Directorul INFP, despre cutremurele din România

Directorul Institutului Național de Fizică a Pământului, Mircea Radulian, a declarat luni, în cadrul unei intervenții telefonice la B1 TV, că nu poate spune cu exactitate dacă țara noastră va fi lovită de un cutremur mare, în acest an, așa cum anunța seismologul George Purcaru.

Radulian spune că, prin metodele existente în acest moment, cutremurele nu pot fi prezise, însă precizează că nicio zonă din țară nu poate in neglijată.

„Părerea mea este că nu se pot prezice cutremure în momentul de față prin nicio metodă pe care o avem la dispoziție. Cutremurele mari sunt rare, iar aparitia lor este aproape imposibil de prevăzut cu exactitate. Există un caz în China, unde se poate face o astfel de predicție. Când faci o predicție de cutremure ar fi bine să ai o metodă prin care să explici, să argumentezi cât mai științific ceea ce prognozezi. Nu putem neglija nicio zonă potențial seismică. Chiar dacă nu sunt mari ca cele din Vrancea, în anumite condiții pot produce anumite pagube”, a precizat Mircea Radulian.

În ceea ce privește cele nouă cutremure produse în această lună în județul Galați, directorul INFP a susţinut că nu este un lucru neobișnuit.

„Este firesc în sensul în care vorbim de o frecvență de cutremure. Cutremurele de suprafață de multe ori sunt însoțite de zgomote. Undele seismice când ajuns la suprafața scoarței, din cauza presiunii, pot să elimine gaze sau alte fluide care există în zona respectivă, prin fisurile scoarței. Am trimis o echipă, noi măsurăm în timp real, le analizăm și apoi o să tragem niște concluzii legate de aceste fenomene”, a declarat Radulian.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.