Noul director general al Romarm este un profesionist, inginerul Lori Gheorghe Boian, fost director general al Uzinei Mecanice Sadu.
Înainte de a-l demite pe Vasile Marius Crișan, fost subofițer SPP , promovat, după absovirea unei facultăți „la distanță”, ofițer la Inspectoratul Situațiilor de Urgență și apoi activist al PDL și UNPR. , ministrul Daniel Chițoiu i-a transmis invitația unei demisii de onoare, pe care Crișan a primit-o cu amenințări și injurii.
Anterior, Crișan a mai fost demis, de două ori, dar miniștrii guvernelor precedente au fost determinați să revină asupra deciziilor.
În motivarea deciziei de demitere sunt invocate și gravele prejudicii de imagine aduse companiei, prin comportamentul său managerial incompetent și împiedicarea măsurilor de redresare și eficientizarea a sectoarelor profitabile din industria românescă de armament.
Săptămâna următoare sunt așteptate dezvăluiri despre acțiunile de subminare a politicilor de securitate națională în industria de apărare, consecința a unor interese private, disimulate în așa zise partenariate cu unele dintre întreprinderilor din subordinea Romarm, pe care rechinii și sugativele politice ale traficului internațional cu armament vor să le acapareze .
Menționăm că ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a semnat, vineri, 08 iunie a.c., decizia de eliberare din funcţie a directorului general al Companiei Romarm, Vasile-Marius Crişan.
Acesta din urmă a fost numit în funcţie, ca om al preşedintelui filialei PDL Alba, Mircea Hava, după care s-a înregimentat în partidul de traseişti al generalului Gabriel Oprea, fiind candidatul UNPR la Primăria municipiului Alba-Iulia.
Activitatea celui demis la conducerea Companiei Romarm s-a aflat şi se află în centrul mai multor scandaluri privind afaceri dubioase, prin care s-au prejudiciat grav patrimoniul şi interesele celor 15 întreprinderi din subordine, între care Uzina Electromecanica Ploieşti, Uzina Automecanica Plopeni, Fabrica de Tancuri Bucureşti, Arsenal Reşiţa ş.a.
Cea mai recentă afacere scandaloasă este cea a rachetelor HAWK şi WOLKHOV, scoase din mentenaţa Uzinei Electromecanica Ploieşti, singurul agent economic din România specializat şi autorizat pentru fabricarea şi upgradarea sistemelor de rachete şi organizarea, pe 26 iunie a.c., a unei licitaţii pentru upgradarea rachetelor VOLHOV, compatibilizare în sistemul C 3 – comandă, control, comunicaţii (în condiţiile în care aceste rachete sunt C3!), de către o companie privată neautorizată să opereze în sistemele de rachete, dar cu caiet de sarcini dedicat. (I.S.)