Din lumea fascinantă a rockerilor

Cărţile bune despre rockeri sunt rare. Există fabuloase monografii, precum cea despre Elvis, semnată Peter Guralnick, sau despre Jerry Lee Lewis, de Nick Tosches, dar şi eseuri despre genurile muzicale, precum cel despre mişcarea punk sub semnătura lui John Savage, intitulat „England’s Dreaming”, excelente compilaţii de articole ale fondatorilor. În genul mai restrâns al autobiografiilor, cu excepţia celei a lui Bob Dylan, „Chronicles de Dylan”, rezultatele au fost rareori strălucite. Dar iată că în ultimele luni au apărut mai multe cărţi consacrate starurilor rockului.

Un verdict dat de cronicarul muzical Nicolas Ungemuth.

Sting se întoarce la bass şi la muzica rock

Un volum apreciat de fani este „Broken Music: A Memoir”, de Sting.

Este autobiografia autentică a unuia dintre marile staruri ale rockului mondial. Din copilăria sa în umbra şantierelor navale dintr-un mic oraş englezesc, Newcastle, acesta mărturisea: „Obişnuiesc să compun cântece în care să condensez gândurile şi emoţiile mele, pe care să le pun pe muzică şi niciodată nu m-am gândit să scriu o carte. Dar în jurul vârstei de 50 de ani, când îţi faci o introspecţie asupra vieţii, am fost surprins de dorinţa de a scrie câte ceva despre cariera mea. Aşa s-a născut «Broken Music». În acest volum vorbesc de prima parte a vieţii mele, de copilărie, de adolescenţă şi de debutul ca muzician, până la primele succese ale grupului «The Police». Am fost atras de explorarea câtorva momente precise, de anumite relaţii şi evenimente care au avut o rezonanţă profundă în viaţa mea şi în ceea ce aveam să devin. Am ascultat discurile Beatles-ilor cu mare plăcere şi le-am reluat, dar şi compoziţiile lui Rodgers şi Hammerstein. Ceea ce m-a interesat întotdeauna a fost chitara, cu acordurile sale magice. Unul după altul, album după album, le-am învăţat pe toate, deşi unele păreau mai dificile, descoperindu-le încetul cu încetul secretul. Puneam vârful de la pick-up pe pasajele care mi se păreau mai interesant de analizat, ca un hoţ aplecat peste combinaţia unui seif. Singurul lucru care m-a ghidat în viaţă a fost obsesia pentru muzică”.

Sting este unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni britanici ai tuturor timpurilor. Originar din apropiere de Newcastle, în 1977 s-a mutat la Londra unde a fondat „The Police”. Alături de trupa care a făcut istorie cu stilul său “new wave”, Sting a câştigat şase premii „Grammy” şi două „Brit” şi a concertat în faţa a milioane de oameni.

Mijlocul anilor ’80 a fost startul unui nou drum pentru Sting. “The Dream of the Blue Turtles” a fost primul său album solo, iar apoi încet, încet artistul a cucerit publicul din toată lumea. Cu 13 albume solo şi 5 alături de „The Police”, vândute în peste 100 de milioane de exemplare, 10 premii „Grammy” în cariera solo, 3 nominalizări la „Oscar” şi un „Glob de Aur”, Sting este unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni ai ultimilor 50 de ani.

Despărţirea lui Sting de „The Police”, într-un moment în care grupul se afla la apogeul carierei, a stârnit numeroase comentarii, dar evoluţia solo a basistului, solistului vocal şi principalului compozitor al grupului a confirmat corectitudinea deciziei.

Legendarul muzician Sting revine pentru a patra oară la Bucureşti, astă-seară la Romexpo, pentru ultimul concert din turneul “Back to Bass”. După ce în primul concert a cântat rock cu propria formaţie, în al doilea ne-a surprins evoluând la lăută, iar în al treilea a fost acompaniat de o orchestră simfonică, de această dată, Sting se întoarce la bass şi la muzica rock, acompaniat de grupul său format din Dominic Miller (chitară), Vinnie Colaiuta (tobe), David Sancious (clape), Peter Tickell (vioară electrică) şi Jo Lawry (background vocals). Vor cânta opt piese din repertoriul “Police” şi 12 din cariera solo. Publicul va putea fredona alături de ei „If I Ever Lose My Faith In You”, „All This Time”, „Seven Days”, „Fields of Gold”, „Driven To Tears”, „Message in a Bottle”, „Shape of My Heart”, „Love is Stronger than Justice”, „Roxanne”, „I Desert Rose”…

Spectacolul este organizat de Marcel Avram şi „East European Events”, în colaborare cu „D&D East Entertainment”.

Springsteen, apreciat pentru rockul său romantic

Springsteen, în timpul concertului din Hyde Park când i-a electrizat pe englezi

Volumul „Bruce Springsteen” a apărut în Statele Unite sub semnătura lui Peter Ames Carline. Bruce şi-a petrecut mare parte a vieţii cântând, conducând maşina în noapte. Este un tip sociabil, comunicativ, cântecele sale au fost mult timp foarte lungi, textele stufoase şi, pe deasupra, avea obiceiul ca pe scenă să întrerupă melodiile cu discursuri interminabile. Poreclit „The Boss”, este un cântăreţ american, compozitor şi interpret care înregistrează cu „E Street Band”. Numele său este de origine olandeză, dar predecesorii din partea tatălui erau irlandezi, iar cei din partea mamei, italieni. Moşteneşte însă talentul muzical de la bunicul matern, italianul Zirilli. În 1983 îşi cumpără cu 18 dolari prima chitară, de la Muntele de Pietate, învaţă să cânte ascultându-i pe Elvis Presley şi „The Beatles”. Îşi formează propriul grup, denumit „Still Mill”.

Springsteen este cunoscut în toată lumea pentru rock-ul său romantic, versurile sale poetice şi pentru sentimentele sale pentru cultura americană centrate pe New Jersey-ul de origine. După 1973, a produs doar patru albume esenţiale: „Born to Run”, ce a devenit imediat după lansare celebru, fiind răsplătit cu „Discul de Aur” şi apoi cu „Discul de Platină”. A continuat să cânte în uralele publicului dezlănţuit. Au urmat „Dartkness”, „On the Edge of Town”, „The River” şi „Nebraska”, ultimul datând din 1982, l-a transformat pe Springsteen într-un megastar.

Această biografie autorizată este imaginea carierei sale, evocarea întâlnirilor sale remarcabile cu Bowie, Lou Reed sau Iggy Pop, Bob Dylan sau Keith Richards.

A compus nu o singură dată coloana sonoră pentru diverse producţii cinematografice, iar pentru muzica originală a filmului „Philadelphia”, din 1993, cu Tom Hanks şi Denzel Washington în rolurile principale, a fost premiat cu „Globul de Aur”, cu „Grammy” şi cu „Oscar”. În 1994, numele lui explodează în clasamente datorită piesei „Streets of Philadelphia”, scrisă pentru filmul „Philadelphia”. Discul obţine patru Premii „Grammy”, dar şi un „Oscar” pentru melodie. În 18 martie 1995, un nou loc I este ocupat de albumul „Greatest Hits”. Piesa „Secret Garden” este inclusă în coloana sonoră a filmului „Jerry Maguire”. În 1997 i se decernează premiul internaţional „Polar Music” pentru cariera excepţională de compozitor şi poet.

Rod Stewart, capabil de a-şi schimba stilul iar şi iar

Nemuritorul Rod Stewart

Rod Stewart este o altă biografie, semnată de Michael Lafon. Cântăreţ şi compozitor britanic de origine scoţiană şi engleză şi unul dintre cei mai buni artişti din toate timpurile, după ce a vândut peste 200 de milioane de discuri în întreaga lume, el făcea parte din aristocraţia modernistă de la începutul anilor ’60, având nenumăraţi rockeri care îl adorau. S-a dedicat muzicii după ce a eşuat în încercarea de a deveni un mare jucător de fotbal. I-au marcat cariera două mari discuri, unul împreună cu “Jeff Beck Group” (“Truth” şi “Beck Ola”), patru cu grupul “Faces”, numiţi şi “Stones ai săracului”, format din “Small Faces” şi Ron Wood, folosit apoi de Mick Jagger şi Keith Richards, şi încă trei fantastice albume solo, la începutul anilor ’70: “Gasoline Alley”, “Every Picture” “Tells A Story” şi “Never a Dull Moment”. După aceea, lucrurile s-au complicat… În sfârşit, Rod s-a rătăcit un pic, dar a adorat statutul de rock star până la a-şi pierde credibilitatea. Autobiografia sa este agreabilă. Acest fan al fotbalului, care se juca cu mingea pe scenă, şi al recordurilor “Guinness” îşi povesteşte viaţa cu o simplitate dezarmantă, fiind rareori capabil să separe grâul de neghină. Discul „Unplugged… And Seated” s-a vândut în peste 4 milioane de exemplare, reconfirmând în anii ’90 popularitatea lui Stewart.

În ceea ce priveşte muzica, Rod Stewart asculta artişti britanici şi americani populari din acea vreme, cum ar fi Ewan MacColl, Alex Campbell, Woody Guthrie, Jack Ramblin Elliot şi, în special, Derroll Adams, artişti care de altfel l-au şi inspirat. A început să cânte întâi în diverse cluburi din Londra, unde a făcut o impresie bună.

În 1968, se întâlneşte cu chitaristul Jeff Beck, care îi propune o colaborare. Această colaborare l-a adus pe Stewart în prim-plan în momentul lansării celor 2 albume ale grupului, “Truth” şi “Beck-Ola”. “Mercury Records” îi oferă un contract solistic în 1969, cu “An Old Raincoat Won’t Ever Let You Down”. Însă adevărata carieră muzicală şi-o începe atunci când îşi uneşte forţele cu cea mai mare trupă de rock din istorie, magnificii “The Faces”. Începând cu acel moment, timp de mulţi ani, Rod Stewart a făcut înregistrări şi a mers în turnee cu “The Faces”, lansând albume şi demonstrând că de-a lungul timpului a progresat, devenind un compozitor de top. Timpul a trecut şi Rod şi-a dorit să se facă remarcat şi ca artist solo în anul 1971. Succesul nu l-a părăsit nici acum.

Printre cele mai cunoscute piese ale lui Rod Stewart, devenite hituri încă din anii ’60, se numără „Do You Think I’m Sexy?”, „Sailing”, adoptat ca imn neoficial de Marina Marii Britanii, “You Are In My Heart”, „Maggy May”, “Have You Ever Seen the Rain”, „Baby Jane” şi „All For Love”, piesă înregistrată în 1993, alături de Bryan Adams şi Sting pentru coloana sonoră a filmului „Cei trei muschetari”.

De la obraznicul rocker ce cânta prin cluburi la artistul sofisticat al baladelor, de la trubadurul folk la gălăgiosul rock&roll, Rod Stewart a fost capabil de a-şi schimba stilul iar şi iar. Dar un lucru nu s-a schimbat niciodată: puterea lui de a cânta. După patru decenii, el este în continuare la fel. De-a lungul carierei, Rod a vândut aproximativ 200 de milioane de discuri în întreaga lume.

În anul 2000, Stewart a fost diagnosticat cu cancer la tiroidă, fiind operat imediat. El mai suferise şi înainte de un nodul benign la nivelul corzilor vocale, având nevoie de intervenţie chirurgicală. Vocea lui a avut de suferit, nemaiputând cânta o vreme. După acea perioadă artistul a reînvăţat cum să cânte. De atunci a donat o mare parte din banii săi unei fundaţii care se ocupă cu găsirea tratamentului pentru toate formele de cancer, în special cancerul ce afectează copiii.

La Mulţi Ani, Sir Jagger!

Mick Jagger, ca o adevărată felină

Philip Norman, deja biograf respectabil al “Rolling Stones”, a anunţat în biografia “Mick Jagger” că, în 1983, cântăreţul a primit un milion de lire sterline pentru a-şi scrie autobiografia (cu ajutorul unui “negru”). Rezultatul a fost atât de neinteresant şi plictisitor, încât a trebuit să returneze avansul. Interpret rock, actor, compozitor, producător şi om de afaceri britanic, Jagger, omul care pretinde că nu-şi aminteşte nimic şi care refuză cu obstinaţie să vorbească despre trecut, este ca un cameleon, capabil de a schimba accentele, de la cel oxfordian la cockney, de la cel texan la cel newyorkez, în funcţie de auditoriu. Are un dar deosebit de a vorbi fără a spune nimic. În cele 700 de pagini, nu aflăm de fapt mai nimic despre Mick Jagger, un campion al superficialităţii, alunecos ca o anghilă printre stânci.

În sfârşit cititorii sunt dezolaţi să constate că Norman riscă să scrie că Grupul “Who” a reluat în “It’s All Over Now” melodii mai vechi, intitulate “The Last Time” şi “Under My Thumb”.

„Ce păcat să-mbătrâneşti”, cânta Mick Jagger în melodia “Mother’s Little Helper” din albumul “Aftermath”, unul dintre cele mai bune ale formaţiei “Rolling Stones”. Era în 1966, când Jagger avea numai 23 de ani. După 47 de ani, formaţia londoneză a încetat să cânte această piesă pe scenă. Liderul ei, care declara în 1970 că nu se poate imagina cântând “Satisfaction” la 40 de ani, a celebrat împlinirea a 70 de ani, în 26 iulie. Prilej cu care a oferit două concerte în imensul Hyde Park din Londra, la 44 de ani de la primul concert al “Rolling Stones”. Astăzi, Jagger se prezintă cu un fizic de atlet şi o forţă uluitoare de a ţine publicul în priză câteva ore.

Mick Jagger într-unul dintre ultimele sale concerte

Mick Jagger şi Keith Richards se cunoşteau din copilărie, au fost colegi la şcoala primară din Dartford, s-au reîntâlnit întâmplător, mulţi ani mai târziu, în trenul cu care Jagger se întorcea acasă de la colegiul unde studia economia la Londra şi au descoperit un prieten comun, pe Dick Taylor, care cânta împreună cu Jagger în “Blue Boys”. Prima reprezentaţie a “Rolling Stones” avea loc în primăvara lui 1962. Angajamentul avea să-i scoată pe “Stones” din pasa financiară proastă în care se aflau, după cum mărturiseşte despre acele vremuri, când erau atât de săraci încât iarna ieşeau pe rând din apartament pentru că nu aveau decât un singur palton.

În 1964 piesa “Not Fade Away” atinge poziţia a treia a topului britanic şi pătrunde în cel american. Câteva luni mai târziu apare albumul de debut cu piesa “It’s All Over Now”. Încurajată de popularitatea câştigată, trupa lansează noi compoziţii semnate Jagger-Richards.

Primăvara anului 68. Pieţele din marile capitale europene erau invadate de studenţi care baricadau străzile, atât în Berlin, cât şi în Paris, sub sloganul “Vrem totul, acum”. Zilele păcii şi ale dragostei universale sunt înlocuite de revoltă. Mick Jagger participă şi el la manifestări contra războiului din Vietnam. Urmează nenumărate probleme avute cu legea…

Înaintea lui Depardieu, Mick Jagger a fost un exilat fiscal. El a cerut domiciliu în Franţa, într-un castel din Tours, şi şi-a stabilit sediul în câteva societăţi din Olanda. Dar ceea ce a făcut gloria şi averea lui a adus beneficii şi altora. Provenea din clasa de mijloc, fiind un vechi student în economie, şi a stabilit statutul cântăreţului rock pentru generaţii întregi. Monştrii sacri ai scenei care i-au urmat au fost Jim Morrison, Iggy Pop, Bruce Springsteen şi îi datorează toţi câte ceva.

Folosindu-se vizibil de carisma sa, a cucerit publicul cu graţia de felină şi cu vocea sa puternică. Singura lui ambiţie a fost aceea de a exista în afara “Rolling Stones”. S-a bucurat de un enorm capital de simpatie.

A jucat cu succes în câteva filme şi a făcut deliciul presei de scandal pentru nenumăratele sale relaţii amoroase. Faima ultimelor sale concerte se datorează şi regiei şi scenografiei, care creează un adevărat show.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.