Directorul Moderna aruncă ”bomba” despre varianta Omicron

Vaccinurile existente împotriva COVID-19 vor fi mai puţin eficiente împotriva variantei Omicron şi va fi nevoie de mai multe luni pentru a dezvolta un nou vaccin, a declarat directorul companiei farmaceutice Moderna într-un interviu publicat marţi în Financial Times, transmite AFP.

Stephane Bancel a estimat că va exista o ”scădere semnificativă” a eficacităţii vaccinurilor. ”Toţi oamenii de ştiinţă cu care am vorbit (…) spun ”nu va funcţiona”’, a mai spus el.

Directorul Moderna a mai precizat pentru cotidianul britanic că datele privind eficacitatea serurilor anti-COVID-19 actuale vor fi disponibile în următoarele două săptămâni.

Avertismentul lansat de Bancel survine după ce miniştrii Sănătăţii din G7, grupul celor mai dezvoltate şapte economii ale lumii, s-au reunit luni în şedinţă de urgenţă pentru a discuta pe tema acestei noi variante de coronavirus care se propagă la nivel global şi care a determinat din nou anumite ţări să-şi închidă frontierele.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a estimat că noua variantă de coronavirus prezintă un ”risc foarte ridicat” la nivel global.

Bancel a explicat că cercetătorii sunt îngrijoraţi întrucât 32 din cele 50 de mutaţii descoperite la varianta Omicron se află în proteina spike, cheia de intrare a virusului în organism.

Potrivit acestuia, vaccinul actual nu va avea ”acelaşi nivel de eficacitate ca împotriva variantei Delta”.

Moderna şi-a anunţat deja intenţia de a dezvolta o doză de rapel specifică pentru această nouă variantă, la fel şi compania americană Pfizer.

Bancel a mai estimat că Moderna poate furniza între 2 şi 3 miliarde de doze în 2022, dar că ar fi periculos să orienteze întreaga producţie spre un vaccin specific pentru varianta Omicron într-un moment când alte tulpini ale virusului sunt încă în circulaţie.

Pe de altă parte, Universitatea Oxford din Marea Britanie a spus marţi că nu există dovezi potrivit cărora vaccinurile nu vor proteja împotriva formelor severe provocate de infectarea cu varianta Omicron, dar că este pregătită să dezvolte rapid o versiune actualizată a vaccinului său realizat în parteneriat cu AstraZeneca dacă va fi necesar, informează Reuters.

Universitatea Oxford a spus că până în prezent datele referitoare la Omicron sunt limitate şi că va evalua cu atenţie impactul noii variante asupra serurilor sale, în concordanţă cu un comunicat dat publicităţii de AstraZeneca săptămâna trecută.

”În ciuda apariţiei de noi variante pe parcursul anului care a trecut, vaccinurile au continuat să ofere niveluri foarte ridicate de protecţie împotriva formelor severe şi nu avem dovezi până în prezent că Omicron ar fi diferită”, se mai precizează în comunicat.

”Cu toate acestea, dispunem de uneltele necesare şi avem pregătite proceduri pentru dezvoltarea rapidă a unui vaccin anti-COVID-19 actualizat dacă va fi necesar”.

Evoluția rapidă a variantei Omicron a fost demonstrată prin monitorizarea apelor reziduale din Pretoria, Africa de Sud.

Cristian Apetrei, profesor de Boli Infecţioase şi Microbiologie şi membru în Centrul pentru Cercetarea Vaccinului şi în Programul Postuniversitar în Microbiologie şi Imunologie de la Universitatea din Pittsburgh, SUA, a analizat rezultatele unei cercetări făcute la Pretoria, în Africa de Sud.

A fost utilizată o metodă mai puțin cunoscută care presupune monitorizarea nivelurilor de virus din apele reziduale. Metoda este considerată una dintre cele mai eficiente pentru aprecierea situației epidemiologice într-o regiune, a arătat Apetrei.

Cercetătorul român a studiat graficele monitorizării și a constatat că „încărcăturile virale din apă au ajuns în numai câteva săptămâni aproape de nivelul peakului de infecție cu varianta Delta”.

Aceasta este una dintre cele mai bune indicații ale vitezei cu care se răspândește varianta Omicron, este concluzia specialistului.

De aceea, Apetrei le cere oamenilor să fie prudenți.

„Purtați masca. Odată ce intră și începe să se răspândească, va fi practic imposibil să fie prinsă din urmă”, a precizat profesorul Cristian Apetrei.

Noua variantă a virusului SARS CoV-2 a fost identificată pentru prima dată în Africa de Sud. Ulterior, tulpina a fost descoperită și la persoane din Europa, Australia și America de Nord.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

22 de Comentarii

  1. Mda,. Se confirmă,..vaccinurile existente sunt ineficiente..Se putea știi că ajungi in această fază.. iar un nou vaccin in cel mai bun caz la vară, de mai apuci. Ce concluzie tragi ?? Ce ai de făcut ?/ Ce poți face ?? Lockdown bre. Total, pe continent.. Nu ai altă alegere, decât groapa..Și de o făceai din timp, acu nu aveai omicron..

  2. Reuters raporta în urmă cu 4 zile: „Novavax Inc (NVAX.O) a declarat vineri că a început să lucreze la o versiune a vaccinului său COVID-19 pentru a viza varianta detectată în Africa de Sud și că va avea vaccinul gata pentru testare și producție în următoarele câteva săptămâni.” Viteză maximă, ce să mai zicem. Nici nu s-a secvențiat virusul și deja avem o variantă de vaccin pentru testare și aprobare, finanțată dinaintea apariției virusului mutat. Îl ascult pe Imbri care ghicește în mațe de virus cum va fi pământul iarna și pe unde trebuie să mergem dacă nu ne vaccinăm. Îmi pare rău dar pentru mine există doar două variante: viața fără vaccin sau moartea. Varianta vaccinării mincinoase nu există.

  3. Citez un mic pasaj foarte important, pasaj interpretat aiurea cu intentie de orice clampau jegos mental: „…intr-un moment când alte tulpini ale virusului sunt încă în circulaţie.”, vedeti ca tulpinile sunt in circulatie, dar prin penetrare aer si NU prin carat cu avionul, bagaje, masini, autocare, cetatenii diasporeni si ce masa mai folosesc pentru manipulari crase mincinoase ale populatiei! Acesti sefi va dau mura-n gura, idiotilor caposi cu luxul si deciziile in gatereaza ca e aerian si nu transportabil de cetateni, dar idiotii nu accepta adevarul, prefera sa minta ordinar crezand compatriotii romani ca fiind naivi sau prosti! Ghinion! Sanse zero!

  4. N-o fost bun pișfaizărul?
    Da’ cu onoarea nereperată a prostanilor vaccinați cum rămâne?

    Daaa? Doza 4, 5, 6, 7 … k, k+1, …

    Noroc că mulțimea numerelor reale e infinită!

  5. Vor aparea variante ale virusului din ce in ce mai sofisticate si din ce in ce mai rezistente. Nu-i mare lucru sa vina adevarata apocalipsa a omenirii. O sa termine rasa umana cum vezi in filmele cu zombi. Asa-i cand te pune necuratul sa te joci de-a Dumnezeu in laboratoare.
    De-aia-i bine sa mai stea omul in tarla lui si sa nu umble brambura in toate punctele cardinale ale globului, ca sa caste gura.

  6. ”Doar doua lucruri sunt infinite: Universul si prostia omeneasca. Si nu sunt sigur in legatura cu primul.”

    (mulțimea numerelor reale fiind în acest caz asimilabilă prostiei omenești)

  7. ”Mai bine să mori în picioare decât să trăieşti în genunchi.”

    Emilliano Zapata

  8. S-a afirmat ca Omicron nu produce simptome grave si acum au dat-o la intors. Orice medic epidemiolog stiw ca virusii de tip Covid slabesc in timp. Dar asta devine dupa Big farma tot de vaccinat,cate serii?!! Si de ce numai in Europa?!! Sa inchida granitele pe continent. Atunci avem razboi bacteriologic in toats regula!

  9. Abia se vaccină Dorel, că trebuie înțepat iar, pentru tulpina următoare ?

  10. 12 decembrie 2019, Ralph Baric (Ralph Baric este virusolog și expert SARS la UNC Chapel Hill din Carolina de Nord. Acesta este cel la care Anthony Fauci s-a referit în momentul când a mintit, în fața Congresului) a semnat un acord de transfer pentru a primi materiale legate de vaccinul ARNm pentru coronavirus, deținute în copropietate de Moderna și NIH. Nu a trecut o întreagă lună, pe 11 ianuarie 2020, și China ne-ar fi trimis secvența a ceea ce ar fi devenit cunoscut apoi sub numele de SARS-CoV-2. Moderna susține, destul de absurd, că au dezvoltat un vaccin funcțional din această secvență în mai puțin de 48 de ore. Stéphane Bancel, actualul CEO al Moderna, a fost anterior CEO al bioMérieux, o corporație multinațională specializată în tehnologie de diagnoză medicală, fondată de Alain Mérieux. Alain Mérieux a fost unul dintre indivizii care au contribuit la construcția Laboratorul P4 al Institutului de Virusologie Wuhan.

  11. De acum incepe dublarea rapelului, adica n la patrat, unde n este numarul variantelor 😀

    Unul pentru varianta Delta + doua pentru Omicron +++ …
    O sa se mai vaite cate unul:
    „Dom doftor, intepati si la picior, ca la mana este sangele asa de gros, de la anticorpi, ca nu curge nici daca ma tai cu lama!”
    Un lucru „pozitiv”, pentru ca nu mai poti pierde sange in caz de accident 😉 , prin urmare esti „protejat” in mai multe directii, chiar daca inima este cam obosita si da rateuri …

  12. baieti,daca nu bagam groaza la inaintare- vaccinul frica are deja eficienta mica-o belim !{oricum o veti beli-daca nu maine poimaine va vom baga in boxe pentru a fi judecati}

  13. E ca și când te-ai vaccinat antigripal, pentru virusul din sezonul trecut,..cu mica diferență că gripa totuși nu te ucide ușor..Acu practic nu mai are rost să te mai vaccinezi,..căci declanșezi doar o reacție autoimună a organismului,.Ceva totuși destul de grav,..Iar omicron le driblează..In rest ai de așteptat, de stat pitit, măcar 6 luni, de poate iese noul vaccin,..la care cu siguranță pui botu,. căci vezi cum ți-au murit mai toții din jur. E anul 22 va fi unul curios,.in care vei invăța cum că impotriva naturii șă nu te pui,. N-ai nici o șansă..

  14. Ce s-o mai scaldam atât, Serurile folosite pana acum nu au avut eficienta nici pe varianta Delta. A se vedea statisticile pe ultimile 30 de zile din Gibraltar, Portugalia, Irlanda, Italia, Franța, Germania, Olanda, Belgia, Cehia, Ungaria…
    Nici vaccinarea de 99% nu a evitat valul 4bis.
    Valul a venit și a trecut fără a avea vre-un merit vaccinarea. A se vedea statisticile pentru Bulgaria, România, Serbia, Ucraina, Rusia,..
    Trageti voi concluziile!

  15. … Altfel nu va mai fi laudat de stapanii sai de la ue…

  16. Băi pițigoilor, mai tacă-vă fleanca și nu mă învățați pe mine, MAMA TUTUROR CELOR CE EXISTĂ ȘI VOR EXISTA, cum se eclozează ouăle.
    E greșit ce credeți voi că trebuie să ajutați puiul spărgând coaja oului.
    NĂTĂFLEȚILOR!

  17. @ microscopicul urs: ” Se putea stii…”, la ” stii” trebuie un singur „i”. Dupa ce te alfabetizezi mai treci pe la noi si intreaba-ne daca nu vrem sa ne tunzi gazonul. Cu politica las-o incet, n-ai nici o sansa, esti analfabet.

  18. Prezența anticorpilor in organism acestea indică că organismul a luptat cu (infecție ,virus) o boală , ciudat este că un organism perfect sănătos nu păstrează ridicată prezența anticorpilor de ce oare ? (aici este o întreagă teză de explicat, dar in mare ajunge să atace părți sănătoase din corp ,exemplu antibioticul ,distruge și ce este rău si ce este bun , există părți ale organismului „ligamente ,alte bacterii bune care vor fi atacate de acești anticorpi, in stare perfect sănătoasă sistemul imunitar mai are un secret are celule cu memorie care sunt capabile să recunoască un virus și să acționeze in consecință …ori injecțiile „vaccin” ce fac ele obligă organismul periodic să se viruseze periodic ….ce in mod natural un organism sănătos nu ar face asta adică nu poate ca in decurs de un an să fie păcălit cu același virus …la care se adaugă si doza Booster …nu știu cum va percepe acest lucru organismul ??? …. poate greșesc dar intr-o discuție cu un medic care ma enervat când mi-a zis ca după boală este recomandata vaccinarea la 27 de zile …..i-am pus câteva întrebări și a băgat capul in pământ si a zis faceți cum vreți dumneavoastră eu spun ce se recomanda …..apoi când am văzut ca ea nu are părere personală in activitatea de medic …….hmmmm

  19. @Marele Urs
    Bossul de la Pfeizer a anunțat ca vaccinurile companiei sunt eficiente. Cat de eficiente, nu știe nimeni. Dar având în vedere ca proteina spike e similara in proporție de 95% cu delta, Big Pharma nu trebuie sa inventeze roata. Poate doar sa-si calibreze mai bine vaccinurile.
    Trebuie sa reinventeze insa bunul simt medical, ala care spune ca vaccinurile sunt eficiente pentru o varianta a virusului și mai puțin eficiente pentru altele. Ca la gripa. Oricum, nu pari preocupat de argumentele care nu se potrivesc cu naratiunea ta. Asa e la tine la unitate.

  20. @Bugetarul Scaderea valurilor nu se datoreaza vaccinurilor, ci imunizarii de turma in urma infectarii masive cu tulpina predominanta. Apare apoi o alta tulpina si un nou val.

  21. Comanda aia de 120 milioane de doze a fost facuta la solicitarea Ursuzei, care i-a prins cu PNRR-ul in neregula si i-a promis Catzului ca i-l aproba si asa, daca scoate banul, sa mai scape si ea, Ursuza e cele 1,8 mld. doze precomandate.
    Nu era greu de ghicit asta. N-au facut-o nici din prostie, nici din exces de slugarnicie, ci cam stransi cu usa.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.