Director general CE: Niciun cetăţean european nu trebuie să devină o povară pentru o altă ţară

Koos Richelle, director general în cadrul Comisiei Europene, a respins, marţi, la Bucureşti, legătura dintre romi şi aderarea României la Schengen, dar a precizat că niciun cetăţean european nu trebuie să devină o povară pentru sistemul social al altui stat, transmite MEDIAFAX. „Nu poţi să te duci într-o ţară şi să te bucuri de beneficiile […]

De cotidianul.ro - Autor

Koos Richelle, director general în cadrul Comisiei Europene, a respins, marţi, la Bucureşti, legătura dintre romi şi aderarea României la Schengen, dar a precizat că niciun cetăţean european nu trebuie să devină o povară pentru sistemul social al altui stat, transmite MEDIAFAX. „Nu poţi să te duci într-o ţară şi să te bucuri de beneficiile […]

Koos Richelle, director general în cadrul Comisiei Europene, a respins, marţi, la Bucureşti, legătura dintre romi şi aderarea României la Schengen, dar a precizat că niciun cetăţean european nu trebuie să devină o povară pentru sistemul social al altui stat, transmite MEDIAFAX.

„Nu poţi să te duci într-o ţară şi să te bucuri de beneficiile sistemului de asigurări sociale. Poţi să te duci, poţi să cauţi un loc de muncă, dar nu trebuie să devii o povară pentru un anume stat. Acesta nu are de ce să îţi dea bani”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Koos Richelle, director general al Direcţiei Generale Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune din cadrul Comisiei Europene.

Koos a subliniat că mutarea dintr-o ţară în alta „nu este o problemă care priveşte doar România şi populaţia roma. În Uniunea Europeană multe persoane se mută dintr-o ţară în alta pentru a beneficia de cel mai bun sistem de asigurări sociale şi medicale”, a mai spus oficialul european.

El a respins legătura dintre romi şi aderarea României la spaţiul Schengen, apreciind că este vorba de două situaţii „complet diferite”.

Koos Richelle a participat, la Bucureşti, la conferinţa anuală „POS DRU – Principalul Instrument pentru Formare, Ocupare şi Incluziune Socială din România”. Cu acest prilej, el a subliniat că banii europeni „trebuie să fie cheltuiţi într-un mod responsabil”.

În ceea ce priveşte problema etniei roma, directorul general a declarat că CE nu mai vrea politici, ci acţiuni concrete.

„Ceea ce vrem să vedem de acum încolo nu mai sunt politici. Vrem acţiuni concrete puse în practică”, a punctat Koos.

Pe de altă parte, oficialul european a reamintit autorităţilor române că mai au la dispoziţie mulţi bani din fondurile europene, iar „aceştia trebuie cheltuiţi în perioada de timp care a fost alocată, pentru a nu fi pierduţi”.

„Trebuie să folosim Fondul Social European pentru toţi cetăţenii”, iar autorităţile să aibă în vedere „incluziunea tututor, inclusiv a celor aflaţi la marginea societăţii şi a cetăţenilor de etnie roma”, a mai spus Koos.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.