana vom fi transformati doar intr-o mare baza militara …. Politica unor cretini care ne conduc .

  2. mda..! si amerlocii se calca in picioare de ziua Romaniei cu organizarea de paranghelii…..!beiii neam de slugi , n-aveti un pic de mandrie patriotica in voi ..!!RUSINE…

  3. „Diletantismul „diplomatic“ al ambasadorului Muraru ”
    E unul dintre numeroasele diletantisme ale specimenului. Iar specimenul e unul dintre numerosii diletanti care populeaza administratia romaneasca de toate felurile

  4. Boul ăsta nu mai are un frate prin colonie!?…unul care se ocupa cu preamarirea unei etnii?…
    Mă mir că Dulapul nu participă la așa eveniment, ca reprezentant al coloniei trebuie aduse ofrande stăpânului, ceva specific zonei…o pâine, un mic,o bere,un urs și o cioară de culoare albă!!…

  5. Fratii MURARU apartin categoriei socio-profesionale de analfabeti functionali, iar psihic, ratatii astia doi sunt razbunatori si plini de ura fata de romani oriunde s-ar afla ei, desi, ratatii Muraru se infrupta de ani de zile – nemeritat, din Bugetul secat al Romaniei, derbedeii astia sunt fixati pe banii publici, in posturi sa serveasca Romania, pe romani si interesele lor, ceea ce nu fac deloc. Oare, care dintre Presedintii Romaniei, l-a inscaunat la Ambasada Tarii din SUA ?! Petrov sau Johanis cu „Romania educata” ?!

    • Fraierescule, cand tu te jucai pe tarlaua cu ceapa aia doi erau incuiati in casa, invatau limbi straine si citeau zeci de carti. Ti-o fi dor de un absolvent chinuit de liceu agricol care sa te reprezinte? Ala n-a citit nici macar Capra cu trei iezi in viata sa si vrei sa fie intelectual?

  6. De pe vremea lui Maior, ziaristul respectiv nu mai pupa icre si sampanie la ambasada,nu mai este invitat la agape
    Celebrul geaman Muraru ,din duo-ul de tzutzeri gemeni ‘Stroe si Vasilache’ Muraru, mentine verboten-ul:))
    Pacat ca nu sunt date publicitatiii toate dosarele tinute azi la secret de SRI/SIE ,aflam si noi cum a ajuns Aristide Buhoiu sa fuga cu acte in regula in SUA si sa-si deschida ziar romanesc in SUA, sa nu scape emigratia romana de observatie si supraveghere
    PS tot ce inseamna media romaneasca in strainatate,are arborele ‘ginecologic’bine infipt in solul nathan..pardon..natal

    • Fraiere, domnul Culian nu a lins niciodata clantele Ambasadei Romaniei de la Washington si ce scrie e suta la suta adevarat! La chiolhanurile cu mici, sarmale, carnati, bere Timisoreana si sprit de vin participa numai cozile de topor securiste care „cartiteaza” comunitatile de romani din America inca de pe vremea Impuscatului!

  7. Aderarea Romaniei la NATO a fost o prostie. A fost o actiune insuficient gandita ordonata din exterior la care au pus botu’ si niste gazetari spalati pe cap de propaganda Europei Libere pe langa unii politicieni ai vremii, nevolnici si obedienti. Romania trebuia sa ramana un stat neutru si nu ar mai fi runcat miliardele de dolari pe tehnica militara si actiunile de lupta neconvingatoare ca finalitate ar mai ales costisitoare pentru situatia falimentara in care a fost bagata Romania de Iohanis cu guvernele lui de executanti.Mai nou Ciolacu vrea sa aduca militari nemti in tara. Sa il apere pe el si pe Iohanis?

  8. Prostul de nu e fudul, nu e prost destul..Se pare că nu se știe data exactă a ”parteneriatului”.. Pe urmă cît a costat de fapt ”intrarea” in NATO pe român, cum a contribuit presa și poporul român și guvernanții la ”aderare” prin tocmai incălcarea grosolană a embargoului Jugoslav,.Plus corupția, mineriadele, injustiția crasă, erau tocmai teme actuale, arzătoare,. Dar, evident erau alte interese, care se văd mai clar azi..Romanu era ințelept de stătea neutru.. categoric avea mai mult de câștigat..

  9. In anii ’50 exista un puternic „parteneriat” cu URSS, acum exista unul cu SUA. Exact aceeasi mizerie. Tot la fel am avut „parteneriate” si cu turcii sau cu romanii…

  10. asta e subiect car sa creeze valuri? ego?

    iar a fost trezita din adormire memoria unia care umple peretii cu ceea ce este el: agresiv, primitiv, nespalat, mincinos.

    lasati-l in spumele lui. e pe lista. incepe curatenia… sa vedeti voi urlete si jale din partea astora atasati la bugetul pe care-l sug cu indolenta… sa ajungi sa trimiti pe unul ca muraru ambasador trebuie ca esti primitiv rau de tot si mai ales rau intentionat…

    • E omul de casa al Plavanului si are la Washington cateva cartite securiste, niste cozi de topor care ling clantele Ambasadei la receptiile cu mici, sarmale, carnati, bere si sprit de vin!

  11. Multi fac greseala sa puna semnul egal intra America/Statele Unite si gruparea sexo-marxista de crima organizata Biden, care a pus mana pe putere prin frauda si incearca sa distruga din interior aceasta tara!

  12. Limbricul asta habarnist a luat scamele de pe costumul Plavanului si Malai Mare l-a numit ambasador la Washington! Prima lui miscare a fost sa inchirieze un palat cu 46 de camere si piscina, care il costa pe fraierul roman 25.000 de dolari pe luna plus utilitatile! Deh, a invatat de la sefu’ cum e cu plimbarile si acum cutreiera cele 50 de state americane in cadrul unei smecherii numita „50 de state, o comunitate”. Cica vrea sa intareasca legaturile cu comunitatile de romani din America! Fraieri sunteti daca nu-l luati de guler si nu-l trimiteti la munca!

  13. @Aiurea 8.05
    Or fi citit aia carti , dar se pare ca nu s-a lipit nimic de ei.

  14. Fratilor, nu va mai luati de dl Culian! E 100% adevarat ce scrie. Il cunosc de cand era copil, eram vecini in Floreasca si omul are mir de la Dumnezeu! Reuseste in tot ce face, oriunde si oricand! Sa va zic povestea lui pe scurt. La 7 ani traversa Lacul Floreasca inot in 3 minute, la 10 ani a iesit campion pe Bucuresti la categoria lui de varsta, la 15 ani juca fotbal la Steaua si baschet si fotbal in echipa Liceului C.A.Rosetti, unde era cel mai bun. Apoi s-a apucat de muzica si a ramas repetent in clasa a 11-a, pentru ca nu il mai interesa altceva si studia contrabasul toata ziua! la 19 ani canta la Barul Athenee Palace si facea turnee in tara cu trupele de rock, castiga bani, avea cele mai misto gagici si era imbracat numai cu toale elegante! Era inteligent si ne batea pe toti la sah, iar la table ne lua banii, pentru ca dadea numai duble la scos! Apoi a fugit in America, s-a dus la scoala de jurnalism si a scos impreuna cu fata lui un ziar romanesc din care traieste si azi. Intre timp, si-a trimis fata la o facultate faimoasa, unde a facut si un doctorat in Afaceri Globale. Vorbesc cu el si azi si a ramas acelasi prieten modest si vesel. Daca ajungea presedinte, omul asta ne scotea pe toti din rahat, pentru ca are mir de la Dumnezeu si de aceea reuseste in tot ce face!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.